nr.crt.

Săptămânal de cultură independent

Normal și anormal în iubirea

Andrei Velea (născut pe 3 februarie 1980, la Galați) este cunoscut mai ales ca poet (a semnat șase cărți de poezie), deși a publicat până acum și trei cărți de proză, printre care și romanul #Agora. Democrația nu a fost niciodată mai sexy!, în 2018. a.normal, acest al doilea roman al său, este un roman scris în pandemie care îl continuă pe primul, deși ele pot fi citite complet separat pentru că tratează tematici diferite. Dacă în primul roman cele două personaje (Mădălina și Bogdan) se cunosc într-o campanie electorală, participă la un protest și sărutul lor acolo (care oficializează și pecetluiește relația), surprins de un fotograf, devine simbol al mișcării, în cel de-al doilea avem povestea lor după zece ani, când lucrurile s-au năruit, când relația a alunecat în amestecul acela de iubire și ură și când fiecare încearcă să își salveze viața, imaginea de sine, speranța. Dacă în #Agora dragostea și pasiunea unuia pentru celălalt se reflecta în dorința de a schimba lucrurile în bine în lume, adesea confundându-se (povestea acestei etape este redată pe larg), în a.normal au mai rămas câteva amintiri îndepărtate și dureroase din timpul acela al implicării, când nu se mai săturau unul de celălalt și când dorința augmenta voința de bine și de responsabilitate socială. Nu e de neglijat aici faptul că autorul are el însuși experință politică (a candidat la primăria orașului Galați), lăsându-i astfel personajului său încă un activism civic pentru orașul în care trăiește ca o continuare / supraviețuire a uneia dintre părțile vechiului atașament, cadru posibil pentru o nouă alcătuire afectivă ca în vechiul tandem. Vom vedea.

a.normal este construit aproape ca un concert, în trei părți și un epilog, scris într-un stil ușor, confesiv, cu o oralitate care îl face să pară ca o poveste între prieteni spusă la "un pahar de vorbă" (de altfel partea a treia chiar are loc la un pahar, la un prânz prelungit). Prima parte este vocea tânărului bărbat (de 35-40 de ani) care trăiește, ironic și amar, finalul mariajului său și se încheie cu momentul divorțului. Urmează, în partea a doua, surprinzător, nu vocea soției cum te-ai aștepta, ci vocea Dianei, o amantă, cu zece ani mai mare decât Bogdan, pe care relația cu el a readus-o la pofta de viață și la redescoperirea feminității. Această parte a doua se încheie și în cazul ei tot cu momentul divorțului, al ieșirii dintr-un mariaj anost, muribund. A treia parte este un dialog, o întâlnire dintre Diana și un prieten care își povestește aventuroasa viață și înțelesurile ei, care o limpezesc pe femeie și o trimit către regăsirea lui Bogdan. Ea are loc în epilog și înseamnă o partidă de amor "ca pe vremuri" atunci când, din pasiune, stricau amortizoarele mașinii (spune Bogdan). Scena de sex, bine scrisă, nu rezolvă, însă, nimic, este doar "cireașa de pe tort", astfel că nu știm dacă cei doi vor fi, cu adevărat, împreună sau nu. Cert este că amândoi cred în relații deschise, în care cel iubit este lăsat liber.

