Era toamnă târzie, ploua mărunt când am fotografiat piața Pio al II-lea. Pienza era un oraș singur pe vârf de colină. Și fără turiști. Într-o prăvălie de alături, pe când cumpăram pecorino sotto cenere, o bătrână cu părul alb mi s-a plâns că pentru Pienza, în noiembrie, e prea frig și o spunea într-un fel anume, de parcă ne cunoșteam demult. O alta m-a salutat cu zâmbetul pe buze de sub umbrelă, de parcă eram localnic, două străzi mai încolo. Dacă nu i-aș fi știut istoria, Pienza ar fi fost doar una dintre localitățile Toscanei. Frumoasă și mică sub ploaia de noiembrie care mi-a plăcut, legându-mă pentru totdeauna de orașul ideal...

Așezată pe o culme de deal din Toscana, Pienza s-a numit la început Corsignano. Papa Pius al II-lea și-a iubit mult așezarea natală și a dorit să o transforme într-un model, în orașul ideal. Îl angajează în acest scop pe arhitectul Bernardo Rossellino și se implică direct în gândirea planurilor. Influențat de scrierile lui Alberti, Pius plănuiește să ridice în jurul unei piețe centrale un oraș uniform stilistic și autosuficient, în sensul în care toate nevoile locuitorilor sunt complet acoperite. Moare însă în 1462, așa că schema urbanistică a orașului, care îi preia numele, se oprește acolo, cu doar 40 de clădiri înălțate. În inima "orașului ideal“, Bernardo Rossellino apucase să așeze o piață trapezoidală, care reprezintă prima încercare de înnoire urbană din perioada postclasică.

Spațiul nu e mare, dar prin formă și prin desenul pavajului, arhitectul creează iluzia unor dimensiuni mai mari. Efectul final e cel al unei scene mărginite de clădiri importante:

Palazzo Vescovile formează latura de răsărit. Pe latura opusă e palatul papal. Clădirea primăriei se află spre nord, iar pentru turnul ei, Rosselino și-a ales un model florentin. Alte două clădiri formează, alături de primărie, latura nordică. Piața e dominată de fațada catedralei, așezată pe latura mică a trapezului, astfel încât dimensiunile ei să fie atenuate, pentru a nu copleși piața.

Ideea papei era de a construi nu un oraș monumental, ci unul la scară omenească.

Totul a fost calculat cu atenție. Construcția bisericii a ținut cont de lumina naturală. Inspirat de bisericile pline de lumină naturală din Austria, papa a cerut ca biserica să nu respecte aliniamentul tradițional vest-est, ci să fie așezată astfel încât soarele să intre pe ferestre dinspre sud. Biserica este aliniată cu vârful muntelui Amiata, un vulcan adormit. Prin urmare, ferestrele dinspre sud permit vederea la orizont a acestui vârf, dar el nu e vizibil din piață. Rezultă de aici o interesantă inversare de percepție a spațiului: interiorul bisericii creează senzația că se deschide spre peisaj, în timp ce piața din față lasă doar foarte puțin acces către geografia naturală, creând mai degrabă sentimentul de spațiu interior. Cele două spații deschise și înguste din piață, de pe lateralele catedralei, sunt primele exemple renascentiste de vedere către un peisaj rural din centrul unui oraș, creând, din acest punct de vedere, o ruptură cu tradiția pieței medievale. Dar, pentru a vedea peisajul, trebuie să mergi până la capătul pieței. 

Diferite detalii de pe fațada unei clădiri sunt reluate pe fațada altei clădiri din piață, forma rectangulară a fațadelor e reluată proporțional de forma ferestrelor. Ferestrele de la nivelul superior al palatului papal sunt o invenție a lui Rossellino, o combinație între crucea romană și luneta toscană. Crucea e reluată ca detaliu al ferestrelor de la Palazzo Vescovile, luneta reapare în designul de la ferestrele clădirii primăriei. Arce și detalii circulare, în grupe de câte trei, se repetă pe fațadele tuturor clădirilor. 

Caroiajul pavajului, de travertin și cărămidă roșie, pune în oglindă succesiunea de compartimente de pe fațada bisericii și se aliniază cu pilaștrii, ușile și colțurile tuturor clădirilor din piață.

În chiar mijlocul pieței se află un cerc de travertin. Distanța de la el până la ușa bisericii e egală cu distanța de la baza bisericii până la tradiționala fereastră rotundă, occhio, de pe fațada ei. Nu e singura "coincidență". Piața repetă o geometrie bazată pe cifrele 3, 5, 9. La începutul anilor 2000 s-a constatat că umbra catedralei se aliniază perfect cu caroiajul pavajului în anumite momente. Mai exact, la unsprezece zile după echinoxul solar. Se știa deja, în secolul al XV-lea, că există un decalaj de unsprezece zile între calendarul folosit și cel astronomic. Fusese propusă reforma calendarului, dar era puternic controversată în sânul bisericii catolice, pentru că data Paștelui se calculează în funcție de echinox.

J. Pieper, cel care a observat această aliniere a umbrei bisericii cu caroiajul de pe pavaj, crede că inițial piața trebuia să reflecte acest aliniament exact în ziua echinocțiului. Probabil așa a început construcția ei, dar apoi proiectul a fost refăcut, astfel încât aliniamentul să aibă loc în ziua oficială a echinocțiului. Când s-a hotărât această modificare, construcția clădirilor din piață era deja pornită, redesenarea caroiajului pavajului ar fi dus la nealinierea lui cu detaliile clădirilor, așa că singura soluție tehnică a fost înălțarea acoperișului catedralei, fapt confirmat de existența unor pilaștri suplementari și de nerespectarea proporțiilor albertiene pe frontonul bisericii.

E o enigmă de ce nimic din aceste detalii ale refacerii, precum și povestea alinierii umbrei catedralei cu desenul pavajului nu apar în jurnalul papei, altminteri extrem de minuțios. 

Întreaga piață, respectând cu fidelitate planul gândit inițial, reprezintă prima încercare de reînnoire urbană de după perioada clasică.