OPTm
nr.crt.

José vs. José. Mai mult decât o autobiografie

"Cărăm cu noi greutatea a ceea ce cred ceilalți că suntem. Ceilalți au avut acces la o parte din noi și și-au tras concluziile. De multe ori, ceilalți nu ne lasă să ne schimbăm pentru că nu sunt dispuși să schimbe felul în care ne văd, dacă ar face-o ar însemna să se schimbe ei înșiși. Biografiile sunt depozite pentru convingerile pe care le-au avut ceilalți despre noi. Imperfecțiunea acestei metode e evidentă."

Este cunoscut faptul că ne definim identitatea în raport cu ceilalți. Iar pentru José, personajul-oglindă al lui José Luís Peixoto, în Autobiografia sa, Celălalt, prin excelență, este José Saramago, câștigător al Premiului Nobel pentru literatură și unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului trecut.

După precedentele sale apariții literare, Nici o privire (Polirom, 2009) și Cimitirul de piane (Polirom, 2010), Peixoto revine în prim-plan cu un roman în care granița dintre realitate și ficțiune se estompează până la suprapunere.

Tânărul José, un scriitor aspirant, bântuit de propriii demoni, cu datorii neplătite, căzut în patima alcoolului, trăind, pe deasupra, și o poveste de dragoste fragmentată, vede în Saramago nu doar un model literar, ci chiar centrul de echilibru în jurul căruia își dorește să graviteze, pentru a-și ordona existența haotică. Este providențială în acest sens prima întâlnire dintre cei doi când, la o lansare de carte a lui Saramago, José, având nouăspreceze ani atunci, este prins de librar că furase volumul proaspăt lansat tocmai când consacratul scriitor portughez dădea autografe persoanelor prezente la eveniment. José rămâne perplex în urma reacției lui Saramago. Acesta îi răspunde răului prin bine ̶ "era doar un băiat care voia să citească, rar așa băiat în zilele noastre" și îi semnează cartea furată.

Mai târziu, José mărturisește că nici măcar nu s-a putut atinge de carte, însă imaginea lui Saramago din acel moment l-a obsedat toată viața.

Romanul curge de multe ori ca un poem epic, are o semantică aparte, Peixoto este un maestru al elipselor, fapt ce creează efecte stilistice pe cât de neașteptate, pe atât de originale. Iată un pasaj elocvent: "Paznicul care avea grijă de intrare, mustață, își curăța și el tejgheaua de lemn, râcâia o pată mică cu vârful unghiei. Afară, în iarbă, porumbeii se trezeau, copacii se lipseau de câte o frunză, două, trosnire delicată, planare lentă, joi de toamnă".

În privința relației dintre cei doi José, povestea nu lasă loc de îndoială: ucenicul își idealizează maestrul. Această idealizare este prezentată într-un crescendo treptat, culminând cu o memorabilă secvență suprarealistă, când, în momentul decernării Premiului Nobel lui José Saramago în anul 1998, celălalt José este smuls din rutină de o ploaie torențială atipică: "Cărți pe toată întinderea cerului din Lisabona, din Portugalia întreagă poate, nu se deschideau în aer, cădeau în linie dreaptă fără să-și fluture paginile, fără să se învârtă și se loveau cu coperta de pământ, bufnituri care aveau un scop, care se suprapuneau peste toate celelalte sunete, un cataclism inedit. José s-a uitat mai îndeaproape, ploua cu cărți de Saramago".

Extrapolând, peste străzile din București nu o să plouă vreodată cu cărți de Peixoto. Însă, această carte este bine să nu lipsească din biblioteca niciunui cititor împătimit. Dacă viața bate filmul, Peixoto vine și demonstrează prin romanul lui că literatura bate viața, sau, dacă nu, atunci cele două sunt complementare. Fiindcă, în cazul lui José, Autobiografia este mai mult decât o autobiografie.

José Luis Peixoto, Autobiografia, trad. de Simina Popa, București, Editura Pandora M, 2020

Altă cronică în OPTm

Mihai BĂLĂCEANU

Mihai Bălăceanu (n. 1994). A absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității din București, programul de Comunicare și Relații Publice. În prezent, lucrează ca redactor la Media Press TV România. A debutat în 2018, în Revista de povestiri, câștigând locul al doilea la un concurs de proză scurtă, jurizat de Veronica D. Niculescu.

Copyright © fictiunea.ro