Sunt un mare admirator și consumator al genului SF. Am crescut, practic, odată cu Dune (toată seria, nu doar romanul original), capodopera science fiction fără de care nu știu cum ar fi arătat evoluția mea, ca devorator de cărți, inițiat în scris, dar și ca om. Această fascinație pentru saga lui Frank Herbert a adus cu sine și anumite neajunsuri, în sensul că orice alt roman SF citit după Dune mi se părea slab și depășit, excepție făcând doar Solaris de Stanislaw Lem și prima parte din seria Fundația de Isaac Asimov.

Întâmplarea face ca tocmai înainte să descopăr tomul masiv de poezie românească SF coordonat de V. Leac, Hotel Cosmos (frACTalia, 2019), eram în plină lectură a două romane SF scrise de autori români. Armata moliilor (Nemira, 2012) de Liviu Radu, un fel de basm fantasy cu iz autohton cu multe pasaje bune și foarte bune, unele de-a dreptul poetice, dar la fel de multe pasaje ridicole și plictisitoare. Povestea e inconsecventă, deși se citește cu destul de multă ușurință. N-am înțeles ce a vrut să demonstreze Liviu Radu la final, deși firul narativ era depănat bine până la un moment dat.

Cel de-al doilea roman este Mineral (Nemira, 2015), de Marian Truță și Dănuț Ungureanu. Ei bine, lectura acestor două volume mi-a confirmat o temere mai veche, și anume că autorii SF nu pot fi scriitori. Nu mă refer doar la cei români, până și Asimov, Lem sau Herbert, în afara capodoperelor, în cam trei sferturi din opera lor, pur și simplu n-au stil. Trecerea de la știință la beletristică e cel mai greu prag pentru un autor SF, principiu de la care nici cei doi autori ai romanului Mineral nu fac excepție. Premisa și universul imaginat sunt excelente, dar stilul în care e scrisă cartea e pur și simplu deplorabil pe alocuri. Sunt pagini întregi care par să fi fost execrabil traduse dintr-o altă limbă, doar că, din păcate, romanul e scris în română. Ar fi putut fi o carte de nota 10 dacă cei doi și-ar fi vândut ideile unui scriitor autentic.

Pornind de la această observație, se impune și întrebarea inversă: pot autorii de poezie să se avânte în domeniul științific(o-fantastic)? Au cunoștințele tehn(olog)ice necesare pentru a integra ceva atât de necuantificabil precum poezia în tărâmul riguros și precis al SF-ului? V. Leac nu e genul care să fie intimidat de limitări și granițe. Demersurile și inițiativele sale au fost aproape mereu inedite și outside the box. Și nu mă refer aici la latura sa poetică, întrucât în antologia de față nu contribuie cu vreun poem, limitându-se, parcimonios cum îl știu, la conceptul grafic (excelent, de altfel) și un simplu îndemn în loc de motto: "Urmăriți cu atenție mișcările din pădurea întunecată". Ceva de genul – aceasta e cheia în care trebuie citită colecția de poezie românească SF.

V. Leac nu e la prima antologie poetică de orice fel pe care o coordonează. A mai avut ideea năstrușnică de a alcătui o colecție de limericks, un gen poetic fără rădăcini în țara noastră. De ce pisicile n-au coadă (Art, 2017) e născută din "oboseala pe care ți-o dă uneori poezia", concepută precum "un parc de distracții pe care să-l ții în buzunar" și pe care să-l oferi "cuiva drag sau unui scorțos lipsit de umor". Explicațiile ironic-pedante ale lui Leac îmi amintesc de fascinația lui pentru universul salingerian, distilată în volumul de versuri Seymour: sonată pentru cornet de hârtie.

V. Leac a mai cochetat cu literatura SF cu mult timp înainte să definitiveze Hotel Cosmos, într-o piesă de teatru în care rulează pe fundal la televizor filmul Dune, iar personajele sunt parcă un gropar și câinele lui, pe care îl cheamă Dumnezeu. La fel cum a cochetat și cu sculptura înainte să devină poet, dar mai recent și cu fotografia sau realizarea de scurtmetraje. Avea cândva în plan să editeze un album de poze cu toate semnele de carte pe care le-a găsit în cărțile pe care cititorii le returnau atunci când lucra la bibliotecă, de la bancnote, pene, monede, frunze, până la certificate de identitate.

