Revistă print și online

The End?

Cine nu cunoaște începutul poemului muzical The End (1967) al trupei The Doors, scris de Jim Morrison după despărțirea de iubita lui de atunci, Mary Werbelow?

*This is the end, beautiful friend / This is the end, my only friend / The end of our elaborate plans / The end of ev'rything that stands / The end. *

Textul scandează, implacabil, versurile unei romance sfâșiate, convertite într-un imn al protestului politic.

Mutatis mutandis, actuala epidemie de COVID-19, care a închis literalmente lumea pentru câteva luni bune, ne-a proiectat pe toți într-o pasă apocaliptică. Mulți dintre intelectuali se simțeau deja, oarecum, asemenea ultimilor profesori din Alexandria, înainte ca valul represiunii creștine să se abată asupra culturii clasice și s-o măture aproape complet. Este ironic că a fost necesar să apară un organism microscopic pentru ca întregul nostru tablou de valori umaniste să fie pus sub semnul întrebării.

Fiindcă, să fim bine înțeleși, toate certitudinile pe care le aveam și toate iluziile pe care le nutream în raport cu axiologia post-luministă în care a adormit civilizația europeană în ultima jumătate de secol ne sunt pulverizate.

Proiectul Uniunii Europene s-a dovedit, în fața acestui uriaș test de coeziune și de sprijin reciproc, un simplu ecran de fum, incoerent și ineficient, la fel cum s-a dovedit a fi și proiectul mai vechii Ligi a Națiunilor. Creată de morala wilsoniană, aceasta nu a putut împiedica, după crahul bursier din 1929 alunecarea în extrema-dreaptă a aproape tuturor regimurilor așa-zis democratice din perioada interbelică. O Uniune Europeană care nu-și poate sprijini cetățenii în fața unei epidemii cu un patogen totuși puțin periculos față de alții (gândiți-vă numai ce ar fi implicat o epidemie de febră hemoragică) nu este o uniune în adevăratul sens al cuvântului. Dacă un proiect supranațional, trâmbițat ca triumf al progresului și al bunăstării, capitulează din prima secundă a pericolului, oferind pârghiile gestionării situației guvernelor naționale incompetente, atunci acel proiect a eșuat definitiv.

Vom depăși, fără îndoială, această criză, fiindcă, la urma urmelor, umanitatea a traversat cu bine perioade mult mai dure, cu mijloace mult mai precare (vezi exemplul pandemiei de ciumă de la mijlocul secolului al XIV-lea).

Însă, dincolo de orice altă întrebări și de orice tratate savante publicate în marginea lor, vom fi chemați să răspundem, ca europeni lucizi și raționali, unei singure interogații sine qua non: la ce suntem dispuși să renunțăm pentru ca noi și copiii noștri să avem o comunitate internațională cu adevărat viabilă, aptă să ne apere pe toți împotriva unui pericol nevăzut din viitor, care nu va întârzia să apară?

Cătălin GHIȚĂ

Prof. univ. dr. hab. la Facultatea de Litere a Universității din Craiova, coordonator de doctorate, membru al BARS (British Association for Romantic Studies), Cătălin a publicat și editat peste 20 de volume, apărute în țară și în străinătate. Membru PEN, USR.

în același număr