Simțul ridicolului este un airbag, împiedică luciditatea să-și spargă capul într-un accident ideologic. Nu despre simț al ridicolului pare a fi vorba, însă, și-n cazul tăvălugului provocat de poeta afro-americană Amanda Gorman.

Mai întâi, puțin context. Amanda Gorman este activistă și poetă. De fapt, mai mult activistă. Celebritatea ei și-a luat voltă supersonică după ce a citit un poem – The Hill We Climb - la înscăunarea lui Joe Biden. Poeta s-a trezit peste noapte cu o cotă amețitoare de notorietate, atât de amețitoare încât și Michelle Obama s-a simțit datoare să-i ia un interviu pentru revista TIME. La scurt timp după show-ul ovidian de pe Dealul Capitoliului, au început scânteile.

În Olanda, Editura Muelenhoff o alesese pe Marieke Lucas Rijneveld – devenită anul trecut cea mai tânără laureată a Premiului Man Booker cu romanul The Discomfort of Evening – pentru a traduce din Amanda Gorman. Numai că a pornit un taifun de indignare pe Twitter – știți voi, noul Tribunal Suprem Moral al planetei – și-n presa progresistă, reproșându-i-se lui Marieke că, huăăă!, nu are cum să înțeleagă poezia lui Gorman pentru că este... albă. Șocată de furia iscată, Marieke a renunțat. Culmea este că Marieke fusese aleasă chiar de Gorman. Bun. Au trecut zilele și Gorman încă tace pe acest subiect. Iar în astfel de cazuri, tăcerea înseamnă aprobare. Că este brusc aprobare din proprie convingere sau sub presiunea "fanilor" și a presei (care a urcat-o pe rug pe Marieke atât în Europa, cât și-n SUA, dându-i foc în numele "discriminării pozitive"), nu știm. Și pentru că Gorman nu se grăbește să lămurească semnele de întrebare, nu ne rămâne decât tărâmul vast al speculației.

Am dubii că Amanda Gorman a crescut doar cu literatură scrisă de autori afro-americani. Că a practicat, deci, o "ghetoizare" involuntară, din principiu, a "literaturii albe". Este un nonsens tevatura asta, o petardă irațională de marketing.

Păi dacă mergi pe logica asta, Gorman sau editura ei ar putea cere librarilor din SUA ca poezia sa să nu fie vândută albilor, din moment ce albii nu pot înțelege, prin însăși albitatea lor blestemată și colonialistă, sublimarea scripturală, decantarea literară a chinului milenar al negrilor (permiteți-mi, vă rog, acest exces de zel al limbii române). Evident că, de pildă, eu – român, alb, atingând maturitatea în secolul XXI, locuitor în sud-estul Europei, crescut în cultura, în sincronismele și protocronismele acestui spațiu, fără contact nemijlocit cu trauma sclavagismului american – n-am cum să mă identific 100% cu background-ul cultural-istoric al Amandei Gorman, este o imposibilitate concretă, fizică, determinată de factori obiectivi. Dar există acele "apucături" umane care, cel puțin în ultimul secol, au înfrânat recursul la psihodramă și au favorizat înțelegerea interculturală, intercivilizațională, cum ar fi empatia, inteligența, contextualizarea, tomurile, studiile, discernământul factual-istoric, lectura comparată etc.

Sau are impresia, ca "genotip", Amanda Gorman că doar afro-americanii au o istorie instabilă, în vreme ce toate popoarele Europei împart același adevăr istoric, de la francezi și până la triburile montane ale Caucazului, deci sunt susceptibile de a-și "înțelege" și "însuși" reciproc dramele, masacrele, vinovățiile? Acum ce să fac? Să mă simt vinovat că am citit (în traducerea unor albi) și mi-au plăcut Toni Morisson, Alex Haley, Maya Angelou sau James Baldwin și să văd în plăcerea aceea, de fapt, cheia sadică de lectură a unui construct ignorant de "suprematism alb"? Să fim serioși. Desene animate!

Rămânând tot în desene animate: Ce, Amanda Gorman poate pretinde că are abilitățile supraomenești de a reconstitui identitar, printr-o identificare absolută și dedublare istoriografică, Parisul lui Rimbaud? Cu-cu!

În fine. Îmi pare rău, dar este strict problema Mariekei Lucas Rijneveld că a renunțat la traducere, că a pupat condurul, făcându-și autocritica. Dar știți de ce s-a ploconit? Fiindcă este nonbinară. Adică a bifat speriată condica ideologică, s-a conformat șantajului woke ca nu cumva să-și încaseze o măciucă "cancel culture".

Oribilă turnură a ideii de libertate în literatură! Să reduci totul la rațiuni activiste și la obsesia de tinerețe a lui Foucault pentru schimburi de putere și discursuri dominante, să aplici o filosofie organizațională de ONG literaturii.

Una peste alta, o pot înțelege până la un punct pe Gorman prin faptul că este, totuși, o "puștoaică" de 23 de ani luată de vria celebrității. Ce mi se pare un pic sinistră este această sobrietate de aparatcic cu care poartă flamura unei distopii a limbajului cu nimic diferită, în esență, de coșmarul hermeneutic al Cortinei de Fier.

Sunt curios cum ar fi decurs un dialog între tânăra Amanda și Iosif Brodski. Înclinațiile mele de mizantrop reacționar, nu știu de ce, mă îndeamnă să-mi imaginez că Brodski n-ar fi rezistat tentației și i-ar fi povestit o întâmplare din viața lui, înainte de pribegia americană. Pe scurt, secvența asta legendară din procesul său din 1964:

"– Ce specializare spuneați că aveți?

– Poet, poet-traducător.

– Dar cine v-a autorizat să fiți poet? Cine v-a clasat ca poet în rândul poeților?

– Nimeni. Dar cine m-a clasat ca om în rândul omenirii?"