Benedictina de Bogdan Boeru, Rao, 2023

Benedictiana este o cetate imaginară, așezată undeva pe teritoriul Siriei actuale, într-un sfârșit de secol XII bulversat de căderea Ierusalimului și populat cu personaje puternice, emblematice. Ele trăiesc aventuri spectaculoase, fantastice, dar și drame ale propriilor măriri și prăbușiri, orbite fiind de iluzorii ambiții personale și captive ale unor ideologii pe care nu le pot depăși. Toată această încleștare umană, de culturi, credințe, etnii și idealuri este profund tulburată de niște fenomene ieșite din comun, pe care nimeni nu și le explică dar cu care toți se confruntă în moduri și cu efecte neașteptate.

Romanul ne dă ocazia să ne lăsăm seduși de această lume îndepărtată, pe cât de fascinantă prin elementele fantastice, pe atât de vie și de autentică prin amănuntele istorice de o acuratețe și bogăție remarcabile. Scriitura lui Bogdan Boeru este una cinematică, cu cadre ample, dinamice și detalii revelatoare de taine ascunse, pe un ritm care te ține prins până la finalul dramatic.

Privită din zarea secolului XXI, acțiunea își dorește a fi o lecție despre cum ar putea fi abordate frământările contemporaneității, plecându-se de la constatarea simplă că, înainte de a ne construi identitatea pe fundamente religioase, politice, etnice etc, suntem oameni.

Ficțiunea

Nora Iuga, Fetița strigă-n pahar, Nemira, 2023

Dacă vreți secretul vieții mele este exact ăsta. Fericirea găsită într-un ceai de gutui lângă firimituri de pâine. – mărturisea Nora Iuga într-un interviu din septembrie 2022 (IQads). Și asta transpare în toate creațiile sale literare, în poeme îndeosebi, cel mai recent volum al său, Fetița strigă-n pahar (Nemira, 2023) este ca un dans flamboaiant, cu volute grave, alternând cu alte volute ludice, pe scena unei vieți trăite creativ și intens.

Cu o precizie diamantină sculptează poemele sale Nora, în filigran, microscopând senzorialul, memoriile, afectele, fantasmele, imaginarul, hiperbolizând pe alocuri, jucându-se iluzoriu cu realitățile trăite ori cu cele intuite, pe cale să le aperceapă, "inventând acolade moi rotunjimi de carne/ armonioasă muzicală". Trece prin burgurile adorate, Berlinul său mereu prezent, Bucureștiul cu spectacolul său balcanic pestriț care o-ncântă la fiece pas, apoi schimbă coordonatele și ne surprinde cu "capcane în deșertul de cenușă", coboară pe neașteptate "în jos pe Argeș în jos/ pe un mal frumos", într-o conversație cu Angela "trezită din somn/ c-o față grea de noapte", trece razant prin Bellu "în pat lângă Iulia", pentru a se lansa eminescian, desigur, "nu mai am decât o vrere/să-i împac pe amândoi/ marea cu sarea/ statu cu dusu/ lumea cu spusu/ viața cu râsu..." Și jocul de-a moartea este fascinant poetizat, cu eleganță, rafinament, înțelepciune, ghidușie, pe marginea unei reverii scânteietoare, o metamorfoză desfășurându-se iridiscent, "metafore/ desene/ sfâșie cerul nopții // mor, mor și iar mor striga/ smulgeți algele astea ruginite/ de pe mine dați jos/ coaja de fier de pe mărul frumos (...) // o umbră îmi bate în fereastră", iar spectacolul Norei glisează brusc, halucinant pentru cititor, spre trauma colectivă "poate că la Auschwitz mielu-a fost sufleur/ dar la Moscova haute-parleur", fără să fie însă lezant, fiindcă trece en grande vitesse "în ceainăria goală".

Întreg volumul devine un accelerator de particule sufletești și mintale, în care tensiunea și forța poetică taie respirația și ți se desfășoară fractalic, în câteva secunde, toate chipurile și lumile Norei Iuga, amețitoare, în toată splendoarea lor. Ca o phantasma fără sfârșit!

Daniela Luca