Festivalul Gellu Naum a ajuns la ediția a VI-a. Când, la sfârșitul anului 2015 (se împlineau 100 de ani de la nașterea lui Gellu Naum), am chemat poete și poeți la Cafeneaua Cărturești Verona pentru o seară de lecturi, nu mă gândeam că va urma un festival. Mi-am dorit atunci ca numele lui să fie legat de poezie, nu doar de mese rotunde, evocări etc. Toți cei chemați au răspuns fără ezitare. Fiecare a venit de-acasă și cu un text de Gellu Naum. Am jucat rol de gazdă cu bucurie. Cafeneaua era ticsită, se stătea și pe jos, în picioare. Aș fi vrut mult să ne revedem cu toții la casa de la Comana (unde Lygia și Gellu Naum se retrăgeau peste vară), dar nu știam cum ar fi posibil. La scurt timp, l-am întâlnit pe directorul Muzeului Național al Literaturii Române, Ioan Cristescu, și l-am întrebat dacă m-ar putea ajuta să-i aducem pe acești poeți, dar și pe cei câțiva din țară, la Comana. Ar fi mers doar dacă am fi organizat și o seară de lectură la București. Zis și făcut. Prima ediție a avut un mare succes. S-a desfășurat pe terasa de la Green Hours, cu lume multă, multă. Și poeții invitați au fost mulți, pentru că eu credeam că ediția din 2016 va fi prima și ultima.

Anul trecut, în pandemie, totul s-a mutat on-line. O zi întreagă cu înregistrări – Gellu Naum citind poezie, un documentar în care era protagonist și, spre seară, o montare teatrală pornind de la texte de-ale lui și un colaj din edițiile anterioare ale festivalului. La începutul acestui an, mi-a trecut prin minte să sărim o ediție sau chiar să renunț la festival definitiv. Prietenii mi-au spus că ar fi păcat. Prin martie mi-a venit ideea să invit, de data asta on-line (căci așa se arătau împrejurările), o țară! Țara noastră cealaltă, Basarabia: Republica Moldova. Suntem scriitori ai aceleiași literaturi, dar cititorii de aici îi cunosc mai puțin pe scriitorii de acolo, cum cei de acolo îi cunosc mai mai puțin pe cei de aici. Pentru două seri, poeții basarabeni aveau să fie aduși, împreună, acasă, în România, în București, fie și virtual. Prin mai, odată cu treptatele relaxări legate de pandemie, a apărut ideea unui festival hibrid, cu ecrane, cu public în grădina Muzeului. Au fost invitați și câțiva poeți debutanți, disponibili în serile de 31 iulie și 1 august pentru lecturi off-line. Totul transmis live pe pagina de facebook a MNLR.

A fost un experiment interesant festivalul hibrid, chiar dacă foarte greu de gestionat. Publicul a fost prezent pe scaune distanțate, câteva persoane purtând măști. Dar mai erau, dincolo de gard, pe stradă, fumătorii – nu puțini! Și mai erau cei care au fost în seara aceea cu noi pe facebook din Basarabia, din România, din casele lor (poate mai răcoroase față de vremea de afară). Invitații din cealaltă țară a noastră au fost mulți: Leo Bordeianu, Leo Butnaru, Grigore Chiper, Dumitru Crudu, Margareta Curtescu, Ana Donțu, Iulian Fruntașu, Andrei Gamarț, Emilian Galaicu-Păun, Diana Iepure, Irina Nechit, Maria Pilchin, Nicolae Popa, Moni Stănilă, Maria Șleahtițchi, Călina Trifan, Alexandru Vakulovski, Mihail Vakulovschi, Ecaterina Bargan, Cătălina Bălan, Irina Brumă, Ion Buzu, Artur Cojocaru, Cristina Dicusar, Paula Erizanu, Vasile Gribincea, Iulia Iaroslavschi, Aura Maru, Daniel Cătălin Năstase, Hose Pablo, Veronica Ștefăneț, Ronin Terente, Victor Țvetov. Lecturile s-au încheiat și în prima zi de festival și în cea de-a doua la miezul nopții. Au fost și oameni care au rămas până la sfîrșit. Aș da un singur nume, reprezentativ pentru publicul fidel, ideal: prietena mea Marieva Ionescu, care a publicat o carte frumoasă despre Gellu Naum. M-a și însoțit o parte din drum spre casă. Ea pe trotineta ei electrică, eu pe bicicleta mea. Mă uitam cum se depărtează de mine după ce ne-am luat rămas bun, dreaptă, înaltă, pe vehicolul ei, în viteză. Scenă frumoasă pentru un final de film despre un festival.

