Ce s-a întâmplat în acest an al ușilor închise? Ce-am citit, ce mi-a rămas în minte? Uitându-ne la recomandările revistei noastre, putem constata că cea mai des invocată carte a fost Treisprezece, un eveniment al genului fantastic, în linia scrierilor tradiționale, cu viziuni noi, gustate de public divers. Putem vorbi, de asemenea despre romanele lui Javier Marías, adeseori recomandate sau recenzate în paginile revistei, toate apărute la Litera, ca și menționata carte colectivă, Treisprezece. Dar și proza de la ART m-a încântat, venindu-mi acum în minte Femeia stângace de Peter Handke sau seria de autor Neil Gaiman. Humanitas a continuat editarea prozei lui Guzel Iahina (cu scrieri sub nivelul romanului Zuleiha deschide ochii...), dar și cu alte romane, între care și premiatul În amintirea memoriei de Maria Stepanova. Tot de la răsărit își face loc și proza Olgăi Grushin, mai ales Viața din visele lui Suhanov (Litera), completată în topul nostru de Petrovii în vremea gripei de Alexei Salnikov (Paralela 45), care a incitat la discuții în marginea satiricului de tip caricatural. Printre favorite s-a aflat din nou romanul Patria al lui Fernando Aramburu (Litera), reeditat, o saga despre basci și despre răzbunare - neo-realism, întors spre anii '80, ca tip expresiv și ca imaginar portretistic.

Amatorii de înnoiri literare au recomandat Cântecele lui Tavaras (Școala Ardeleană), iar fanii lui Colum Mc Cann s-au bucurat de câteva apariții, la Litera. Din seria cărților cu Pulitzer, Black Button a adus în traducere Acolo, chiar acolo de Tommy Orange.

Printre cele mai discutate cărți ale anului aș trece romanul lui Sandro Veronesi, Colibri (Litera), scris în linia prozei de detaliu existențialist. În premieră, proaspăt laureatul Nobelului, Abdulrazak Gurnah, ne-a incitat prin romanul Paradis, despre care am aflat câte ceva din cronica amplă, semnată de Cornel Bălan.

Literatura română a avut câteva apariții meritorii, între recomandările noastre aflându-se cel mai des Isus din întuneric de Radu Găvan, un roman consistent, despre zonele tenebroase ale creației, mai cu seamă despre umbrele insesizabile pe care obsesia le desenează în matricea creativă. Romanul, apărut la Litera, în colecția BPC, vine în contextul altor scrieri valoroase, ca Salamandre de Liviu G. Stan, o noutate compozițională, un roman despre patru trepte ale răului. Aș mai numi aici și Drumu-i lung căldura mare de Radu Aldulescu, un roman ieșit de sub tipar la final de an, creat din două confesiuni.

Printre recomandările revistei OPTm, s-au mai aflat și romanele Tot înainte de Ioana Nicolaie (Humanitas) - scriere confesivă -, Cântecul păsării de plajă al lui Tudor Ganea (Polirom), roman scris pe același ton ca cel de la debutul prozatorului, sau Cornul inorogului de Bogdan Crețu, roman popular, în linia lui Gib Mihăescu (din Zilele și nopțile unui student întârziat).

Pentru mine, revelația anului rămâne Translucid de Ligia Pârvulescu, roman de debut, situat pe locul I, la concursul organizat de Litera. Noutatea tematică și mai ales de mesaj a cărții vine din capacitatea rară a prozatoarei de a sintetiza un imens material, de a face dintr-o galerie mare de personaje unul singur, plasat în marginea ideii că orice act creativ atinge valoarea maximă în zona potențialității. Nu nașterea este importantă, ci posibilitatea ei. Roman complex, cu numeroase trepte de receptare și cu noutăți narative certe, Translucid este unul dintre romanele de referință ale anului.

Desigur mult mai multe cărți au circulat în pachetele curierilor, din librării virtuale către noi, unele spectaculos elaborate, ca Ioșca lui Fulaș, altele de un omenesc dezarmant, ca Înainte de întuneric de Dan Stanca, romane în toate limbile, de pe toate continentele, încât privind pagina de recomandări a revistei, îmi dau seama că ele au circulat mai mult decât noi.