1. Ai scris numeroase romane si povestiri. Care ar fi temele la care revii, pe care le reiei?

Temele mele sunt variate, însă am și eu niște obsesii, niște locuri la care mă întorc periodic. Între acestea, tema familiei revine, nu așa, ca o "problemă", ci doar ca o reminiscență a visurilor mele despre o societate mai bună, eliberată de antagonismul generațiilor, de legătura tiranică dintre părinți și copii. Dar sunt preocupată, în egală măsură, de zonele misterioase ale vieții, de epocile trecute – am o pasiune declarată față de secolul al 18-lea românesc, numit Epoca Fanariotă. Mă atrag rețetarele, informațiile despre viața cotidiană a clasei de mijloc și mai ales documentele private: testamente, contracte, scrisori, liste de cumpărături etc. Odată am găsit în Arhivele Naționale un inventar cu obiecte furate în anul 1786. Printre lucrurile de preț era trecută și o umbrelă, despre care se spuneau două lucruri: că era nouă și galbenă. Imediat m-am întrebat ce-a făcut hoțul cu acea umbrelă: s-a apărat de soare? S-a fudulit prin târg? A făcut-o cadou? De la astfel de întrebări se nasc poveștile.

2. Întotdeauna ai scris în limba natală?

Oh, da! Întotdeauna am scris în română, din păcate, chiar din primii ani de școală. Dar în spatele scrisului meu se află o cultură balcanică. Strămoșii mei au cutreierat prin multe locuri. Unii sunt turci (dinspre mamă). Alții sunt aromâni din Muntenegru – după bunicul patern. Mulți sunt români, din lunca Dunării. Iar aceste moșteniri culturale mi-au influențat limba scrisului. 

Tinerețea mea s-a consumat în perioada comunistă; prin urmare, am publicat greu. Pe la sfârșitul anilor ‘80 aveam un roman și încercam să-l public. Am mers absolut la toate editurile care existau în România și nu am putut să intru fizic în nicio clădire: erau păzite, iar la poartă mi se cerea o recomandare. Abia după ce a căzut comunismul am reușit să public.

Astfel de experiențe influențează limba unui roman.

3. Care dintre cărțile tale este cel mai aproape de tine? De care te simți legată mai mult?

Am momente și perioade în care mă simt mai legată de o operă sau de alta. Dar, de regulă, cea mai recentă scriere este și cea mai îndrăgită. Paturi oculte este noul meu roman, o poveste despre o pădure de roșcovi, un virus și o iubire. 

4. Cărțile tale au fost traduse în multe limbi, printre care în italiană, maghiară, germană, spaniolă, engleză etc. Ce se întâmplă cu un cuvânt tradus? Ce modificări (de temă sau de sens) apar într-o operă tradusă?

Prefer să nu mă gândesc. Traducerea e ca o loterie: îi dai drumul pe piață și suporți consecințele. Când apar cronicile, îți dai seama dacă textul e bine tradus: de regulă, dacă exegetul vorbește despre stil, înseamnă că e o traducere bună. Dar, evident, nu am decât o impresie vagă despre forma pe care o ia povestea. Unele lucruri le aflu de la cititori. Odată, pe o stradă din Torino, cineva a strigat după mine cu numele unui personaj al meu: Zogru! Altădată, în Leipzig, sala râdea în hohote ascultând lectura făcută de traducător (ceea ce e de bine). Unii cititori îmi scriu. Dar cele mai multe lucruri le aflu de la traducătorul cărții.

5. În timp ce majoritatea persoanelor intervievate pentru acest articol sunt traducători, oferiți o perspectivă unică, deoarece sunteți autor. Cu experiența dumneavoastră, care ați spune că sunt avantajele traducerii operei dvs.?

În primul rând, trebuie să-ți mărturisesc că am avut noroc de traducători foarte buni, cei mai mulți fiind și scriitori. Discuțiile cu ei, legate de diverse pasaje sau sintagme, au însemnat foarte mult pentru mine. James Ch. Brown este profesor la Universitatea din București, coleg cu mine. Dar s-a născut în Scoția. De la el am învățat foarte mult. Este evident un traducător foarte talentat. La un moment dat, într-un roman al meu (The Book of Perilous Dishes) apare un cântecel deocheat. Am realizat cât de bine tradusese abia la o lectură în Beijing, unde, după ce a fost citit fragmentul în engleză, sala a izbucnit în râs. Dar și eu l-am luat prin surprindere: un personaj al acestui roman ajunge în Isle of Staffa. Oh, a zis James, când ai fost în Staffa? N-am fost, i-am răspuns eu, dar sper ca într-o zi să văd această insulă misterioasă! Lucrul cu un traducător constituie o experiență prețioasă pentru orice scriitor. Dar, sigur, există și impedimente.

6. Legat de întrebarea anterioară, ați spune că există dezavantaje sau aspecte negative ale traducerii lucrării dvs.?

În foarte puține cazuri s-a întâmplat ca traducătorul să facă rezumatul unor fragmente sau să traducă literal, dar acestea sunt cazuri rare.

7. Văd pe site-ul Neem Tree Press că un roman al tău a fost tradus în engleză. Care carte? Ai putea să-mi vorbești puțin despre cum a fost acel proces pentru tine?

Este vorba despre romanul pe care l-am pomenit mai devreme – The Book of Perilous Dishes (în română: Mâța Vinerii). Am pătruns foarte greu în spațiul anglofon. Mai întâi am reușit să public povestiri, în reviste și în antologii. Apoi, un roman cu Amazon (Lizoanca), tradus de doi tineri londonezi. Iar în cele din urmă am reușit să conving un agent literar să mă reprezinte. Darryl mi-a găsit o editură, ceea ce m-a aruncat într-o stare euforică. Editoarea este foarte bună și implicată, așa că mă aștept că va încerca să-mi poziționeze bine romanul. The Book of Perilous Dishes a mai fost tradus în germană, spaniolă, chineză și maghiară – unde a primit și un premiu din partea Uniunii Scriitorilor Maghiari. Este o poveste de la finele secolului 18, despre o fată (14 ani) și puterile ei oculte. Așa cum spune și titlul, romanul aduce în discuție un vechi rețetar culinar.

Traducere & adaptare de Bianca Zbârcea