Vocea primei părți este cea mai bine realizată, cea mai credibilă, iar textul curge bine, scrisul e dinamic, sprințar chiar, cu un limbaj actual, adesea pătimaș. E multă (auto)ironie, dar și o anume gravitate care echilibrează lucrurile. Ne întâlnim mai întâi, așa cum spuneam mai sus, cu orașul de pe Dunăre (probabil chiar Galațiul), care, într-un viitor imediat, devine noul El Dorado al tehnologiei, un mic Silicon Valley unde întâlnești mașini fără pilot, autobuze autonome, mese inteligente, aeroport, cel mai mare centru al rețelelor neuronale din Europa cu sediul sub faleza Dunării ș.a.m.d.. Toate astea nu deturnează romanul transformîndu-l într-un SF pentru că formula e mai degrabă de tipul "deja și nu încă", toate aceste proiecții ale dorinței autorului (el însuși inginer de software) fiind chiar azi în pregătire. Problema este că tehnologia și economia impregnează relațiile pe care le avem și ajungem să ne gândim la relații în termeni de management, costuri, investiții, negociere (de altfel Mădălina, fosta soție, este, cum altfel, director economic la o firmă de IT). Situația este agravată și de "otrăvurile ideologiilor" (ca azi!), de un anume "feminism eclectic", amestec de stereotipuri de gen și emancipare ("când le convine sunt bărbați, când nu, scot femeia tradițională la înaintare"). În aceste condiții, în care "feminitatea își flutură sensibilitatea între floare și haos", a încerca să repari "cuplul desincronizat și îngropat în certuri inutile" pare o misiune imposibilă. Nu reușește terapia individuală, consilierea de cuplu și totul se deteriorerează până la pierderea simțului realității, până la limita nebuniei. Toate ingredientele (auto)distrucției și a decristalizării cuplului sunt aici: alcool (și nopți pierdute în baruri), îndoiala de sine și sentimentul pierderii minții, contraziceri, agresivitate pasivă (tăceri cu ură) și activă (violența fizică), nevoia de control, competiția dintre parteneri, dispariția relațiilor sexuale și mutarea sexualității în virtual (asta va fi, de altfel, una dintre problemele de mâine), pornografie, înșelatul ca răzbunare, dar și deviații sexuale și pansexualism ș.a.m.d.. Remarc foarte buna, sincera și îndrăzneața descriere a acestei etape de uzură și dispariție a sentimentelor (foarte bine cunoscută de specialiști) agravată, în cazul celor doi, și de criza de mijloc traversată de soți.

Am mai reținut în acestă primă parte faptul că Andrei Velea folosește un fel de refrene care dau foarte bine: reveniri la anumite propoziții ca redeschidere a unor teme. Ingenios. Se vede, astfel, că autorul este, la bază, poet și că o anume muzicalitate a textului îl preocupă. 

Sunt de reținut tot aici meditațiile despre budism și sinele inexistent, despre sinele nucleu al psihologiei în general, dar și despre sinele / eul fluid al lui Carl Rogers, preluat de la Kierkegaard și, după mine, absolutizat. Voi reveni.

         Partea a doua este mărturia Dianei despre relația lor, despre încercările fiecăruia de a-și salva căsnicia sau doar de a se salva din relațiile de cuplu toxice, trăindu-și pasiunea. Aici decristalizarea cuplului este descrisă (curajos) din perspectiva femeii. Se cunosc la o lansare de carte (sic!) și pentru ea Bogdan este fericirea așteptată, alesul, deși și în cazul ei infidelitatea ca răzbunare nu l-a cuprins doar pe el. Pentru ea, Bogdan este un visător, un idealist care se risipește, bărbatul mai tânăr cu zece ani care o face, la 45 de ani, să își redescopere sexualitatea, să trezească femeia adormită din ea. În doar trei luni de relație cei doi trăiesc "un melanj de dragoste, sex sălbatic și discuții interminabile despre tantra, yoga și budism". De altfel, Diana, balerină și o femeie emancipată practică Tantra yoga (sexualitatea ca eliberare este un subiect care revine) și e deschisă încălcării oricăror limite și fantezii, de la perversiuni la a dansa goală pentru el în sala de repetiții. Și ea trăiește criza vârstei de mijloc și rutina căsniciei este ca o "o pâclă deasă", de douăzeci de ani, astfel că alege să renunțe la gospodină și la femeia-de-casă. "Simțeam – mărturisește ea – o poftă nebună să am cât mai multe experiențe, să recuperez timpul pe care l-am pierdut în căsnicia-închisoare". Și ea se simte fluidă și luată de val, iar fericirea este, cu siguranță, "un sentiment de flux". Problema este că iubirea te leagă, că a renunța total la control face posibile toate opțiunile, iar ea recunoaște că, în ce-l privește pe Bogdan, "în mintea mea, suntem, deja, soț și soție". Iar acum când amândoi sunt divorțați principiul "Ceea ce iubești lași liber" este unul dureros.

