Revistă print și online
Relația mea cu fantasticul este una complexă, încă de când eram copil auzeam povești despre diverse creaturi care ar putea să mă captureze dacă nu eram suficient de atent - Baba Cloanța din fântână este doar un exemplu. Crescând, am înțeles și de unde provin toate aceste resurse folclorice pe care adesea le trecem cu vederea sub pretextul că sunt copilării, și tocmai datorită acestui fapt am gravitat natural în jurul prozei Povestea contesei Haremburga, a lui Octavian Soviany din volumul Treisprezece, antologia de proză fantastică din biblioteca de proză contemporană a editurii Litera. Soviany optează pentru exemplificarea unei forme clasice a fantasticului, o poveste clișeică la prima vedere; soțul, Henri, pleacă la luptă, iar soția sa, contesa Haremburga, comite adulter alături de Yves, cu care își și ucide soțul. Câteva texte care ar reprezenta o tradiție a acestui fir narativ sunt tragedia Agamemnon de Eschil, povestiri din Decameronul lui Boccaccio, drama Othello de Shakespeare, precum și altele, însă la Soviany întâlnim câteva elemente distincte: apariții demonice, precum și posibilitatea unei mântuiri de factură romantică.
Ceea ce o convinge pe Haremburga să își ucidă soțul nu este destinul, ca în cazul lui Eschil, ci Diavolul însuși. Pedeapsa brutală pe care o primește contesa nu este ceva ce nu am întâlni în filele istoriei, însă este atât de dură pentru o povestire de doar câteva pagini încât șochează cititorul.
Haremburga este hulită de oameni, sângele amantului său o acoperă, iar capul decapitat al acestuia trebuie să îi zacă în poală până când va muri, într-o temniță rece, idee care evocă hamletian craniul lui Yorick, însă ca o încununare a delictului. Chinurile prin care trece acest personaj sunt similare ca efect de lectură cu cele din tragedia antică, unde astfel de cazne sunt menite să purifice sufletul, dar și să anuleze ciclurile violenței.
Autorul alege un final specific romantismului și, faustian, Haremburga rezistă ultimei tentații diavolești, fiind ridicată în tării. Lumina din urma morții contesei este semnul milostivirii divine, care în literatura specifică Evului Mediu, nu este atât de fastuoasă. Octavian Soviany reușește sa contureze în puține pagini o întreagă povestire moralizatoare care arată vitalitatea pe care proza scurtă n-o are de obicei. Povestea contesei Haremburga devine astfel o componentă a antologiei, care, alături de celelalte cincisprezece povestiri, realizează o adevărată apologie la adresa rolului prozei fantastice în contemporaneitate,
Student în anul al III-lea la Facultatea de Litere, din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Andraș a început deja o specializare în literatură comparată. Scrie eseu, cronică și studii de profil. A colaborat cu revista Steaua.