e vremea teilor

și-a parfumului care îmbată

Cetatea înălțării și a decăderii

orașul din asfalt și beton

Sybarisul nostru cel de toate zilele

plin de praf și de larma Orientului

Cetatea din vis

paradis al iluziilor pierdute

pe străzile ei lungi

i-au răsunat pașii grăbiți

la zidurile plângerii și ale fericirii

la porțile nesomnului și ale disperării

de câte ori nu a poposit

s-a prăbușit și s-a înălțat

cu gândul spre stele și Demiurg

și coborând pe Calea Victoriei

printre privirile trecătorilor

care șopteau "Uite-l pe Eminescu"

l-a văzut un copil

pre numele lui de mai târziu Arghezi

și l-a urmărit cu privirile

toată viața lui după aceea

printre gândurile scrise în șiruri clare

prin miresmele teiului

ale iubirii și ale deznădejdii

visând visul său ferice

ca nimeni altul sub soare sub lună și luceferi

ca o lumină ca o umbră

el "sfântul preacurat

al ghiersului românesc"

e vremea parfumului de tei

care ne învăluie în poezie și în iubire

și astăzi mai trece Eminescu

pe Calea Victoriei

a sufletelor noastre

impetuos cu părul dat pe spate

și fruntea înaltă până la cer

privind înainte departe

dincolo de oameni

dincolo de viață și moarte

deasupra eternității sale

din care mai curge o clipă

teiul sfânt își clatină creanga

răspândindu-și parfumurile

deasupra noastră

aripa geniului lui

fâlfâie ca o aripă de înger

risipind o aură de lumină

nepământească