Revistă print și online
Premiul Ficțiunea pentru Stil artistic rafinat și ingenios
Categoria "Stil artistic rafinat și ingenios" i-a reunit pe următorii nominalizați la Premiile Ficțiunea, ediția a II-a: Adi G. Secară – "Horodok" (Ed. Eikon, 2022); Răzvan Mazilu – "Opera de trei parale" (Teatrul Excelsior); Nicolae Vicol – rolul Dr. Wangel din "Femeia mării" de Henrik Ibsen, regia Andriy Zholdak, Teatrul Național "Marin Sorescu" din Craiova; Ștefan Câlția – expoziția "Obiectele restaurării", Iași, 2022.
Nu a fost o categorie ușor de jurizat. Ingeniozitatea este mereu dificil de măsurat. De aceea, atunci când mă uit la înclinațiile spre rafinament ale stilului, țin cont și de felul în care acesta evită anumite tentații, cum ar fi cuplarea la diferite careuri ideologice, și modul în care polenizează esteticile trecutului. Căci tot ce se dorește ingenios se clădește pe spinarea a ceea ce a fost cândva ingenios.
Adi G. Secară este un scriitor cu o înclinație nestăvilită spre experiment și nu doar în textele sale literare, ci și-n cronici și eseuri. Iar în cel mai recent volum al său de poeme, "Horodok" (Ed. Eikon, 2022), nu face rabat de la vioiciunea de jazzman cu care manevrează scriitura hibridă.
Răzvan Mazilu semnează regia, coregrafia și costumele music-hall-ului "Opera de trei parale", care a avut premiera în 2022 la Teatrul Excelsior. Piesa are la bază un text de Bertold Brecht și o partitură de Kurt Weill. Structurată ca teatru în teatru, "Opera de trei parale" mixează elemente de dark cabaret. Burlescul brechtian este dozat într-o chimie muzicalo-scenografică care pendulează între The Tigger Lillies și hipermanierismul lui Rainer Werner Fassbinder.
În "Femeia mării", într-un decor dezlipit parcă dintr-un catalog Hornbach pictat de David Hockney, regizorul ucrainean Andriy Zholdak declanșează un vârtej de afecte cataclismice pe care Nicolae Vicol îl metabolizează exemplar.
Expoziția "Obiectele restaurării" a fost un roller coaster prin 45 de ani de creație, reunind atât picturi ale lui Ștefan Câlția, cât și obiecte colecționate de artist, cum ar fi un fragment dintr-o troiță cu Iisus Hristos de la sfârșitul secolului al XVII-lea. Ștefan Câlția nu mai are nevoie de nicio pledoarie, este stăpânul unui univers inconfundabil în arta românească.
Și acum, alegerea mea pentru categoria "Stil artistic rafinat și ingenios": "Horodok". De ce? Din motivele menționate la începutul textului. Adi G. Secară este atât de în răspăr cu ceea ce se face în poezia românească contemporană, încât pare aproape un extraterestru prin modul în care împacă moștenirea liricii levantine cu crizele identitare ale prezentului. În "Horodok", care împrumută cu rezonanțe incantatorii numele unui oraș din regiunea ucraineană Liov, scena unor bătălii legendare din Primul Război Mondial, Adi G. Secară folosește o microstructură de epopee, developând monstruozități și viduri ale actualității printr-o strategie postmodernă de sintetizare a istoriei. Pistoanele livrești ale poemelor fac trimiteri ample spre Kafka și Trakl, prelucrându-i în regim ludo-tragic mazilescian. Ingeniozitatea stilistică a volumului provine din felul în care Adi G. Secară manevrează nivelurile de asianism în retorica poemelor, drapându-le într-un proteism seducător, care ni se înfățișează când sub forma unui "memorandum" al lumilor distruse, când prin remixuri psalmice. E o grijă minunată în acest volum față de fragilitatea memoriei. Într-un prezent plin de comisari ai post-ironiei și de cinici ai post-umanismului, Adi G. Secară are "tupeul" de-a reactiva una dintre misiunile poeziei, așa cum a fost ea formulată de Paul Celan într-o anchetă literară din 1961: poezia este "unicitate a propriului destin tradusă în limbaj".
Iar Premiile Ficțiunea vor să acceadă și ele la o unicitate: aceea de-a rămâne la subiect. Nu contează influența nominalizatului/nominalizatei în luptele de putere culturală. Nu contează topurile în care a apărut nominalizatul/nominalizata. Nu contează bisericuța nominalizatului/nominalizatei. Nu contează ce premii a acumulat nominalizatul/nominalizata, ci doar produsul supus jurizării.
Prozator și jurnalist, Liviu G. Stan (n. 8 martie, 1987) scrie roman și proză scurtă, fiind unul dintre cei mai interesanți prozatori din generația lui. A publicat romanele Sânge de pasăre pe haine, (2014), Casele vor uita (2016), Filip Manakis: o poveste europeană (2019), Salamandre (2021). Naturalețea epică și originalitatea construcției sunt două dintre calitățile prozei sale, la care se adaugă inteligența epică. Are și un volum de versuri, Yima, (2008), dar și o bogată activitate de jurnalist cultural.