Revistă print și online

Noua cultură

Acum 50 de ani, scriitorii se împărțeau în două categorii (apud Zaharia Stancu): culți și desculți. Adică unii instruiți pentru că au fost favorizați social (au făcut parte dintre îmbuibați, dintre dușmanii poporului etc.), iar alții mai fără educație, dar proletari și băieți buni, desigur, cu "inteligență naturală" etc. S-au schimbat lucrurile?

Acum 50 de ani, la 1970, Ceaușescu era la putere. Ca să înțelegem opinia lui Zaharia Stancu, trebuie să avem în vedere peisajul economic, politic, social și cultural în care se afla România atunci. Astfel, încă de prin 1960, România s-a străduit să se integreze în sistemul economic mondial, dar o serie de evenimente, precum criza energetică mondială din anii 1973-74, inundațiile interne din anul 1975, cutremurul din 1977, au făcut România vulnerabilă. Nivelul de trai era unul scăzut, asta și pentru că între 1970-1980, românii au trecut prin perioada groaznică a achitării datoriei externe. Pe plan cultural, ce se întâmpla la noi? Ce să se întâmple? Unii au devenit oamenii circumstanței, au plecat capul și au trâmbițat după cum li s-a dictat, alții nu. Însă mai există un aspect important. Ce înseamnă băieți culți? Ce înseamnă băieți desculți? E destul de greu să înțelegem cu mintea de azi. Atunci se observa foarte clar diferența de clasă socială. Cred că scriitorul Vasile Ernu reușește să surprindă foarte bine ideea aceasta, doar că la nivelul adolescenților. Acum, revenind la actualitate. Băieți culți, băieți desculți nu mai semnifică nimic. Citite și hrănite sunt ambele tabere. Sublinia foarte bine Sorin Ioniță, în "Deceniul furiei și indignării", un aspect: ne confruntăm cu o problemă aflată la calapodul opus – cea a unei generații cu studii superioare și fără loc de muncă, supracalificații fără joburi.


Care mai sunt astăzi standardele culturale? Ce mai înseamnă un om cult?

Om cult este sinonim cu bagaj cultural și cunoștințe, nu? Standardele culturale azi sunt diferite de cele de acum 50 de ani. De la o generație la alta, ideea de cultură se schimbă. Nu știu ce înseamnă să fii azi cult, dar ceea ce știu este că acest lucru nu mai pare a fi ceva dezirabil, pentru că valorile s-au schimbat. E normal. Omul cult nu face bani, omul cult nu este celebru, omul cult este cult pentru că altceva nu poate/nu știe să facă.


Există talent nativ fără susținere culturală?

Există talent nativ, dar fără susținere culturală, e wasted talent. Să privim la Bacovia, el mi-a venit în minte în acest moment: dacă soția lui, Agatha, nu s-ar fi zbătut/luptat pentru el, dacă ea nu ar fi trimis poeziile la reviste, azi poate nu mai știam de Bacovia. Cultura și creativitatea nu se limitează la valoarea artistică, ci trece dincolo, în sfera economică. Dezvoltarea culturală a unei societăți poate fi foarte benefică economic. O societate cu o economie și servicii bazate pe cunoaștere nu sună doar bine, ci e de dorit.


Care sunt criteriile de selecție a valorilor?

Proliferarea culturii de masă, apariția internetului, a platformelor de socializare, faptul că informația nu mai poate fi verificată, criza printului, a revistelor (în care exista conceptul de răspundere auctorială) a dus la tot felul de schimbări în structura comportamentului uman.

Valori? Ce valori? Adevărul? Poate că e pură vanitate să vrei mereu adevărul. Instagramul și Facebook-ul sunt ca soma lui Huxley. Mai toți tinerii de azi doresc fie bani, fie celebritate. Adevărul nu mai e o valoare esențială. Să ai followeri, asta da. Altă chestiune. Cine știe cum să verifice dacă e sau nu fakenews ceva? Libertate? Cu tot acest political correctness, să spui un truism înseamnă să încalci drepturile nu știu cui. Societatea românească a împrumutat un progresism ideologic absurd, fără să aibă fond. Mai nou, primești un premiu literar nu din considerente literare, ci dintr-un fason activist. Ce valori?


Ce categorii de formatori culturali ai detectat tu?

La noi e ca la toată lumea. Există și formatori culturali excelenți și uscături, însă alta e problema: fragmentarea infrastructurii culturale. Elite culturale în România nu prea mai avem. Dacă și la noi s-ar adopta modelul francezilor, și anume, așezarea culturii în centrul economiei, poate că și formatorii culturali ar fi cu adevărat formatori culturali, nu persoane care fac ce pot și când pot. Sunt de admirat cei care fac pro bono ceva. Dar fără strategii culturale ori fără proiecte publice și fără finanțare, n-ai cum să obții formatori culturali de elită.

Cristina PAȘCANU

Absolventă de Litere, cu un master în Inovare Culturală, Cristina scrie poezie și teatru.