Cine nu a auzit de Arca lui Noe? Sau de Turnul Babel? Dar s-a gândit chiar toată lumea la legătura lui Cain cu aceste întâmplări? La posibilitatea ca el să fi fost prezent pe celebra arcă a salvării pe timpul potopului, ucigându-i pe toți moștenitorii lui Noe? Inducându-i chiar acestui ales ideea sinuciderii, unul dintre cele mai grave păcate.

Probabil sunt puțini care să nu fi auzit de Lilith, dar relația ei cu același frate criminal este explorată de Saramago dintr-o perspectivă binară, a iubirii privite drept obsesie și invers. Alegând să treacă peste prejudecata care îl descrie pe Cain drept fratele criminal și atât, José Saramago ne invită să descoperim complexitatea unui personaj ce redefinește conceptul de timpuri biblice. Prezent peste tot și în același timp, nicăieri cu adevărat, Cain nu se lasă citit cu ușurință. Cel puțin, nu ca personaj, ci mai degrabă ca prototip al ființei umane aflate într-o permanentă călătorie. Faptul că această călătorie este analizată în mod constant în roman drept o pedeapsă divină pentru comiterea fratricidului devine doar o paranteză... . Poate că cea mai uluitoare este superficialitatea cu care scriitorul prezintă Divinitatea, subliniind de fiecare dată defectele, slăbiciunile aproape umane. Cu tușe din ce în ce mai groase. Ajungând aproape să-l justifice pe Cain, cel atât de ponegrit de obicei.

Sinteză ironică a unor episoade semnificative din Biblie, romanul lui Saramago nu păcătuiește însă decât prin libertatea totală pe care i-o atribuie eroului său atât de antieroic. Pe care i-o atribuie firului narativ, întortocheat ca un labirint de oaze în deșert. Pe care ne-o oferă nouă, cititorilor.