Dar sunt și alte secvențe care mi-au rămas în minte. De pildă, fețele tinere din public, băieți și fete frumoase îmbrăcate în superbe rochițe de vară. Două doamne și un domn cu măști albastre de protecție. Tunetele care s-au auzit în prima seară, pe la începutul festivalului, anunțând o iminentă furtună care nu a mai venit. Ne-a lăsat în pace și furtuna anunțată pentru a doua seară – amândouă legate în mintea mea de secvența cu copilul care are puterea de a opri furtuna despre care se povestește în Zenobia. Întâlnirea, ca în oglindă, preț de o clipă, a două exemplare din aceeași carte voluminoasă, cu copertă albă, Pohesie (volumul cu toate poeziile lui Gellu Naum traduse în germană de Oskar Pastior și Ernest Wichner), una, a lui Ernest, în spațiul virtual, cealaltă, adusă de mine de acasă, reală: am întins brațele spre ecrane deodată, el din Germania și eu din România, și cărțile păreau că s-au atins pe ecranul cel mare din grădină. Imaginile simultane cu Șerban Foarță, una pe pânza mare cât calcanul casei de alături, alta pe laptop, în fața mea, și dincolo, în spatele lui (dar și în față!), publicul. Ei, escherianisme! Lectura pe două voci (eu și Șerban) din Salvarea speciei, secvența despre pisica Bonnie (îngerul-pisică, cum e numită în Zenobia). Dreptunghiurile mici cu poeți tineri din a doua seară pe ecranul mare, în așteptarea pregătirii lecturii. Fiecare în camera lui, dar și cu noi, își scriau mesaje pe care Andreea Drăghicescu, tânăra mea prietenă cu care am făcut echipă de la prima ediție a festivalului (de data asta și cu sprijinul Ilincăi Stratan), le vedea și se amuza lângă mine, pe câteva mi le-a și arătat. Paula Erizanu își pusese pe fundalul laptopului prispa casei de la Comana (adică Paula era exact în același timp la Comana, la Chișinău și la București!). Iar Iulia Iaroslavschi părea că se află într-o berărie, cu doi tipi care beau bere și se conversau în spatele ei, cum ar veni. Fumătorii așezați pe caldarâm și privind de acolo ce se petrece pe marele ecran. Un băiat cu un tricou pe care scria "ÎNGER". Un pinguin mic de jucărie care a stat pe masa mea de "moderatoare" în a doua seară, adus de prietena mea Brândușa Dragomir, care a făcut o teză de doctorat despre Gellu Naum. Muzica lui Mircea Tiberian, atât de potrivită cu Gellu Naum, căruia îi plăcea jazz-ul, printre preferații lui numărându-se Thelonius Monk și Miles Davies. Vocea lui Sebastian Reichmann aflat la Paris, răsunând frumos în grădină, prin telefonul meu de care am lipit microfonul. Și așa mai departe. Mi-a plăcut că au venit în grădină și scriitori, pentru invitați, dar și pentru Gellu Naum – Magda Cârneci, Svetlana Cârstean, Dan Sociu, Liliana Corobca, Andrei Dósa, Radu Nițescu, Andrei Gamarț, Dimitri Miticov, Ionel Ciupureanu etc.

Revenind la invitații din Basarabia. Mi-a fost greu să fac o listă scurtă. Și-așa îmi fac mustrări de conștiință că nu am chemat și alți poeți importanți de acolo. Dar eu invitam o țară! Profitam că totul e on-line, fără limite, până la urmă, de timp. Lista era chiar mai lungă, dar unii nu au putut participa (câțiva au trimis înregistrări sau mesaje de susținere), iar alții, ca Emilian Galaicu-Păun sau Ecaterina Bargan, nu au reușit să se conecteze. Dar important e faptul că a rămas, până la urmă, un fel de antologie video și sonoră, prima de felul ăsta, cu o parte din poezia basarabeană de azi, cu voci din generații diferite, fiecare cu lumea și poezia lui, scriitori consacrați și tineri la început de drum.

Am și spus, la un moment dat, spre sfârșitul Festivalului, parafrazîndu-l pe Magritte (cu gîndul la celebrul lui tablou reprezentînd o pipă sub care scrie: "Ceci n’est pas une pipe"/ "Aceasta nu este o pipă" – deși e!): "Ceci n’est pas un festival"! Nu, nu e un festival obișnuit.

Și au fost și lecturi ale unor debutanți din provinciile românești din partea asta a Prutului: Mara Cioroianu, Mircea Andrei Florea, Anastasia Gavrilovici, Ana Săndulescu, Teodora Vasilescu și Ramona Boldizsar, Ioana Miron, Adelina Pascale.

Două secvențe importante de adăugat. În prima seară, masa rotundă virtuală cu poeți care l-au tradus pe Gellu Naum: Andrew Davidson-Novosivschei, americanul care trăiește în București, Ernest Wichner din Germania, Sebastian Reichmann din Franța, Jakub Kornhauser din Polonia, Corina Oproae din Spania și cei doi ardeleni maghiari, Balázs Imre József și Mihók Tamás. În a doua seară, întâlnirea cu Șerban Foarță, invitatul special al ediției, cu care vorbisem la telefon despre Gellu Naum, în largul nostru, mult înainte de festival.

Un festival de cunoaștere și recunoaștere. "Toți ne cunoaștem, dar ne-am pierdut legăturile", cum spune Gellu Naum undeva. Vocea lui citind poezii s-a auzit pe 1 august în centrul Bucureștiului, într-o grădină, spre miezul nopții. Uneori legăturile se regăsesc, chiar dacă iar se pierd (sau nu).