Acolo unde se-ntredeschid sensurile și se întrețes într-o matrice amplă, subtilă, exact acolo se joacă Radu Sergiu Ruba cu echilibrul instabil al formelor poetice, levitând deasupra lumilor, unele discrete, altele izbitoare, uneori visuri, alteori fantezii sau memorii, adeseori realități (interioare/exterioare, individuale/sociale) scrutate lucid, ironic, într-o ars ludica spectaculoasă.

Un cache-cache măiestrit dincolo (dincoace?) de cortina sumbră a cuvintelor, de lejeritatea aparentă a rostirii, fiindcă impresia pregnantă pe parcursul lecturii acestui volum este aceea a cuvintelor rare, cele care se înalță pe măsură ce corpurile, materia se fragmentează, se dizolvă, pierzându-și fizicalitatea, identitatea, concretitudinea. Cuvântul, mai presus de omul care-l rostește, mai presus și de temple și icoane, de biserici și înaltpreasfinți, Cuvântul care nu eliberează decât cu prețul renunțării la Maya, la Persona, la Histrion sau chiar la Umbra, la tot ce i-ar impieta esența, elegiacul, sublimul. Fără aceste treceri și renunțări (îndoliere necesară regăsirii de sine, un autentic Sine), cuvintele nu ar fi decât bolovani, "să te zdrobești de ele", arătate lumii "pe la târguri/ ca într-un bloc de gheață/ înțepenite/ neschimbate/ la fel și astăzi/ și peste o sută de ani."

Umorul, caricaturalul, parodicul, burlescul, absurdul, grotescul sunt invitați la scenă deschisă, spectacolul lumii se desfășoară ca un mimesis, pe care poetul Radu Ruba îl devoalează prin fiecare volută gravă, atenționează asupra fiecărei bufonerii omenești, deconspiră Majestatea sa Falsul Self, Masca, pe orice scenă s-ar înfățișa, luând chiar și chipul adevărului – "Vocile sălii sunt calme./ Adevărul urcă în ele/ Multora le urcă și la cap/ Adevărul."

Un iluzionism melancolic – paradoxul fiind cuprins – ce atinge în unele poeme amarul decepționant în fața unei lumi derizorii, hâtre sau crude – "vorbea ca televizorul: de politică, de șpagă, de curve, de chefuri/ de vile și avorturi" –, care-l desparte pe poet "de semeni/ cu care nu m-aș întâlni niciodată". Poeme iluminante, introspective, revelatoare, scrise cu precizia celui ce merge pe sârmă la înălțimi nemăsurabile, cunoscând riscul căderii la nesfârșit, salturile abisale. Poeme alchimice, care te invită pe "corabia trează", la o judecată de Acum, intransigentă, într-un perpetuum temporal-spațial, spiralizant, un heritage omenesc: "biserica asta însă va fi/ și așa cum am purtat-o eu în spinare/ îți va rămâne ție/ s-o porți mai departe/ dar numai după întreaga-ți mărturie."

Față ascunsă în altă față, ascunsă de altă față, o iluzie în iluzie în altă iluzie, un vis în alt vis, în alt vis, și toate fractalizate, labirintic, la nesfârșit – aceasta ar fi marea capcană a omenirii. Există oare scăpare?

Levitația, Radu Sergiu Ruba, Editura Tracus Arte, 2021