​ La FNT-ul din toamna asta, spectacolul Inimă și alte preparate din carne a fost pentru mine un cadou necesar – între atâtea spectacole contemporane cu "conflict", cu "acțiune" și (plictisitor, zău!) cu personaje "cu care să vrei să ții".

​ Dacă teatrul e ca viața, atunci astea n-au ce căuta (cumva, au tot mai puțin de găsit): convențiile pe care și azi le îndeplinim nu mai consfințesc, ca altădată, "sensul", ci numai uleiul (cosmetic) menit să ne camufleze interiorul amorsat și să reducă fricțiunea traumatică cu celălalt. Tensiunea s-a încrustat deja în țesătura lumii, ea nu mai e "aici" sau "dincolo" și, în tot cazul, nu se poate "rezolva". Arareori trăim "situații". În general, trăim interstiții, trăim "între". Facem "bine". Suntem singuri, împreună, și ne simțim minunat (cu ghilimele ori fără). Ne suim nu într-un roller coaster, cum se tot scrie despre spectacolele "care te poartă", dar într-o mașină de bâlci de Drobeta Turnu (sic!), pe care un nea Vasile o gâdilă pe două viteze, ca să provoace-n noi abulie sau adrenalină.

​ Iar dacă teatrul e altceva decât viața, atunci trebuie că-i poezie, sau coșmar, sau moarte – oricum, ceva foarte aproape de "nimic", de golul nostru structural (pe care totuși îl putem exprima). Coman și Afrim lucrează minunat și cu varii românisme această sensibilitate a procrastinării – "istoria s-a sfârșit", zice postmodernismul, "da, dar îi urmează un sequel", continuă, încă ironic, însă tandru, metamodernismul. Lumea pe care poetul și regizorul o imaginează manifestă un gen de prezent continuu, tăiat, pe alocuri, de prezentul "istoric" (începuturile pandemiei).

​ Personajele par forme noi ale tipurilor afrimiene clasice, fac ecou fin unor hit-uri ca Sub fiecare pas e o mină neexplodată dintr-un război neterminat cu tine, Casa cu suricate, Grand Hotel Pasărea Retro, au replici irezistibile (Dacă mă-ntreba ceva răspundeam, dacă nu, stăteam în capul mesei și transpiram) și trăiesc ce li se-ntâmplă de la înălțimea odihnitoarelor pentru șezut. Pe "salteluțe" (ca să rămânem în spiritul lor) se face dragoste și se pierde vremea, din canapea ne privește cuplul de vârsta a doua (el, "milițian pensionat grizonat", ea, "fostă șefă de sală la restaurantul Minerva" – splendid!), într-o rână ne-amintim de concertul Compact dintr-a X-a, la orizontală ne lăudăm c-am câștigat debutul la Blecher. Monologurile poetului, actuale și deloc vârtoase, se desfac, la regizor, într-un univers senzual și comic în care tronează senzația de coexistență: iluzii ușoare, întâlniri sumare, intersecții, ghem de semne și semnale mereu-cotidiene și foarte middle-class (job-ul la radio, desenele copiilor la capul patului, cumpărături de poftă etc).

​ Inimă și alte preparate din carne, în pofida numelui, nu-i un spectacol visceral, cât "dermic": ni se-arată piele și ghicim "piele" – resturi din alt secol (ce rezonanță nouăzecistă are "postliceala" din gura fascinantei Raluca Păun, ce obraz de anii '80 se desprinde de sub ochelarii cu ramă de baga ai vânzătoarei de Alimentară!), certitudini care fisurează biografiile progresiv-incerte ale figurilor Coman-Afrim. Se decupează din scenă fluturele enorm pe care toți îl observă și care incomodează într-un fel subtil, dar bizar: un glitch-oglindă într-o rețea de alterități complice, de inși sastisiți să facă și cel-mult-dispuși să fie. De neratat.

Inimă și alte preparate din carne, după un text de Dan Coman, Regia artistică, video și univers sonor, Radu Afrim, scenografia Irina Moscu, Sound design Mihai Dobre, Teatrul Național "Marin Sorescu" Craiova.