nr.crt.

Săptămânal de cultură independent

CASCADĂ

Knut Ødegård s-a născut în 1945 la Molde, Norvegia, și a debutat în 1967. De atunci a publicat peste cincizeci de cărți, multe volume de poezie, două romane, două cărți despre Islanda, o piesă de teatru și câteva reinterpretări. Cărțile sale de poezie au fost traduse în 43 de limbi, fiind cel mai tradus poet norvegian contemporan. A fost fondatorul Festivalului Bjørnson, Festivalul Internațional de Literatură Norvegian și, timp de zece ani, președintele acestuia, organizat în omagiu laureatul Nobel Bjørnstjerne Bjørnso. A fost fondatorul și președintele Bjørnstjerne Bjørnson-Akademiet, Academia Norvegiană de Literatură și Libertate de Expresie, între 2003 și 2015. Își împarte timpul între orașul natal Molde din Norvegia și Reykjavík, Islanda.


din volumul Tida er inne (Acum e momentul)


CASCADĂ

El ia un loc, la gât are o cravată înflorată și așteaptă

o soprană, una cu bustul mare (o damă care

o interpretează pe Brünnhilde a lui Wagner la teatrul de operă). Nimeni nu plonjează

în lacul restaurantului.

și plutește în derivă în seara asta, doar el

și ea, singuri, așa crede el. Aici

la această masă, aici, la bar.


Pe peretele de vizavi

în stânga, pe unde intră chelnerii,

pe ușa din spatele e perspectiva

șubredă a unui tablou: O

cascadă în acest restaurant, pictată

cumva la exterior, nici urmă de

țipete acolo, în căderea adâncă. Ceasul ticăie


nu, nu mai sunt ceasuri care ticăie, nu mai vine

nicio doamna să. Nu

aici.


El se holbează la cascadă și deodată se gândește

la o rățușcă pe care a văzut-o, o rățușcă

suferind de o formă gravă de tuberculoză a pielii

atunci când era copil, având pielea albastru lăptos

și părul galben, acolo, în acel orășel.

de lângă mare, un copil bolnăvicios,

înfloritor de bolnăvicios și cu suflet mare, de sanatoriu,

se gândește apoi la soția preotului de acolo,

la blana care ieșea în evidență

(la părul de acolo, din blană) cu furie, rigidă.

țeapănă și rigidă. Și ea, crede el,

ea are deja mormântul ei.


- Un whisky, vă rog, cere chelnerului, nu, nu...

fără gheață. Dar de unde e cascada aia?

S-ar putea să o știu, pare cunoscută.

Vezi această stâncă, chelnere, are putere nemărginită.

Dettifoss, spui tu, da, Dettifoss.

Da. Nordul Islandei, da?


Se holbează la cascadă

care cade și se prelinge

în timp ce răsună, în căderea ei

adâncă: Întunecimea cascadei,

în adâncuri. Acolo,


se gândește el, acolo sunt eu.

pe drumul meu. Singur. Plânsul meu de atunci

se prelinge jos, pe Dettifoss, nu este auzit

pe câmpiile aglomerate, care sunt atât de mari, încât țipătul

se înalță la cer și se pierde

în sălbăticie, rătăcind în aer liber.


- Cum? Spre cer? Spre ce? Ce a

am spus eu? Am spus cer, chelner? Nu, doar un alt whisky.

te rog, fără gheață, da. Oh, nu, raiul este

doar ceva ce am crezut, un vis.

la fel ca asta, vezi tu. A fost o...

cascadă de acolo care, da, ca și cum...


Nu, nu sunt, furnizate

apropo. Facturile, da. Nu asta scrie:


Adâncimea apei se referă la întunecimea ei,

la viteza cascadelor tale: Toate

furtunile și valurile tale

trec peste mine?

Da, e doar ceva la care nu mă pot gândi acum.

Am stat așa, chelnere. Totul se întunecă,

Și e lapoviță, asta cred că este, e lapoviță afară.


Primul

Tu primul

pe pârtie, așa cum ai făcut

la toate competițiile:

Murdărește-te, lasă-ți schiurile să gliseze

în zăpada proaspătă și-n aglomerație

dar acum auzi în spate o voce

și nu e vântul?

doar unul care strigă

pârtie.


Vocile sunt tot mai numeroase,

voci tinere: pârtie, strigă ei, pârtie,

dar tu mergi tot înainte

în curbă cu scorul tău

și aceste perechi de schi noi

la gât.


Atunci lași pârtia la o parte,

îți faci loc

în zăpadă afanată.


În curând acolo

Ieri am vorbit despre moarte.

Un pic ciudat. Ne-am întins imediat.


Amândoi avem nevoie de un pui de somn

acum, după-amiaza, nu mai adormeam așa de repede.

ca înainte.


Am ațipit cu tine în patul nostru, tu.

sub plapuma ta, eu sub a mea, și pe jumătate adormit

M-am gândit că toți prietenii noștri

vor dispărea în curând, și apoi am spus:

Și tu te gândești că în curând vom fi și noi acolo?

Dispăruți? Plecați?

*

Ai adormit înaintea mea? N-ai spus nimic.

Am ieșit la o plimbare de seară înainte ca soarele să apună

și să se scufunde în mare.


Noi, bătrânii, nu prea mai avem

mare lucru în pantalonii noștri, m-am gândit

în timp ce mergeam.

Picioarele pantalonilor noștri se deschid

peste crengi și flutură în vânt,

peste pantofii noștri, atât de ușori suntem, ca o pană.


Iubirea noastră e atunci mai ceva

ca vântul, praful și crengile în vânt, spun eu,

nebunește

și tu mă iei de mână. Acum

când noaptea se prăbușește peste noi.


Ioana MIRON

Ioana Miron (10 noiembrie 1989, Botoșani) este poetă, artist vizual, traducătoare. A debutat cu volumul de poezii Picaj (2016). A tradus și ilustrat volumele de poezie Modulații etanș - Stanch Modulation (Ioana Miron) și Cântecul asasinului meu - My Murderer's Chant (Șerban Axinte). În prezent este traducător și ilustrator. Împreună cu Răzvan Țupa a susținut un eveniment performativ de poezie grafică intitulată Linii de plutire, la Muzeul de Artă Recentă din București, în baza conceptului poetic Corpuri românești. Conexiunea grafică. A publicat, împreună cu Răzvan Țupa volumul performan(ce) grafic în versuri Poetic. Conexiunea grafică, în baza aceluiași concept (2022). Traduce poezie pentru revista Poesis Internațional, site-ul Poetic Stand și articole legate de artă pentru revista Lettre Internationale.