Revistă print și online

Critic de pluton

Parafrazându-l pe Saul Bellow, ar fi foarte bine să ne gândim la lucrurile esențiale chiar și atunci când ne distrăm cu detalii cum ar fi criticii de bonton, acești soldați efemeri ai inutilului, ce se visează mereu alcătuind un pluton de execuție, plini de exaltarea de a pune la index câte un scriitor. S-ar putea eleva la rangul de artiști-spadasini, folosind vârful jucăuș pentru a broda, chiar și pe marginea unei opere ratate, un labirint fascinant.

Dar criticul de pluton rezistă mereu ispitei de a crea artă pentru că e ridicol, banal și lipsit de umor. Ridicol în seriozitatea afișată, pentru că nimic din lumea artelor nu e mai futil decât critica literară anostă. Iar ideea că cineva ar putea să se ascundă în spatele rândurilor, punând reflectorul pe câte un autor, e atât de infantilă încât simțim nevoia să zâmbim. Foaia scrisă, de la un rând la cărămizi de mii de pagini, îți arată limpede în spatele celui înverșunat o natură plăpândă și frustrată; cel cult gâfâie, încercând să înțeleagă viața, fandositul se vrea chinuit de talent, dar ajunge invariabil la gheenă. Iar de acolo nu se uită la stele într-un moment salvator, ci, strivit de lene intelectuală, mormăie cuvinte amărâte despre ce ar fi putut să fie.

Banal, ca un bâzâit de muscă, cataloghează greșelile și neajunsurile unei scrieri, uitând că lectura are nevoie de talent și de profunzime. Dar el nu își pierde timpul cu idei sau cu dezbateri. De cele mai multe ori nu gândește deloc, copiind sforăitor direcții ideologice de la cea mai joasă speță de vorbitori: politicienii. Marcă a mediocrității perene, opțiunile politice ale vreunui personaj din roman ne fac să coborâm în timp pentru că această meteahnă vetustă ne trimite în vremuri de mult apuse. Literatura nu rezidă în răspunsul la întrebarea "pentru cine votez?", un cititor-critic nu se poate minuna de veșnica turmentare a electoratului.

Dar pentru asta trebuie să ai umor, iar criticul de pluton, mărginit și poltron, lipsește de la apel. Ar fi o ultimă salvare printre atâtea bâlbâieli. Numai că eșuează în șiruri de glumițe și răutăți lipsite de farmec, ce pălesc în fața oricărei discuții încinse în vreo cârciumă de aiurea. Criticul nostru nu are îndrăzneala de a se uita în oglindă, își aranjează hainele de mariner și bate câmpii senin, ocupat să alcătuiască liste fade, uitând că autoritatea literară nu e niciodată definitivă, ci doar nisip mișcător.

De ce am citi totuși rândurile insipide ale unui critic de pluton? Pentru că și cel mai inept dintre ei citează din cărțile citite, iar unii scriitori sunt atât de talentați încât strălucesc chiar și în acest mărunțiș decupat din original. Să trecem peste gargara de ocazie a criticilor de mâna a doua și să ne bucurăm de literatură. Încă mai respiră în această inflație de impostură.

Florin SPĂTARU

Florin Spătaru (n. 1983) a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București. A câștigat concursuri literare în Franța și a fost publicat în Nouvelle Quinzaine littéraire din Paris. A publicat în revistele Argos, Dilema Veche și în Revista de povestiri. Romanul său de debut este Greier de topaz (2022), nominalizat la Premiile Ficțiunea. A mai publicat poeme și proză scurtă. Cel mai recent volum al său este Viespea de pe limbă (2023), povestiri.