         De reținut în această parte a doua problema normalității și a anormalității pe care Andrei Velea o propune. Pe de o parte îl avem pe Bogdan al Mădălinei, "anormal, neconform, necorespunzător", stârnitor de dezgust, silă și ură, iar, pe de altă parte, pe Bogdan al Dianei, alesul, ludicul, pasionalul, omul inteligent care înțelege și primește darul vieții. Unde este dreptatea? Unde este adevărul? E ca în vorba aceea care spune că gunoiul unuia este comoara altuia sau ca în proverbul arab care afirmă că frumusețea este în ochii celui care privește. Dar lupta autorului cu etichetările și cu graba lor merge mai departe și tocmai de aceea pasiunea celor doi este nu doar afirmarea vieții nude, ci și forțarea limitelor. Convingerea este că "Toți suntem normali. Normalitatea e largă ca viața". De aici și titlul.

         Partea a treia este lămurirea Dianei urmărind povestea de viață a lui Sebastian, un om de afaceri cu o viață plină și aventuroasă. Întâlnirea are loc la restaurantul Panoramic (Unde altundeva? Doar se povestește o viață.), de unde "Dunărea strălucea ca un cuțit de inox lăsat în soare" (iată că revine și orașul ca o închidere, ca un spațiu care poate susține o nouă iubire, un nou tandem). Sebastian este un ins bătăios, care în anii ‘90 trece fraudulos granița și ajunge în Italia unde trăiește tot felul de întâmplări și de iubiri (de la autor știu că această parte se bazează pe interviul luat unui personaj real). Opinia lui este că "a fi liber înseamnă a îmbrățișa schimbarea" și, în consecință, "ceea ce iubești lași liber".

         Limpezirea Dianei face posibil epilogul, în care cei doi se regăsesc, se aruncă unul în brațele celuilalt cu pasiune, dar nu știm, repet, dacă vor fi împreună sau nu. Rămâne ca fiecare cititor să îți continue povestea cum dorește.

         Andrei Velea face din Bogdan, deși nu știu dacă și-a propus sau este un efect pervers, un reprezentant al unui tip de personaj, deja prezent și care, foarte probabil, va fi majoritarul zonelor urbane de mâine. El este un fel de progresist moderat (bine intenționat), un fel de hipster, care funcționează pe empatie, dar are în cap un ghiveci filosofic. Astăzi numim asta eclectism sau sincretism. El este atașat de budism, de psihologie, dar și de Epictet sau Marc Aureliu care, știm bine, numai adepții libertinajului nu sunt sau ai unei poziționări de ignorare a limitelor. Să ne reamintim că stoicismul este, dimpotrivă, promovarea rațiunii, existența virtuoasă sau atitudinea bărbătească în raport cu vicisitudinile vieții. Să ne reamintim de acea "Sustine et abstine!" (Rabdă și stăpânește-te!), maxima care avea să devină deviza lui Epictet și care afimă puterea de a îndura și aceea de a fi stăpân pe tine însuți, ferindu-te de patimile care-ți subminează libertatea morală. Cum se împacă asta cu "noua dezordine amoroasă"? Probabil că omul postmodern de azi-mâine, omul fragmentar, adeptul post-adevărului și al post-umanismului va fi obligat cu eul / sinele său flux (care lasă în aer problema identității) să limpezească toate lucrurile astea. Probabil el va simți nevoia unei noi așezări, a unui nou orizont care-l depășește. Vom vedea.

 

Laurențiu-Ciprian TUDOR

Poet, eseist, jurnalist cultural, sociolog, trainer și educaționist (născut în 1973). Este membru al Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România din 2014. A inițiat și coordonează, din 2007, împreună cu poetul Adrian Munteanu, Grupul de litere-sunete-și-culori "Caii verzi de pe pereți" din Brașov care organizează evenimente culturale. Este secretar de redacție la Revista literară "Libris" din Brașov. A scris 8 volume de poezie, între care "Teama de cerc și fuga după aripi" (2003), "Memoria clipei sărutate – 70 cupidopoeme" (2004), "Nervi" (2014), "Licantropia poftei – poemele vârstei de mijloc" (2017), "Jurnal de cuplu. A Couple’s Diary" (2019, volum bilingv, traducerea în limba engleză fiind realizată de poetele Liliana Ursu și Tess Gallagher). Premiul CARTEA ANULUI al Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor pentru volumele"Licantropia poftei – poemele vârstei de mijloc" și "Jurnal de cuplu. A Couple’s Diary". Cel mai recent volum - "Loc de oftat" (editura "Școala Ardeleană", 2021).