Pe Bogdan Baciu l-am întâlnit pe la Cișmigiu, în era antepandemică. Citea lângă o fereastră, cu o ceașcă de cafea alături, iar pe umărul lui ofta o mierlă, o cunoștință de-a mea, cu care voiam să schimb două vorbe. Dar n-am apucat. Nu vrei să citești cu mine, Zenob? - m-a întrebat Bogdan, care, deși nu mă privea, știa că sunt acolo, mă simțise într-un fel. Cum?! - nu mi-am dat seama. Dar după ce ne-am cunoscut mai bine, la aproape un an, am realizat că totul venea de la cărți. Deși citește după preferințe pentru mine bizare, căutând descrieri sofisticate ori narațiuni care nu ajung niciodată la vreun sfârșit, știe de fiecare dată cărările nevăzute, care leagă povestea de autor. Fără autor, nici nu se apucă de citit, pe el îl caută în fiecare cuvânt, în fiecare propoziție, așa încât, trasând hărțile acestor mișcări inerente scrisului epic, a dezvoltat și abilitatea de-a anticipa acțiunile, iar uneori chiar mișcările exterioare poveștii - dar asta doar când vine vorba despre zenobi. Pentru restul - oameni, insecte sau cine știe ce vietăți - e aproape nepregătit. Uneori cumpără câte o carte și o decupează cu artă, făcându-și din ea un fotoliu cât se poate de confortabil. Pentru că am uitat să vă spun: deși pare un tip normal, înalt de aproape 2m, în realitate - își schimbă dimensiunea, după cum i-o dictează împrejurările. Cu toate aceste abilități, într-o zi a dat peste el dl Covid.

Zenob​

1. Cum te-ai împrietenit cu dl Covid?

Știi persoanele acelea cu care te împrietenești accidental și nu mai scapi de ele? Cam așa se poate descrie și relația dintre mine și Covid. Mai mult chiar: știi relațiile care trec prin greutăți și apoi devin mai puternice? Tot așa și în cazul nostru. L-am întâlnit accidental pe o terasă, la Buzău. Gașcă mare, băutură, nepăsare. Iar cumva, printre prieteni și cunoscuți - hop și el, de care n-am putut să mai scap. Își bătea aripile deasupra mea, monstruos, agresiv - iar eu încercam să ies din vidul în care mă aruncase. Prodromurile despărțirii noastre au însemnat timp pentru dezvoltarea mea personală si profesionala. Dar cu siguranță, dragă Zenob, când vine vorba despre a-ți găsi timp pentru tine, dl. Covid intră la categoria "mai bine nu".

2. În ce lume imaginară (dintr-o carte, dintr-un film) ți-ar plăcea să te plimbi la amiază?

Mă văd pe străzile New York-ului, așa cum este el surprins în romanul ,,O viață măruntă". Necomercial, fără luminile de Crăciun din Times Square, fără expatriați care trăiesc visul american. New York-ul în care o scriitoare a reușit ceea ce prea puțini au atins: descrierea suferinței. Cum definești acest sentiment? Probabil așa cum ai traduce ,,dor" în alte limbi: interlocutorul înțelege despre ce e vorba, fără să poată aprecia intensitatea cuvântului. Cartea Hanyei Yanagihara este excepția, reușind să surprindă negru pe alb indescriptibilul. Cu povestea ei în minte, m-aș plimba pe 7th Avenue, fără să intru în magazine, fără să mă uit la fețele oamenilor.

3. Dragă Bogdan, te rog să-mi vorbești despre un obiect care ți-a adus noroc, despre o haină care îți dă un confort magic.

Pot vorbi la trecut despre colectia de cravate, pe care le purtam în liceu, într-un an mai special, câte una diferită în fiecare zi. Chiar dacă acum zac în niște cutii, mi-au fost de mare ajutor, pentru a trece cu bine prin complicatul an 2011. Dar da, îmi schimbă starea de spirit îmbrăcămintea. Am avut odată un trench bej, pe care l-am uitat într-un taxi, iar odată cu el s-au topit și întâmplările legate de el. Așa că am tot încercat apoi câțiva ani să-mi cumpăr unul la fel, iar în cele din urmă am găsit ceva similar. Însă a fost altceva, era doar un surogat și atât. Uneori îl port, dar fără entuziasmul pe care mi-l dădea adevăratul meu trench. În momentul de față pun accentul pe șosete – cu beculețe și pinguini, de sezon, cu Moș Crăciun și în rest, cât mai desperecheate posibil, cu multe culori și modele geometrice.