Nepovestitele iubiri. 7 minibiografii sentimentale, cea mai recentă carte publicată de Tatiana Niculescu (în 2021), anunță încă din subtitlu faptul că autoarea își menține și de această dată stilul și alege să scrie texte biografice. Cartea propune șapte relativ scurte texte care, după cum se spune în nota introductivă, sunt inspirate din evenimente ale realității, consemnate sub forma datelor istorice pe care autoarea le-a consultat. Se oferă, în fiecare dintre aceste texte, câte o posibilă variantă a felului în care au fost trăite evenimentele reale, segmente biografice din viața unor personalitați cunoscute public. Aceste scurte pasaje biografice sunt expandate prin imaginație și devin texte ficționale.

Firul roșu care unește toate cele șapte minibiografii este tema comună: iubirea. De fiecare dată este vorba despre o iubire interzisă. Fie că situația presupune o (posibilă) legătură incestuoasă - cum e cazul primelor două texte – abuzuri – în Neaca și Dimitri, Giovanetta și Francesco sau chiar și în Flora și Samuel – sau adultere – în Frank și Lisabetta și, într-o oarecare măsură, până și în Sophie, mon amour – există mereu un obstacol care blochează împlinirea relației amoroase. Titlurile textelor deconspiră în fiecare caz numele celor doi care formează și cuplul din centrul atenției narative, fiind întotdeauna vorba despre o relație dintre o instanță feminină și una masculină.

Fiecare din cele șapte scrieri propuse de Tatiana Niculescu în acest volum este plasată din punct de vedere temporal, în general, între secolele XIX-XX, cu o singură excepție, Giovanetta și Francesco, unde textul se deschide spre evenimente din secolul al XV-lea, dar cu un narator din secolul al XIX-lea. În interiorul acestor coordonate istorice, un alt element pe care toate cele șapte texte propuse îl au în comun este trimiterea la contextul istoric, la războaie ce au loc sau care tocmai au avut loc. Includerea acestor evenimente în economia narativă are ca efect crearea unei tensiuni, ce suplimentează, ca intensitate a trăirilor, povestea de iubire imposibilă.

Dacă încadrarea temporală este relativ aceeași, geografia reliefată este diversă și variată. Personajele se găsesc la Nisa, la Londra, la Paris, în Basarabia, în Lombardia, la Sulina și chiar la Vidin. De asemenea, etnia personajelor este diferită: sunt prezentați români, dar și francezi sau secui. Prin diversitatea contextelor propuse, Tatiana Niculescu subliniează cu atât mai mult centrul de greutate al întregului volum, și anume, povestea de dragoste. Aceasta este, de fapt, principala constantă: cuplul feminin-masculin în mijlocul unei iubiri cu obstacole. Se creează și ideea unei continuități a Iubirii, care astfel pare să nu țină cont de contextul în care ar fi plasată. Volumul însă nu permite acestei idei să fie dusă mai departe de atât; fiecare din cele șapte mici texte este sudat de o logică internă și nu permite deducerea unui sens global, amplu, care să lege, din acest punct de vedere, întregul volum.

Miza Nepovestitelor iubiri este mai ales aceea ca cititorul să fie convins de sâmburele de adevăr care s-ar ascunde în spatele ficțiunilor propuse și ca acesta să poată să facă legătura implicită, în acest caz, dintre text și realitate. Tatiana Niculescu face trimitere la nume rezonante în istorie, cunoscute de publicul larg, și creează, pe baza unor detalii istorice biografice, care au fost înregistrate despre aceste personalități, cele șapte texte ficționale despre ei. Sunt vizate nume precum Neagu Djuvara, principesa Elisabeta, Constantin Poroineanu sau Florence Baker. Implicarea unor nume cunoscute de public poate să fie o atracție pentru cititor, care este cu atât mai mult potențată de titlul Nepovestitele iubiri ce sugerează dezvăluirea unor vechi adevăruri, ascunse până acum, sau rezolvarea unor mistere, caz care nu se potrivește, însă, cu situația expusă în textele acestui volum. Mai mult, scriitoarea alege ca subtitlu 7 minibiografii sentimentale. Cuvântul minibiografii vine evident în susținerea acestei dorințe de a stârni fascinația cititorilor prin implicarea unui ipotetic eveniment "care chiar s-a întâmplat". Cu toate acestea, în raportul biografie-ficțiune, proporția cantitativă înclină în mod hotărât spre a doua. Chiar scriitoarea mărturisea, la lansarea cărții, dar și în cuvântul înainte, faptul că textele sunt un produs al imaginației, fiind inspirate din cercetările autoarei cu privire la fiecare context istoric propus și la fiecare nume al personalității evocate. Fotografiile care însoțesc fiecare text vin și ele să suplimenteze interesul pentru povestea reală, mai ales că sunt menționate sursele și perioada. Fotografiile, ca obiecte care să certifice și să crediteze realitatea, sunt completate de structura pentru care autoarea optează: fiecare text prezintă la final un mic pasaj, delimitat inclusiv grafic de restul textului, cu aspect de notă a autoarei înseși pentru cititor, în care se prezintă datele istorice de la care ea a pornit.

Subtitul de minibiografii se justifică prin dorința de a suprapune instanța eului biografic (celebru) cu personajul ficțional propus. Cititorul este invitat indirect să îl indentifice pe primul în al doilea și să considere textul cel puțin ca pe o propunere de episod biografic din viața eului biografic. Tatiana Niculescu mizează pe acest joc postural și creează contextul propice pentru ca cititorul să realizeze suprapunerea instanțelor printr-o serie de procedee: utilizarea numelor bine cunoscute de public ca nume ale personajelor din textele ficționale pe care le propune, inserarea fotografiilor de arhivă, documentarea pe care autoarea declară că a realizat-o în vederea scrierii acestui volum și scurtele pasaje cu informații istorice pentru care garantează vocea narativă din finalul fiecărui text.

La limită, am spune, putem accepta aceste texte ca pe niște minibiografii, dar în același timp le putem considera modalități de a stârni fascinația cititorului pentru "ceea ce s-ar fi întâmplat cu adevărat". Se poate identifica, totodată, o disproporție cantitativă între intenția de a fascina publicul cititor prin mister și entuziasmul de a descoperi ceva de nimeni știut până atunci și cantitatea propriu-zsă de date istorice implicate în aceste texte. Disproporția face vizibilă această intenție, pe care autoarea o și declară public. Textul se prezintă, astfel, "cu cusăturile la vedere", iar Tatiana Niculescu expune, deci, și un jocul al convențiilor scriitoricești, pe care îl realizează.

Scriitoarea și-a propus să ofere mereu o altă perspectivă asupra poveștii de dragoste față de cea a personalității istorice în cauză. Se realizează un fel de democratizare a perspectivei, iar puterea vocii narative este atribuită unor personaje despre care istoria nu menționează nimic sau menționează prea puțin. În textele propuse se face doar trimitere la personalitățile istorice, poveștile de dragoste fiind doar despre aceste instanțe. În schimb, primesc voce personaje care nu au fost până acum în reflectoarele istoriei, despre care aproape că nu se știe nimic. Prin acest procedeu, nu doar că personajul-narator capătă o greutate considerabilă în economia narativă, dar povestea însăși este adusă în planul "normalului", anulând distanța impusă de fascinația față de o celebritate.

Nepovestitele iubiri este un volum care, pe de o parte, propune o perspectivă narativă, pe de altă parte, construiește un joc de captare a interesului.

Tatiana Niculescu, Nepovestitele iubiri. 7 minibiografii sentimentale, București, Humanitas, 2021.