Revistă print și online

Profesorii

Am tot vrut să scriu despre greva profesorilor, enervându-mă progresiv, la gândul că toate grevele s-au sfârșit la fel.  Ne aflăm la finalul unei istorii și toate valorile se află în disoluție, mai ales școala, mai ales misiunea dascălului. Dar nicio trecere nu este ca o pagină de carte, pe care o întorci și la revedere! - te afli deja într-o altă lume. Trecerea asta cere timpul unei vieți ori a mai multor generații. În fiecare an se poate face câte ceva. Dar numai prin forța, energia și talentul dascălilor. Nu există altă cale.

Or, de niște decenii bune asistăm la batjocorirea profesorilor și a meseriei lor. Profesoratul e o meserie grea care te uzează mental. Există multe meserii care îți dau libertatea ca în timpul serviciului se te gândești la ceea ce vrei, să treci prin minte un film văzut recent, să-ți pui întrebări existențiale ori să-ți faci planuri de viitor.

Un profesor nu se poate gândi nicio clipă la el, la lumea sa. El este acolo, în clasă, atent la 25 de minți diferite, fără să piardă vreo clipă firul epic, ideea principală, scopul lecției. Profesorul este un actor care interacționează, iar pentru asta se pregătește, scrie un scenariu, face repetiții etc... Un profesor nu este o mașină de vorbit. Dar asta știți deja.

În plus, este expus în fiecare oră la emanațiile celor 25 de minți, la nefericirile, complexele și dorințele lor, ceea ce, credeți-mă, de multe ori face din profesor un coș de gunoi. Un dascăl, ar trebui lăsat să își aleagă elevii în funcție de aptitudini. Sunt copii care au nevoie de un profesor, și sunt copii care au nevoie doar de un educator sau de un pedagog.

Jalnic este că profesorul a ajuns și un fel de dădacă. Am auzit mulți oameni zilele astea văietându-se că  trebuie să aibă grijă de copii, care din cauza grevei stau pe capul lor ori bat străzile. Ca și cum asta ar fi misia principală a profesorului, de supraveghetori. Este adevărat că mai ales adolescenții nevoie de un club, de un mod de socializare, dar nu înțeleg de ce profesorul trebuie să facă asta. E momentul să fie diversificată activitatea din școală și să fie înmulțite meseriile pedagogice. E nevoie de pedagogi, de supraveghetori, de psihologi, de consilieri, de simplii educatori. A venit timpul să renunțăm la învățământul de masă. Și mai presus de toate, e nevoie ca profesorul să redevină "învățătorul", un magister al iluminării, specializat strict, scos din uzură, din condiția de șmotruitor. În mod normal, un profesor dă randament la un program de 2 ore pe zi. Poate să predea și patru ore, dar doar primele două sunt cu adevărat complete, eficiente. Iar, pentru orele astea două, are nevoie de multe ore de pregătire. Fără studiu didactic, și de conținut - orele sunt doar simple trăncăneli.

Și mai dăunător este faptul că un profesor a fost transformat în ultimele decenii într-un birocrat, care completează hârtii și calculează puncte, reguli venite din mințile acelorași decidenți care disprețuiesc școala, cultura profesorului și mai ales care nu au habar că există un talent didactic. De aici și eșecul grevelor. Pentru că oamenii care ne conduc, legiuitorii, tipii ăia gomoși, în mare parte, au disprețuit și disprețuiesc școala. Altfel, nu văd de ce niște oameni care pot să schimbe lucrurile, rânjesc de la distanță și vorbesc despre grevă cu o îngăduință botoasă, ca Iohanis.

Greva profesorilor nu e doar un mod de a întinde mâna, ci o invitație la reformă. Și un apel la solidaritate. Nu e doar criza școlii, ci a întregii societăți. Orice schimbare de sistem începe cu școala. Dincolo de cunoștințe, siguranța, încrederea în sine, politețea, eleganța socială -  toate astea se capătă în școală. Fără ele, totul se transformă în dezordine și vulgaritate după cum puteți vedea.

Se vor amâna examenele? Dar de ce să se amâne? Guvernanții sunt datori să organizeze examenele naționale pe cheltuiala lor. Să plătească profesori din afara sistemului, să-și pună la bătaie relațiile, casele și buzunarul. Ei sunt cei care prelungesc greva și nu au niciun drept să dea vina pe profesori ori să cheltuie bani publici. Orice șefie presupune și responsabilități.

 

Doina RUȘTI

Prozatoare, autoarea romanelor Fantoma din moară (2008), Lizoanca la 11 ani (2009), Logodnica (2017), este cunoscută mai ales prin trilogia fanariotă, compusă din Homeric (2019), Mâța Vinerii (2017) și Manuscrisul fanariot (2015). A mai publicat Zogru (2006), Cămașa în carouri (2010), Omulețul roșu (2004), Mămica la două albăstrele (2013), Paturi oculte și Zavaidoc în anul iubirii (2024), plus peste 300 de povestiri. 40 de titluri traduse în peste 15 limbi. Debut: Dicționar de simboluri din Opera lui Eliade (1997). Între cele mai recente romane traduse: The Book of Perilous Dishes (2022, 2024, Londra), A malom kísértete (2024, Budapesta) și Dorëshkrimi fanariot (2024, albaneză). Are titlul academic de profesor univ. dr., cu specializarea în istoria culturii și civilizației universale pentru film. Premii: premiul pt. Proză al Uniunii Scriitorilor /2008 și Premiul Ion Creangă, al Academiei Române/2009. doinarusti.ro https://doinarusti.ro