All my friends are half – something, zise Cath și toți priveau către castelul din orașul vechi de pe cealaltă parte a Vltavei. Frigul praghez de octombrie e tăios și nu are nicio legătură cu răcoarea tomnatecă din București. Aici soarele se arată puțin, iar aburii care ies din cafeaua proaspătă se risipesc pe nesimțite.

Aceasta se întâmpla înainte de pandemie, dimineața, în pauza scurtă de la jumătatea cursului Immigrant Literature of Modernism, pauză în care s-a vorbit mai mult și mai intens decât la curs. Tocmai discutasem pe marginea unui articol intitulat Home and away. Un text despre globalizare, despre cum identitatea (națională) aproape că devine un fetiș, despre cum se construiesc la nivel generațional diferitele narațiuni ale dislocării, ale înstrăinării. Destul de vechi articolul, de altfel. Mi-a rămas în minte nu atât datorită conținutului, cât dezbaterii provocate.

Cath și-a continuat ideea:

So I've got this friend who's half-Mongolian, another one half-Bulgarian. My grandma is from UK and I am only half-Czech, but I feel like my home is here.

Cath era pe punctul de a rosti întrebarea noastră a tuturor. Cine suntem? Ori, mai bine zis, ce suntem? Chiar atunci l-am auzit prima dată pe Tudor.

I am one hundred percent Romanian. But my interests, my way of doing things, the places I identify with are from everywhere in the world. When I go home I always have the strange feeling I don't have a country anymore. I live here, but I can't identify with the Czechs. I don't belong among Romanians either.

Suntem, oare, dacă nu o nouă națiune, poate o altfel de națiune?

Tudor a continuat:

On my way to school there was this British guy in the metro asking me how was my holiday.

'It was fine' I said. 'I went home'.

'Wow, you went to Denmark!'

'No, I was in Romania.'

'But you are Danish.'

'No, I am Romanian.'

'But you are blond.'

'Yes, I am.'

'So you are Danish.'

'No, I am Romanian.'

'No, you're not!'

'If you say so...'

Dincolo de orice construct teoretic sunt acele felii de viață precum Ziua Românilor, eveniment la care vin câteva mii de persoane să guste sarmale și mici, iar pe iarbă, unde zburdă copiii, îi poți auzi cum ei au "ucitelkă", nu profesoară. Sau cum ies în "zahradă" și poartă "roușkă" la magazin de când a început pandemia.

Între timp, în universități, feliile de viață se compartimentează sub diverse etichete. La cafenea, cultural exchange-ul despre care se vorbește în legătură cu orice program de studii de peste hotare devine punctul zero, acolo unde oamenii nu sunt chiar acasă, dar sunt "mai acasă" decât în țară. În plus, atunci când oamenii se retrag către apartamentele lor închiriate, încep să aparțină (și) unei platforme de unde își iau informația. Documentare, diverse publicații, Netflix, canale de pe Youtube, BBC News, TV5. Expunerea repetată la anumite surse ne poate modifica viziunea asupra lumii și, deci, identitatea.

It is the self indulgence problem that modern algorithms of the internet brought to the world, cum bine spunea cineva în timp ce urcam scările către sala de curs.

După discuția cu pricina din acea zi rece mi-a rămas intenția, nematerializată încă, din cauza limitării interacțiunilor sociale, de a studia anumite pattern-uri în rândul oamenilor pe care îi citesc și îi admir. Pe unde au călătorit, cu ce se identifică, de unde se informează – și mai ales cum i-au schimbat toate acestea. Prima întrebare ar fi: cât de aproape/departe este "acasă" pentru dumneavoastră?