Dacă coordonatorul nu contribuie cu texte la volum, se cuvine să îi menționăm pe cei care o fac: Anca Bucur, Sebastian Big, Dan Coman, Valentina Chiriță, Caius Dobrescu, Newclearfairy (Linda Barkasz), Andrei Dósa, Gabi Eftimie, Șerban Foarță, Nora Iuga, T. S. Khasis, Timotei Nicolae Drob, bogdan lypkhan, Ștefan Manasia, I. M. Clau, Micleușanu M., Dmitri Miticov, Rareș Moldovan, Sorina Vazelina, Vlad Moldovan, Cosmina Moroșan, Radu Nițescu, Dan Sociu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Cristian Darstar, Dr. Ștefan Tiron, Răzvan Țupa, Alex Văsieș, Elena Vlădăreanu. Pe mulți dintre ei îi știu de la tabăra de creație a tinerilor scriitori de la Săvârșin, unde V. Leac le-a fost gazdă între 2007 și 2011.

Începem, cum altfel, mon cher, călare pe-ornitopter, lupta dintre pământ și cer, în care lui herr Schrödinger îi dă mat Foarță-n Eșichier: 

"Știam mâțime cu toptanul/ dar deveneam stingher/ când eram singur cu motanul/ lui Erwin Schrödinger,// cu care intri-ntr-un container/ simțindu-te hingher/ de mâți, căci în acel container/ descris de Schrödinger,// urmà evenimentul cuantic,/ tranșant ca un echer,/ ce-l segmenta micro-gigantic,/ conform lui Schrödinger,// în două părți, ca semiluna,/ pe-acel motan becher:/ în una moartă și în una/ ca dl Schrödinger// de vie, – când făcea ecuații/ în magicu-i ungher/ de pfisician, ca toți confrații/ lui Erwin Schrödinger,// ce n-au, ca mine, vreun motiv/ pe urme să nu-i calce; în timp ce eu, de-atunci, cultiv/ doar mâțișori de salcie".

Și ajungem la zona de experiment. Amplul poem al lui Caius Dobrescu, Quantum Lapse (Futurosaurus), pare să fi fost dactilografiat direct de inteligența artificială HAL 9000 (Heuristically Programmed ALgorithmic Computer), din Odiseea Spațială 2001, în timp ce este deconectată, din cauza unei grave erori de sistem (care a periclitat viața astronauților de la bordul navei Discovery One), de la panoul de comandă și, pe măsură ce se stinge, începe să amestece cuvintele în expresii incoerente și contopite, asemenea unei mașinării virusate:

"Ținteze/ Țonchistador/ Ardicalism/ Interprecațiune/ Utopic – uropic/ Europa – E-uropa/ Flori – floci – flocri/ Circuitul – cricuitul/ Treptant/ Treptatizat/ Amptrepte/ Amprentr/ Amptent/ AmprentrptentreptrteA/ Terptatpie/ Teraptnaut/ Treptatarhie/ Treptații/ Treptații/ Trep(t)a(t)nații/ Turpidații/ Trepidanterapie/ Trepidanterie/ Trepidantelat/ Trambulinizare/ Transbulinizare/ Trans-trambulinizare/ Trambchilulinizare/ Trambulimizare/ Transbulimizare/ Nu a condus la doar purificări/ Funici/ Tritețe/ Deocamdatizare/ Târtițiozitate/ Democrațcamdatizare/ Deocamdatocrație/ Demomație/ Dermocrație/ Chiromanțocrație/ Termocrație/ Emocrație/ De-mock-crație/ Torpilocrație/ Torpocrație/ Democofeinatizare/ Democofanizare/ Exprimămpri/ Porccesul/ Exprimampers/ Mucitorii/ Prepetuează/ Prerpuțtuează/ Perpuțtuează/ Lume a-toată/ a-totul/ Repulsiometrul/ Re-pulsul/ Dragi patriopați/ Temeleiul/ Telemeiul/ Temeneleiul/ A prepuța/ Per – pe – tu – a/ Pre – puț/ Prer – pewț – tua/ (Pre)rpe(p)t(uț)a/ (P)r(erpe)p(tu)ț(a)/ Prerpeptuța/ Per-pre-pe-puț-tua/ Perprepuțtua/ Clașsic/ Clașstic/ Cașaloclastic/ DonQuashalotte/ Marie-Yonette/ Circumciztanțele/ Circumzantemele/ Evanescenghelia/ Herghevanghelía/ Șmenificativ/ Analantic/ Analtida/ A odori/ Zadarg/ Chinmie/ Apsiunile/ Comuism/ Soicialism/ Exalarea/ Exsalarizare/ Abils/ Abilsitate/ Abilsalitate/ Cheremență/ Cheratinmență/ Lapis lapsurd/ Lapis lapszurlii/ Roiginea/ Melanoplie/ Melanoclie/ Melanoclu/ Monoclancolie// Monocul/ Monoclancolie/ Cobnținut/ Ifcțiunea/ Swimbolism/ Îngâmfrîngere/ Umflație/ Ștrengăreață/ Cosorog/ Hormoscop".

