Evgheni Zamiatin definea într-un eseu profilul artistului autentic: "Adevărata literatură nu poate exista decât acolo unde o creează nu funcționarii conștiincioși și loiali, ci smintiții, sihaștrii, ereticii, visătorii, rebelii, scepticii" (Mă tem, 1926). Un astfel de spirit a fost și Velimir Hlebnikov (1885-1922), al cărui portret l-am realizat în numărul 52/ 2021 al revistei "Opt motive". La sfârșitul medalionului intitulat Velimir Hlebnikov, avangardă și matematică superioară, promiteam o incursiune în poezia lui Hlebnikov.

Reamintesc că, în plin avânt al futurismului rus, opera lui Hlebnikov a fost receptată cu rezerve, din cauza complexității sale, a caracterului abstract și ermetic, iar autorul a fost considerat fie un elitist, fie un creator orientat către experimente poetice arbitrare. Abia în ultimele trei decenii, exegeții l-au validat ca unul dintre cei mai importanți poeți ai secolului XX și reprezentant de seamă al futurismului rus.

Reformator al limbajului poetic (sunt emblematice experimentele sale în domeniul formării cuvintelor) și creator al limbajului transrațional futurist (zaum), Hlebnikov a avut o constantă tematică: sinteza spațiu-timp. Folosind concepte din teoria relativității (pe care, de altfel, o anticipează în textele sale poetice), poetul rus a generat perspective poetice inedite. El recepta lumea înconjurătoare ca părți interdependente, osmotice ale cosmosului în totalitatea sa, ca manifestări diferite ale aceleiași realități ultime. În majoritatea poemelor, timpul și spațiul sunt în mod inseparabil conectate, formând un continuum cvadridimensional (un model care combină spațiul tridimensional și timpul unidimensional într-o construcție în care timpul joacă rolul celei de-a patra dimensiuni). Cu alte cuvinte, în textele lui Hlebnikov apare exprimată poetic legea cea mai importantă a fizicii cuantice, continuum-ul spațiu-timp.

Timpul, supratema operei hlebnikoviene, se realizează în diverse variante: dislocări temporale (împletirea trecutului cu viitorul în aceeași secvență poetică), perspectivele temporale răsturnate (eroii din poemul Mirskonța – Lumeadelacapăt trăiesc de la moarte la naștere), menționarea unor personalități ca simboluri ale timpului istoric (Zarathustra, Mamai, Sviatoslav, Petru, Platon, Copernic, Darwin), recurența unor motive literare ce sugerează atemporalitatea și repetabilitatea. De exemplu, imaginea recurentă a timpului-apă sugerează lumea în metamorfoză. Alteori, timpul curge sinuos, urmând mai multe fire, de aici asocierea lui cu râul, fluviul, valul, picătura, afluentul. Poezia Poetul (1919-1921) conține un șir de aprecieri impresionante despre permutarea spațiu-timp (planurile spațiale ascendente și descendente se îmbină cu planurile temporale fluctuante și cu prezentarea anotimpurilor în afara cronologiei obișuite).

Cel mai bogat câmp semantic din poezia lui Hlebnikov este legat de timp: de la cuvinte repetate ("generație", "veac", "an", "zi", "clipă") până la sintagme inedite: "pânzele timpului", "basmaua eternității", "lanțul zilelor". În plus, Hlebnikov creează cuvinte noi pornind de la radicalul "timp", folosindu-se de metaforă și paronomază, de afixare și compunere.

Substantivul "timp" este corelat cu imagini și motive literare precum turnul, Dumnezeu, soldații, voința, statul, cetățenii, legile, continentele, vulturul, axis mundi, stâlpii, ordinea, ecuația, biserica etc. Au o recurență semnificativă și alte motive adiacente: moartea, pierderea libertății sociale, lipsa de apărare a omului în fața societății, boala (mai ales ca nebunie), prorocul, demonismul puterii (care implică folosirea imaginilor mitologice), întoacerea la natură și la forțele stihiale.

Poetul construiește o imagine fabuloasă a "roții destinului" și consideră că, în relație cu această voință supranaturală, artistul trebuie să fie sfidător, să învingă timpul și spațiul, să fie creator al unei noi vieți și al unor forme originale de existență (astfel de afirmații apar, de exemplu, în poemul Despicarea universului, 1921).

Melancolia este tonalitatea generală a poeziei lui Hlebnikov, alternând accentele efuzive cu ironia amară:

Unde-au trăit fluierașii,

Unde lin se-ndoaie brazii

A trecut, s-a dus în zbor

Mutul timpului stol

[...] Cântați cântece sonor,

Slavă timpului în zbor! (Unde-au trăit fluierașii..., 1908)

Vremurișuri-păpurișuri

Pe malul lacului

Unde pietrele-s timp,

Unde timpu-i o piatră.

Pe lacul malului

Vremurișuri-păpurișuri

La malul lacului

Sfânt fremătând. (Vremurișuri-păpurișuri..., 1908)

Ani și oameni, neamuri mii

Trec spre timpuri viitoare

Ca o apă curgătoare

În oglina dalbei firi

Stelele-s năvoade, noi

Pești suntem,

Iară zeii – năluciri. (Ani și oameni, neamuri mii..., 1915)

(Poeme traduse de Livia Cotorcea)

Pornind în "tratatele" sale de la definiții (mai mult sau mai puțin) lirice pentru timp ("Timpul este măsura lumii"; "Timpul este logaritmul spațiului. Spațiul este timpul la gradul zero"), Hlebnikov, artist și gânditor profund, vizionar, creează una dintre cele mai plastice imagini poetice ale timpului efemer:

"Ani care ați trecut, unde sunteți? În țara cărților necitite!" (Marinarul și cântărețul, 1921).