nr.crt.

Săptămânal de cultură independent

Poziția Ghiocelului în literatură (III). Adevărul din spatele construirii doctoratelor

Un subiect care este în centrul atenției presei de o bună perioadă de timp este chiar decizia de a urma studii universitare de doctorat a acelor oameni care au sau pretind că au capacitatea de a cerceta și, apoi, de a crea ei înșiși idei care să reflecte adevărul absolut. Vrând, nevrând, doctoratele fac și ele parte, la rândul lor, din literatura de specialitate. În mod normal, altădată, un om la o mie avea doctorat. Astăzi situația s-a schimbat radical, pentru că legea permite acest lucru. Corect ar fi ca, atunci când un om are o reală capacitate, acesta să poată merge mai departe, fără a i se pune în față bariera financiară sau bariere create de relații "socio-culturale". Pe scurt, pile cunoștințe relații. Dar acest lucru se va întâmpla doar în cea mai bună dintre lumi. În general, lipsa mijloacelor de orice fel întrerupe activitatea academică chiar și a celor mai inteligenți oameni care refuză să se supună compromisului.

Școlile doctorale erau deschise numai la centrele universitare mari dintr-o țară. Treptat, universitățile s-au deschis și în orașele mai mici, pentru a oferi posibilitatea și tinerilor cu oportunități mai slabe să aibă parte de o educație elitistă. Aici problematica este cu două tăișuri. Nu putem judeca universitățile mai mici, fiindcă în jurul celor mari s-a creat o filieră a renumelui și, uneori, în centrele mici se poate face mult mai multă carte decât în cele mari. Cei mari jonglează doar pe ideea: LASĂ, CĂ NE CUNOAȘTE LUMEA sau efectul turmei. Făcând parte dintr-un centru mai mic, pot să confirm acest lucru. Cert este că, doctoratele, având cel mai înalt grad academic, ar trebui să fie făcute cu un simț de răspundere extrem. Cum funcționează astăzi admiterea și scrierea unei teze de doctorat? În oricare dintre cazuri, o dată admis la acest nivel de studii, nu prea mai ai viață socială și nici viață de alte tipuri. Atenția ta se focusează asupra studiului, iar, spre avantajul tău, dacă nu ești căsătorit încă, este mai ușor de ținut în frâu. Dacă mai ai și alte responsabilități, keep it out. În fapt, nu doctoratele au cel mai înalt grad academic, ci școlile postdoctorale pentru cercetare avansată. Dar acestea sunt date dosului, să nu se știe prea mult de ele, decât cei care aspiră la predarea în universitate. Și așa învățământul universitar s-a masificat intens în ultimele decade. De fapt, populația studențească nu prea știe nici la ce sunt bune doctoratele și masteratele. Dă mai departe ca să scape de câmpul muncii, nu de dragul cercetării. Nu prea se zice că pentru aia și cealaltă, dar toți sunt îndemnați să dea la doctorat, fără a li se trasa în față o linie clară și fără a li se expune riscurile. În spate există alte interese care țin strict de conducătorii de doctorat. Și n-ar fi cazul să comentăm aici, pentru că acei masteranzi care aleg această cale trebuie să fie pasionați de cercetare, celelalte avantaje ar trebui să le gândească ca surplusuri.

Dacă ești student într-un centru universitar, cel mai bine ar fi să continui cu doctoratul acolo. Profesorii deja te cunosc, îți știu capacitatea, iar filtrul de la admitere va deveni mai simplu. Oarecum. Sunt și excepții. Și mai bine este când cauți să te implici în toate activitățile derulate atât intern, cât și extern. Dar ce te faci când ești ignorat doar pentru faptul că alții sunt considerați mai buni ca tine? Dar ce te faci dacă universitatea ta nu are școală doctorală? Ești obligat să migrezi la alt centru cu acreditare. Și, de obicei, vezi că alții o iau și acolo înaintea ta, doar pentru simplul fapt că ei se află acolo de la licență și s-au făcut remarcați. Totul ține atât de conjuncturi, cât și de antipatii și simpatii. În general, admiterile sunt serioase și foarte dure, însă mai există și excepții.

După aceea începe faza legată de cercetare. Citești cam tot ce este scris pe subiectul respectiv și cauți o temă mai puțin tratată. Tema aceea o dezvolți, o scrii și după aceea vei merge cu ea în fața comisiei. Nu de comisie depinde dacă vei avea titlu de doctor, ci de CNATDCU. Trebuie să faci o vizită la București, la validarea tezei de doctorat, să se vadă dacă teza ta nu este interdisciplinară. Degeaba poți primi tu summa cum laude. Ideea din spatele sistemului este că tu - cu toate că ai o teză ca oricare alta, dacă ai reușit să convingi comisia că este bună, ai trecut. Poți să vinzi marfă proastă într-un ambalaj bun. Sau să construiești teza fiind de acord cu citatele criticilor. A fi de acord cu ce spun alții. Cam asta fac și politicienii. S-au creat niște clișee atât de dureroase în jurul doctoratelor, încât cei mici au de tras ponoasele pentru prostiile celor mari. Și tot cei mici sunt judecați. Nu e ca și cum cei mici ar fi toți sfinți. Fiecare are interesul lui. Noroc că mai există oameni ca Emilia Șercan cu Fabrica de Doctorat sau cum se surpă fundamentele unei națiuni ori Cazul Ponta. O altă problemă legată de doctorate este funcția prestată în timpul luării deciziei de a da la doctorat. În general, oameni știuți de societate că au ajuns acolo în felul lor, iau decizia de înscriere la doctorat doar pentru a-și face lor și societății confirmarea că merită într-adevăr acel post. Dar ia să se taie toate avantajele doctoratului, imediat s-ar mai rări înscrierile.

În general, afirmarea în lumea literară poate începe chiar cu teza de doctorat. Sau înainte, pentru a putea face impresie ca să poți fi admis. Cert este că teza de doctorat aduce multe beneficii. Sporul de doctorat, un posibil post în universitate dacă sunt și pentru cine vrea, calitatea de a fi conducător de doctorat (dacă o ai publicată din timp sub formă de carte), pentru membrii instituțiilor de cultură și încă câteva altele. Dar ți se spune că nu-ți ajută la nimic. Și o recunoaștere foarte mare, care să rămână în literatura de specialitate precum teza lui D. Drăghicescu - Recapitulare și concluzie.

Ce mai înseamnă azi doctoratele? Din fericire, încă se muncește pe rupte la ele, de cei mici, bineînțeles și încă se mai pot face lucrări de referință. Poziția Ghiocelului ajunge și pe aici, pentru că trebuie să te conformezi standardelor, scheletului din spatele scrierii lucrărilor de specialitate. Ca să reușești, trebuie să ai o capacitate de sintetizare foarte mare și de observare a realității. Altfel, va fi mai greu. Și doar cu inteligență nativă nu reușești. Îți trebuie multă, multă determinare.

Magdalena CHITIC

Magdalena Chitic a absolvit Facultatea de Litere, specializarea Limba și Literatura Franceză - Limba și Literatura Română, în prezent urmează două masterate: Cultură și Literatură Română și Limba Franceză. Practici de Comunicare (Universitatea Vasile Alecsandri din Bacău). E pasionată de poezie și de proză.