La fel de experimental e și Răzvan Țupa, de data aceasta în câteva Poeme proteice în proză, din care a citit și la Maratonul online de poezie 2020 de la începutul pandemiei COVID-19, pretext ideal să îmbrace cunoscutul său costum de umanoid jupuit și să recite din cadă. Țupa e poate cel mai autentic showman din poezia românească. Poate tocmai de aceea, unul dintre neajunsurile textelor sale e că efectul nu e același dacă nu ți le citește el și poemele nu sunt o parte integrantă a atmosferei pe care o creează cu ajutorul lupei speciale și a unghiurilor din care se filmează, a costumului, a ritmului și tonului cu care își recită versurile:

"PEDAGOGIE PE PIELEA PĂMÂNTEANULUI ziceau de vârste dar asta era o invenție târzie și atunci a fost vorba de sexe și nici acolo nu e vorba decât de o scuză gen de moment când mila pentru Putin încă nu se inventase și minerii mei păcăliți încă se simțeau vinovați pentru ce au crezut că nimeni nu trăiește pentru tine decât în amintire și chiar și atunci habar nu are: Numai cei care și-au luat-o în freză și au murit au aflat tot dar cum să țină minte Și noi petrecem treaba asta tot căutând semnele dai de ele și cum le întâmpin învăț de la meteorologi poezia și de la antrenoare de fitness cum pot primii să aibă dreptate în ciuda impresiei generale și de la celelalte, invers, că orice ar face e de reluat și nici măcar imediat ci cel mai bine mai încolo".

Ștefan Manasia e un poet inconfundabil când vine vorba de a integra în versuri termeni din această zonă. E un gen care i se potrivește ca o mănușă, perfectat în volumul său Bonobo sau cucerirea spațiului (Charmides, 2013). Deși am savurat poemele sale Porcii și colibiția, aș fi adăugat și cireașa de pe tort din Cartea micilor invazii (Cartea Românească, 2008), un foarte bun exemplu de (altfel de) explorare a genului SF: 

"eu sunt Worminator și vin din trecut/ din țesuturile biotech cu infecții severe/ în pletele mele cresc păduchi și himere/ sînt ultimul guarani, am venit să vă fut./ sub armura etilică ascund sentimente,/ ură și remușcări și un vis de cleștar:/ burgheziei comode încă eu îi spun niente,/ căci eu sunt Worminator, iar tu Sarcasticstar."

O punte de legătură intergalactică între poezia pur experimentală (în sensul raw, de genul celei de mai sus: Dobrescu, Țupa) și orizontul crepuscular și misterios al zonei SF reușește să creeze Dmitri Miticov în interesanta serie de poeme Cîmp gravitațional. Mecanisme neuronale, amintiri implantate, inteligențe electronice, coliziuni interplanetare, dimensiuni multiple – iată câteva aspecte care amintesc de temele predilecte ale literaturii SF:

"Nu știi niciodată când poate lovi. Te miști în spațiu-timp/ și ea vine ca o undă sau vine ca o particulă, e legănare/ sau coliziune. Creierul ponderează și caută să păstreze/ distanța, pregătește gesturile firești pentru realitatea/ ipotetică, dar ea vine și le deturnează ca să rămînă/ doar tresărire și miracol și nu știi cînd te surprinzi/ balansat de valurile reci provocate de impact,/ deși ești tot în fața calculatorului de la birou,/ dar te-ai modificat, te-ai înfășurat într-o/ folie transparentă pe care nici n-o simți/ pînă când nu tragi aer în piept. Ești un/ bărbat la patruzeci țintuit pe un scaun,/ ești copilul care se leagănă sub masă,/ la bunici, într-o vacanță de vară,/ pe pedala mașinii de cusut."

Una peste alta, m-aș fi așteptat la mai puțin experiment și la mai multă specificitate a genului SF în poemele antologate. Tocmai pentru că lirica românească e suprasaturată de poezie experimentală, ar fi fost mai interesantă o disociere între experiment și un nou gen care să reflecte doar particularitățile science fiction. Chiar și așa, colecția de poezie SF e o premieră pe piața de carte românească și sunt convins că în viitor își va rafina și defini mai clar paradigma.