Pentru mine, meloman afon, anul 2020 trebuia să debuteze sub auspicii regale. În decembrie se împlinesc 250 de ani de la nașterea Titanului din Bonn. Pregătirile au început din 2019. Orchestrele importante s-au gândit la programul sărbătoririi marelui compozitor german. Mă imaginam, într-un delir onirico-fantastic, cu rucsacul în spinare, călătorind la New York, Milano, Beijing, Sao Paolo, Reykjavik, pentru ca în toamnă să ajung la București la Festivalul "George Enescu".

S-au realizat proiecte în cooperare internațională, s-au făcut anunțuri grandioase, cu orchestre, cunoscute sau mai puțin cunoscute, cu dirijori celebri sau mai puțin celebri. Toate continentele se întreceau în a oferi programe melomanilor din toată lumea: simfonii, concerte, sonate de Ludwig van Beethoven. Spiritul acestei colaborări stătea (atunci) sub semnul versurilor lui Friedrich Schiller, alese de compozitor pentru partea a patra (Corala) a Simfoniei a 9 - a în Re minor, op. 125: 

Slavă ție, stea curată

Voie bună pe pământ

Astăzi te simțim aproape

Sol din Rai cu soare sfânt.

Vraja ta aduce iară

Pe popor lângă popor

Toți pe lume frați noi suntem

Când apari ușor în zbor.

Nu mă-ndoiesc c-o știe toată lumea, dar voiam să subliniez că solidaritatea aceea se vede că este doar pe hârtie, în muzică. În viața reală, cel puțin în contextul actual, nu mai suntem frați. Nici popoarele nu stau unele lângă altele. Din contră, unele voci acuză anumite nații de apariția pandemiei Trăim într-o eră a declarațiilor duse dincolo de limita absurdului!. Cum ar fi, de exemplu, cazul scriitorului laureat al Premiului Nobel, Mario Vargas Llosa:

"Nimeni nu pare să remarce că nimic din toate acestea nu s-ar întâmpla în lume dacă China Populară ar fi fost o țară liberă, și nu o dictatură".

Acum nu mai suntem frați. Păstrăm distanța. Ne împărțim în noi și în ceilalți. Pe nepusă masă ne-am pomenit într-o dilemă morală. Ca în cazul mașinii cu pilot automat: alege să-l salveze pe proprietarul mașinii sau pe pieton? Acum avem de ales între intimitatea noastră (păstrarea spațiului vital) și sănătate. Deasupra noastră veghează Big Brother, cu niște mijloace tehnologice ultrasofisticate, care așteaptă să-i răspundem. Ce alegem? Danezul are o vorbă: Ciumă sau holeră?

Mi-ar plăcea ca paranteza aceasta urâtă să dispară și de pe ecran, și din viața noastră....

Iar à propos de Beethoven, cea mai mare curiozitate a mea era legată de Simfonia a 10-a în Mi bemol. Barry Cooper a încercat să refacă această lucrare după schițele lui Beethoven. Am ascultat prima parte din ediția lui. Fidelă compozitorului. Proiectul din anul acesta a fost mai ambițios. Se preconiza terminarea simfoniei cu ajutorul IA (Inteligență Artificială). Am fost sceptică în această privință, dat fiind faptul că o mașinărie nu poate încă înlocui omul, măcar în arte (cred eu). E ca și cum o carte scrisă de scriitorul meu preferat ar fi terminată de un alt autor. Acum, pe vreme de criză, am devenit mai tolerantă: bine ar fi fost și așa. Oricum să fie - numai să văd din nou sălile de concerte pline de oameni. Chiar dacă mi-aș fi permis acest lucru doar virtual, așa cum urmăresc , în fiecare an, la televizor, Concertul de Anul Nou de la Viena. Să-i văd pe spectatorii aceia eleganți care se așază cuminți și discreți în fotoliile lor și așteaptă începerea spectacolului. E ciudat că, în momente din acestea de neașezare, mă gândesc la lucruri mărunte pe care înainte nu le vedeam sau cărora nu le dădeam importanță. Acum, că m-am oprit din goană și mi s-a impus un răgaz, ajung să reconsider anumite lucruri, momente, gesturi, emoții pe care aleg să le umplu cu sens.

Anul 2020 - anul în care trebuia să-l celebrăm pe Beethoven împreună - mi-a amintit de acel timp când descoperim lucrurile care ne marchează toată existența. Eram copil când l-am ascultat pentru prima oară la un pickup pe care îl avea o prietenă (căci eu nu aveam acasă un atare aparat). Era Concertul pentru pian nr. 5 în Mi bemol major, Op. 73 (Concertul Imperial). Mi-aș falsifica istoria personală dacă aș spune că îmi amintesc trăirile pe care le-am avut atunci. Dar că l-am ascultat de foarte multe ori (cred că era singurul disc cu muzică clasică pe care îl avea prietena mea), de asta sunt sigură. Și atunci, și de-atunci înainte. Îi știu toate momentele - când intră orchestra, când trebuie să intre pianul…. Dar asta doar în capul meu. De vocalizat nu pot, pentru că sunt un meloman afon.

Adeseori se întâlnesc oameni foarte muzicali (respectiv, foarte sensibili) care au posibilități de exprimare vocală limitate fiziologic. Așa după cum există oameni dotați în fiziologia vocii, dar nu au harul de a transmite ceva cu ea. Nu gratuit se spune în popor că cel căruia nu-i place muzica este un om rău. Această lipsă de înclinație m-a făcut să-i divinizez pe muzicieni. Iar pianul, mai mult decât celelalte instrumente, este proba unei mari dexterități.

Acest minunat concert a reprezentat debutul meu ca ascultător de muzică, în general, de Beethoven, în special. Am și alți compozitori favoriți și schimb, câteodată, ierarhiile, dar, când mi-e tare greu, tot la Beethoven ajung.

Ascultam emisiunile lui Iosif Sava la radio cu religiozitate. Avea o voce inconfundabilă. Uneori, nici nu înțelegeam ce spune, dar simțeam că fac parte din ceva măreț, unic și înălțător. Îmi dădea o stare de beatitudine amestecată cu aroganța tânărului care ascultă altă muzică decât ceilalți, muzică grea, muzică clasică. Îi mulțumesc lui Iosif Sava, oriunde ar fi el acum, că mi-a deschis o poartă, că m-a învățat câte ceva, că mi-a format o minimă cultură muzicală.

De atunci, muzica s-a împletit organic cu viața mea. Diferite momente (bune sau rele) au fost însoțite de varii tipuri de muzică. Amestecate, așa cum se desfășoară și existența noastră. Câte o bucată muzicală îmi stă înfiptă în cap mult timp și, de multe ori, trebuie să o ascult ca să plece. Apoi vine alta. Muzica m-a ajutat să trec peste greutăți. Și asta i-o datorez lui Ludwig van Beethoven.

Această confesiune pare a sta sub umbrela defetismului, dar nu este așa. Regret din tot sufletul că acest compozitor uriaș nu va fi onorat nemijlocit. Și nu pentru că nu vrem noi, ci pentru că nu se poate. Trebuie să stăm în casă. Așa sunt vremurile! "Nu sunt vremurile sub om, ci bietul om sub vremuri."

Vom vedea cu siguranță concerte online. Înregistrări, poate. Le prefer pe cele dirijate de Herbert von Karajan la pupitrul Filarmonicii din Berlin sau al celui din Viena. Mai vechi - dar ce contează?