Revistă print și online
Multă minte îmi trebuie toamna. Rămân mereu în urmă cu pregătirea conservelor – suc de roșii, zacuscă, murături. Degeaba îmi atrage atenția mama în fiecare dimineață: "Du-te și ia odată gogoșarii ăia. Nu uita, cumpără usturoi românesc!" Și repetă – "românesc...", slăbind tonul. Știe că nu se găsește.
Azi am evadat. Oarecum. Pentru o oră – două. La îndemnul ei, firește. Să completăm numărul legumelor necesare etc. Dar și mânată de o tristețe incomensurabilă. S-a stins – deși nu voi crede asta până la capăt niciodată – un mare artist. Vampirizat de-o bacterie!? Simt că "mă-ntunec".
Ah, da, usturoiul! Și uite că bat străzile către Centrul Vechi în speranța că voi da iar peste intrarea deasupra căreia atârnă – până la nivelul ochilor – legături de usturoi și de ardei roșii și de ardei capia... care încep să se deshidrateze. Și străbunicii obișnuiau să usuce în pridvor, pe-o sforicică, leagăne de ardei, îi numeau "raci" – și dulceața lor le încălzea sufletele cât era iarna de lungă.
Din bulevard, intru pe strada Doamnei. Dar mă-ntorc niște pași. Uite,-n vitrină la Târgul Cărții, "Vrăjeli (de buzunar)" de Constantin Țoiu, deschisă la pag 36 – 37. Citesc greu fără ochelari: "...Da, ce era cu el? Cu el era că deținea postul cel mai important al Propagandei Infernale. Ședea în post încă de la FACEREA, de fapt CONTRAFACEREA lumii,... de la marea cădere a așa-numiților "îngeri revoltați". Și că să țin cont că orice revoluție are la început o logică și că ce părea bine în primul moment se transformă după aceea în rău. Aici am intervenit și am zis: binele și răul nu sunt decât gândurile noastre. Ce vorbești, domnule? – mă luă de sus mesagerul ceresc – vezi că ți-ai vârât din greșeală labele în papucii lui Shakespeare. Binele este binele – apăsă el. Răul, rău. În chestiunea asta nu se glumește. Deși... și tăcu."
Fi-r-ar să fie, îmi zic. Trebuie s-o citesc. "Galeria", "Însoțitorul" m-au cucerit... pe vremuri. Asta-i recentă.
N-am timp acum. E coadă la casă.
Iar mâine n-o mai găsesc!
Mă-ntorc să-mi limpezesc vederea privind spre Biserica Sf. Gheorghe. Totul e-n ceață.
Și-n fața mea, elegant, în negru, ...Jeremy Irons!? Vrea să cuprindă, peste capul meu, vitrina și încăperea întreagă, cu rafturile pline de jos până-n tavan. Sar în lături. Zâmbește trist spre mulțimea cu măști din mijlocul grădinii de cărți. El să fie?? Nu mă-nșeală ochii? Și-o fi amânat plecarea după cine știe ce filmări la București.
Până să ies din șoc, dl J.I. dispare după colț. Alerg să-l prind din urmă. S-a oprit în colț să-și cumpere țigări. Măcar să-i cer un autograf. Ca în copilărie...
Da-mi taie calea un motan ivit... de unde? Din... asfalt? M-aplec să-i spun o vorbă bună, mă ignoră, dispare și el?! Pe după o cană cu lapte!? Ah, suntem pe Doamnei! Și, pe-aici, pe la 1930, avea lăptărie unchiu’ Petrică, primul din șapte copii, fratele cel mare al bunicului meu.
Silueta în negru se îndepărtează.
Îmi văd de drum pe străzile cuminți. S-a-nnorat.
Și-apoi... E și mâine o zi.
Poetă, secretar literar la Teatrul Național "I. L. Caragiale", București, Violeta este traducătoarea unui număr impresionant de texte jucate în teatrele bucureștene, sub bagheta unor regizori renumiți, ca Alexander Hausvater, Cristi Juncu, Vlad Mugur, Felix Alexa, Victor Ioan Frunză, Iuri Kordonski, Lynne Parker, Vlad Stănescu, David Doiashvili, Iuri Kordonsky ș.a. Unele au fost publicate, între care Artă de Yasmina Reza, Teatru de Brian Friel (2008), Fetițe și păpuși de Lisa McGee (2007). La acestea se adaugă și contribuția la recenta integrală a operelor shakespeariene de la Paralela 45, nominalizată la Premiul Cartea Anului – 2010. și premiată de Uniunea Scriitorilor cu Premiul Andrei Bantaș pentru traduceri – 2012. Este membru UNITER din 1994.