Un fel de perpetuum poeticum fără început și fără sfârșit

Vasile Baghiu

Prinsă în inserții suprarealiste și referințe culturale (de nișă sau în planul vizibilității, însă puse în context relativizant) asociate cu o priză la realitate de tip mizerabilist, detașat și chiar sceptic, poezia lui Adi G. Secară, așa cum o găsim în volumul Horodok, este vie pentru că scanează nu realitatea, nefiind acesta rostul poeziei, ci haloul dintre lucrurile realității. Este ceața după care bănuim existența unui râu, zăpada care ne înștiințează despre altitudini, murmurul difuz care anunță apropierea de un oraș. Efectul de poezie vine aici din evitarea sistematică a spunerii clare a ceea ce ar fi de spus și din transformarea evenimentelor, istorice sau cotidiene, în piese aluvionare ale unui flux unic de emoție tradus în text. Este un fel de perpetuum poeticum fără început și fără sfârșit.

Un "memorandum" al lumilor distruse

Liviu G. Stan

În "Horodok", care împrumută cu rezonanțe incantatorii numele unui oraș din regiunea ucraineană Liov, scena unor bătălii legendare din Primul Război Mondial, Adi G. Secară folosește o microstructură de epopee, developând monstruozități și viduri ale actualității printr-o strategie postmodernă de sintetizare a istoriei. Pistoanele livrești ale poemelor fac trimiteri ample spre Kafka și Trakl, prelucrându-i în regim ludo-tragic mazilescian. Ingeniozitatea stilistică a volumului provine din felul în care AGS manevrează nivelurile de asianism în retorica poemelor, drapându-le într-un proteism seducător, care ni se înfățișează când sub forma unui "memorandum" al lumilor distruse, când prin remixuri psalmice. E o grijă minunată în acest volum față de fragilitatea memoriei.

Despre… Horodok, poezie modernă a lui Adi G. Secară

Maria Erzian

Citesc, recitesc până înțeleg sensul sau, mai bine, eu însămi dau sens versurilor. Întâiași dată, mi-a părut o incursiune prin lume, relația cu divinitatea, dumnezeirea sinelui, incontestabila și indestructibila dragoste de el însuși, drumul către izbăvire în iubire. La a doua citire însă, puzzle-ul capătă alte forme și alte culori, profund filosofice, ca și cum "kafka în ochiul meu / iubea ca un leu/ mânca praga la micul dejun și apoi sărea în cer după stele/ dar cerul zgârâia ochiul meu/ care lăcrima cu toate femeile pe care credeam că le-am iubit/" Sunt imagini, frânturi, ca niște cioburi de oglindă, fiecare ciob reflectând o altă imagine, într-o lume alandala, nici c-ai putea înțelege altceva din miezul "ca un bărbat și o femeie să fie mântuitori".

"ridic ochii ca pe niște haltere pe care nu am avut / cum să le ridic vreodată / vreau să spun că m-am îndrăgostit / la prima vedere / dar cuvintele mă trag în jos / ca niște haltere / pentru care poezia / nu există" – sunt gânduri în forma lor pură, neșlefuită, poezia este o formă de explorare a realității, și, în acest colaj format aparent din bucățele sau frânturi de gânduri întâlnim "poeții nevaccinați" și Horodok-ul ridicat "între Sparta și Athos /…/ din aproape nimic"; poezia sa are caracter internațional și nu local, te plimbă de colo-colo în nemărginitul univers de dinafară și în infinitul univers din interior, pe-o axă a timpului încât nu știi dacă astăzi e acum, în acest moment sau astăzi se întâmplă acum două mii de ani. Splendid puzzle descifrabil de fiecare cititor-călător în parte.

Iubirile imposibile, care rup granițe și dărâmă ziduri; cum "știu iubi dinții tăi și povestea / acestei iubiri / la fel de imposibile / ca una dintre un derviș și o gheișă", unul este călugăr musulman iubindu-se cu o maestră în artă seducției. Într-o lume alandala orice este posibil, de la Kafka la Rupi Kaur; Horodok a lui Adi G. Secară îmi amintește preponderent de Rabindranath Tagore: "Călătorul trebuie să bată la toate porțile înainte de a ajunge la a sa. Trebuie să rătăcim prin toate lumile din afară pentru a ajunge în sfârșit la templul cel mai lăuntric."