Revistă print și online

Piese ale anului 2022. FNT retrospectiv

 

Printre spectacolel invitate la Festivalului Național de Teatru s-a regăsit și o adaptare a  romanului lui Orhan Pamuk, Zăpada, în viziunea regizorului polonez Bartosz Szydłowski. Spectacolul a reprezentat o co-producție a teatrelor Łaźnia Nowa din Cracovia, Gdańsk Shakespeare Theatre și Studio Theatre Gallery din Varșovia și Stanisław Wyspiański Silesian Theatre din Katowice.

Narațiunea îl urmărește pe poetul Ka, revenit în orașul său natal, Kars, după mai mulți ani petrecuți în Germania. Motivul (oficial) pentru care se întoarce în Kars este înmormântarea mamei,  (neoficial) însă, devine preocupat de suita de sinucideri care se produc aici. Blocat în Kars de o furtună de zăpadă, Ka își reconstruiește spațiul natal, se interesează de moartea subită a tinerelor fete și redescoperă forța poeziei în contextul constrângător al Revoluției pe cale să înceapă.

Spectacolul reușește să îmbine practica cinematografică cu cea a teatrului, publicul fiind introdus în lumea poetului Ka de o înregistrare proiectată pe un blackscreen. Două personaje reliefează prin discuția lor câteva dintre mizele piesei, acroșând teme la zi: identitatea femeilor din islam, libertatea lor de a alege să poarte hijab, fără a fi constrânse să aleagă între educație, "libertate socială" sau credință ș.a. Discuția reușește să aducă în vizibil și problematica globalizării, a intrării influențelor occidentale (și liberale) într-un spațiu "constrâns" până atunci de cutume și tradiționalism.

Jocul scenic (în sens "tradițional") începe după încheierea înregistrării, când Kadife (Aleksandra Przybył), îmbrăcată sumar, dar purtând hijab-ul, intră în scenă pe ritm de muzică techno. Dansul de deschidere înfățișat de Kadife (și reluat în mod obsesiv sub diferite variații de către celelalte personaje) va deveni treptat un adevărat simbol de forță și subversivitate, înfățișând în esență ce simt femeile când sunt nevoite să-și înlăture hijabul. Gestica poate fi redusă la un dans simbolic în care femeia își înlătură hainele, ridică mâinile în aer și apoi cade spasmodic la podea, de parcă ar fi împușcată de nenumărate ori.

Proiecțiile care însoțesc actorii pe scenă sunt editate folosind filtrele sepia și negativ, dând o mai mare forță și sobrietate colajelor de imagini. Spre exemplu, zăpada, motivul recurent și obsesia lui Ka, devine o ploaie de sânge (când este proiectată direct pe cortina scenei) sau de funingine. Fostul simbol al purității se maculează în urma conflictelor de interes, a revoluțiilor și a (sin)uciderilor produse în interiorul microcosmosului textual.

Forța adaptării după romanul lui Pamuk nu provine dintr-un experimentalism sau dintr-o nevoie de a șoca publicul, ci dintr-un simbolism fin, aproape imperceptibil, subliniat de corporalitatea actorilor. De pildă, personajul musulman care traversează  scena purtând un covor de rugăciune sau tancul de jucărie care parcurge spațiul dramatic și "împușcă" audiența de două ori nu par să aibă o relevanță în economia textului. Însă, în adaptarea scenică, ele devin imagini de putere reală, vii, care înfățișează imaginea unui  martir.

Inclusiv poezia lui Ka este creată și (re)prezentată sub forma unei "nebunii", căci în acea stare de zbucium interior (metamorfozată ulterior într-un conflict politic), corporalitatea și facies-ul devin cele mai bune (dacă nu singurele) modalități de exteriorizare.

Finalul este, de asemenea, revelator,  înfățișându-le pe Kadife (fără hijab) și pe celelalte actrițe ca reprezentante ale feminității în islam. Ele repetă același dans (la care se adăugă și mișcări ce pot fi clasate între prosternare și renunțare la lupta pentru viață), însoțite de imaginile frontului (explozii, revolte), pe ritmul unei romanțe străine.

Deși nu putem susține că adaptarea regizorului Bartosz Szydłowski a fost una "safe", spectacolul a reprezentat o lectură în profunzime a acțiunii și a climatului construit de Orhan Pamuk. În locul unei adaptări extrem de fidele și "neoriginale", regizorul își extinde tehnica, îmbinând scriitura suprarealistă a lui Pamuk cu experimentalismul dat de proiecțiile cinematografice, de integrarea unor noi personaje, pentru a aduce în vizibil ceea ce ține de planul invizibil.

Andreea Pălăcean

în același număr