Daniella Louisa Andreasen este o poetă feroeză din Tórshavn, născută în 1975. A studiat la Universitatea din Insulele Feroe. S-a mutat apoi în Danemarca, fiind unul dintre primii și cei mai importanți bloggeri feroezi. Andreasen a scris despre maternitate, boli mintale, viața sexuală și abuzul de substanțe în termeni cruzi, fără perdea, care au șocat cititorii din Insulele Feroe. A debutat în 2011, a debutat cu o colecție de povestiri, Dilema, inspirată de blogul ei. Monologurile, narațiunile alerte, dialogurile și succesiunea cuvintelor se desfășoară în mod colocvial și îmbină perfect registrele stilistice într-un mod care expune spectrul dinamic al crizelor culturale și de identitate, pe care mulți expați feroezi le experimentează în Danemarca. Noua colecție de poezii a Daniellei Louisa Andreasen, Fragment, a fost publicată la editura Sprotin în 2017.

Când a rostit prima dată cuvintele

Te iubesc

a spus

erau puternici

ca un pur sânge arab

pregătit în culise

pentru a câștiga cursa

Și vocea lui era mai frumoasă

ca oricând

mai perfectă decât phi

Și cuvintele aveau gust de sirop de arțar

pe o clătită proaspăt coaptă

în bucătăria mică

unde au luat micul dejun împreună

în fiecare sâmbătă

Dar chiar și cele mai puternice cuvinte

ale lumii

își pierd

puterea

între evenimente

și alte cuvinte

Îți pierzi curajul

între scuze

și mesele goale de la micul dejun

Își pierd sensul

printre otravă și bilă

Își pierd valoarea

printre lacrimi și muci

cu toate că

sunt la fel

Arabul e slab

și începe să-i cadă părul

și nu mai câștigă niciodată

Deci e împușcat

și vândut drept carne tocată

papilelor gustative uscate

care nu disting exact gustul

Și vreodată

devine niciodată

Și phi

devine un număr zecimal greoi

apoi sfera capătă colțuri

și nimeni nu mai știe

ce este frumusețea

Și siropul de arțar are gust de muștar

pe clătitele vechi

Și bucătăria se dilată

și se răcește

și ei nu mai iau micul dejun împreună

în fiecare sâmbătă

Acea zi din aprilie

Mă gândesc la tine

Îmi vine să sar în sus și să-ți faci ceai

cu zahăr

dar am uitat

că ai plecat

Râsul a plecat cu tine

și îmbrățișările

pe care ni le-am dat unul altuia

s-au infiltrat printre pernele canapelei

Sunt acolo acum

împreună cu pesmetul

părul de câine

două piese cu o coroană

un ac de păr

iar bricheta galbenă

pe care o aveam

toată ziua în mână

atunci în aprilie

Îți aud respirațiile adânci

pe pernă

când îmi pun capul pe ea

pe canapea

și mă uit la ceva

pe Netflix

Un sezon după altul

Ibricul s-a stins săptămâna trecută

iar acum ceaiul tău este rece

Viața de canapea

Felii reci de pizza pe farfurie

stând pe podea

Pete de rimel sărat pe fața de pernă

Cești cu cafea rece pe pământ

Gheață topită de la Fóm

Pachete de țigări pe jumătate pline

Un telefon care nu va mai suna

Un pachet de struguri încrețiți

O sticlă de plastic goală

a căzut

sub măsuța de cafea

zi nesfârșită

noapte fără de sfârșit

serii nesfârșite

despre leii care stau semeți pe plajă

cu mușchi mari revoltător fără pilozitate

sau sânii mari de plastic

Despre animale neglijate

cu stafilococi

răni adânci

cozile tăiate

lanțuri mult prea mari în jurul gâtului

din cauza căruia nu ajung la vasul cu apă

din curte

Despre criminalii în serie

cu ochi nebuni

cuvinte nebunești

mâinile nebune

Conversații cu copiii abuzați

victime ale torturii

femei persecutate

cu voci distorsionate

filmate pe fundal

Despre avioane

și registre de zbor

Despre cutremure

vulcanii care erup

și despre dezastrele navelor

Despre prieteni

despre doi bărbați și jumătate

zi nesfârșită

noapte fără de sfârșit

serii nesfârșite

viață nesfârșită de canapea

Unde în altă parte decât în mine

Azi am reușit să fac un duș

ca să pot scutura firimiturile de pe foi

Am plâns prima dată

după ora trei

Aproape că am râs de ceva

ce am văzut la televizor

sau pe Facebook

Dar m-am speriat când m-am bucurat

În legătură cu ale mele coaste vizibile

iar când mi-am adus aminte

că zăceam aici

de duminică

Mi-e teamă când Hollywood-ul mă va învinge

Când frazele devin realitate

și clișeele poezie

așa că plâng

prostește

și au închiriat un adevăr

care nu există

Plastic

Mă temeam

De parcă totul este înfundat

De parcă nimic altceva nu se vede

Decât ca o mizerie

Mâncăruri uscate

Hamsterul

Urcând pe gratii

Și vrând să iasă

lapte

Totul în jur doar

Sticle goale

care trebuie aduse înapoi

jetoane pentru spaghetti și ketchup

Puzzle-ul e atât de mare

Nu încape pe masă

bărbații bețivi

Care se masturbează în somn

Și dorm într-o piscină de gin tonic

Pe podeaua din bucătărie

Și beau vodcă seacă

la micul dejun

Și femeile bete

Care fac în pantaloni

Stare pe Facebook

Care nu e actualizată la zi

Zgomotul de la ventilatorul laptopului

Scurgerea din coș

lichidul negru

Dungile negre care trag înapoi

Tot albul

Particule de praf

Atârnat de grindă

și dansează

În schimbul

dintre cald și rece

Un sentiment teribil

Că totul este artificial și lipsit de viață

Ca planta de plastic

Pe care vecinul

A udat-o

De două ori pe săptămână

Timp de 27 de ani

Și care nu a observat niciodată

Că planta nu crește

Trad. Ioana Miron