Istoricii, pe care de multe ori îi bănuim de ariditate și lipsă de imaginație, au inventat un joc pe care l-au numit, destul de pompos pentru a-i da o aură de credibilitate științifică, "istorie contrafactuală". Genul acesta de joc intelectual pornește de la întrebarea "ce s-ar fi întâmplat dacă...?" Dacă Alexandru Macedon nu murea la 33 de ani, dacă turcii ar fi câștigat Bătălia de la Lepanto sau dacă germanilor le-ar fi reușit ofensiva din Ardeni? 

Pare doar o simplă speculație, dar este mai mult de atât. Printr-o astfel de ipoteză se poate analiza cât de important este un eveniment istoric pe termen mediu sau lung. Uneori descoperim că, de fapt, ceea ce noi considerăm a fi foarte important nu este deloc așa. Bătălia de la Călugăreni își dovedește lipsa de însemnătate dacă presupunem că ea ar fi fost câștigată de turci. Ce s-ar fi întâmplat? Sinan Pașa tot ajungea la București, și întreaga lui campanie ar fi curs cam în aceeași direcție. Mai importantă pare bătălia nepurtată de la Stoenești, care ar fi putut schimba în întregime soarta campaniei, iar Țara Românească ar fi putut deveni pașalâc.

Poate fi acest exercițiu intelectual transferat în domeniul literar, unul prin excelență al speculației și nu al faptelor istorice? (desigur, dacă scoatem din calcul literatura-document ilustrată prin cărți ca "Arhipelagul Gulag" al lui Soljenițân sau "Războiul nu are chip de femeie", scrisă tot de o laureată Nobel, Svetlana Aleksievici) 

Un prim domeniu unde acest tip de abordare poate fi aplicat literaturii este SF-ul. Există numeroase romane care exploatează această idee – a istoriei care ar fi curs diferit dacă unul dintre evenimentele importante ar fi avut alt deznodământ. Poate cea mai cunoscută carte pe această temă este "JFK – 11.22.63" a lui Stephen King. Romancierul descrie o lume în care asasinatul lui Kennedy a fost împiedicat de un călător în timp. 

Nu putem vorbi aici, totuși, despre o literatură contrafactuală în adevăratul sens al cuvântului, ci mai curând despre o literatură a istoriei contrafactuale. Aceeași idee expusă la început, dar exploatată cu mijloacele literare, nu ale eseului istoric.

Ca să putem vorbi despre literatură contrafactuală în adevăratul sens al cuvântului, trebuie să ne imaginăm un personaj care are destine diferite în funcție de evenimente, unele mici, altele majore, care au o finalitate diferită. Este structura pe care își construiește Paul Auster cartea "4321", un Bildungsroman de proporții care reunește patru destine diferite ale personajului principal. 

Din momentul în care se naște, viața lui se va desface în patru fire narative care îl poartă în patru direcții diferite. Roman de o bogăție care frizează luxuriantul, "4321" își plimbă cititorul prin întreaga istorie a Americii ultimului secol, făcându-l părtaș la toate marile întâmplări ale epocii – asasinarea lui JFK, aselenizarea, războiul din Vietnam ș.a.m.d.

Într-una dintre ipostazele lui, personajul principal scrie o povestire al cărui erou ajunge la o răspântie de drumuri. O va lua pe fiecare dintre cele trei căi care i se deschid în față și, de fiecare dată, se vor întâmpla lucruri diferite. Își dă, astfel, seama că timpul se mișcă înainte și înapoi, spre deosebire de poveștile din cărți, care "nu se pot mișca decât înainte". Metafora cărții își pierde, atunci, orice semnificație.

Paul Auster pune aici în discuție una dintre imaginile atât de folosite încât a devenit un loc comun – cea a vieții ca o carte: 

"Întotdeauna lui Forster i se spusese că viața seamănă cu o carte, cu o poveste care începe la prima pagină și continuă până la moartea eroului, la pagina 204 sau 926, dar de când viitorul pe care și-l imagina pentru el începuse să se transforme, se transforma și felul în care concepea el timpul".

Sensul literaturii contrafactuale nu este doar acela de a ne face să medităm la faptul că și viața noastră ar fi putut avea cursuri diferite în funcție de alegeri care la vremea aceea poate ni s-au părut minore, ci și să ne întrebăm ce este cu adevărat important din ceea ce ni se întâmplat. 

Și aici, literatura contrafactuală se întâlnește din nou cu istoria contrafactuală, în încercarea de a găsi esența și de a o separa de aparență.