Revistă print și online

Alt tip prin lectură: ce ai în minte în luna mai?

Sunt destul de puține scene cu care am rămas în minte după ce am citit literatură română contemporană. Iar asta, nu din cauză că nu ar fi puternice sau bine construite, ci pur și simplu pentru că există acolo o supraabundență de episoade vizuale, imagini după imagini alerte care se anulează reciproc de la un punct încolo. Simt nevoia unui moment de liniște ca să rețin o scenă, o implicare de alt tip prin lectură. În ultimul timp mi-am amintit destul de des de romanul Ioanei Baetica Morpurgo, Imigranții, și mai exact de primul capitol, care se petrece tot în luna lui mai, unde apare discuția dintre Răzvan, protagonistul capitolului, și un alt personaj gay, Julian, cu privire la războiul din Irak. Nu s-a vorbit prea mult despre această carte, nu am găsit-o menționată nici în retrospectivele de literatură queer, din păcate. Mi s-a părut remarcabil ca la acea vreme (2011) să găsesc o critică a societății occidentale și a capitalismului într-un roman românesc. În plus, dimensiunea politică din spate, felul cum leagă problematica lgbtq+ de cea sociopolitică mi-a atras atenția și m-a făcut să-mi amintesc mereu acel moment – este o diferențiere clară între felul cum se raportează la erotism și la potențialul său politic un personaj gay cu viziuni de stânga și altul adept al capitalismului: "cum ar putea un homosexual să fie de partea establishmentului", întreabă Răzvan; la care i se răspunde că homosexualitate nu ține de politică, ci de erotism, iar dacă le pune laolaltă, s-ar putea să-și piardă atât raționamentul politic, cât și plăcerea erotismului. Tot în acest capitol, ceva mai încolo, apare și una dintre cele mai frumoase scene de iubire pe care le-am întâlnit, între Răzvan și Ravi, iubitul său. Ar trebui să se vorbească mai mult despre ea.

Altfel, imaginea lunii mai care îmi place cel mai mult am găsit-o într-un poem de Maria Banuș, "Copii! Vine-ntâi mai!", un poem pentru cei mai mici dintre noi, se pare. Este o scenă naivă de primăvară, prezentată ca un nou început, o încercare de schimbare a unei tradiții fără bază materială prin altceva construit în jurul unei realități istorice. Luna mai aduce daruri, este un fel de "Moș Crăciun de vară și de primăvară", dar sacul său este plin de altceva decât de jucări și dulciuri oferite celor mici gratis, într-o singură zi din an. Există multă veselie în din acest poem, multe animale și mulți copii, bucurându-se împreună. De reținut!

Iulia MILITARU

Scriitoare și editoare la frACTalia Press, a publicat: Marea pipeadă (2010), dramadoll (coautori: Anca Bucur și Florentina Cristina Budar, în 2012), Confiscarea bestiei. O postcercetare (2016), Atlas (auto)mat/on (auto)BIO/graphy/I© de câteva tipuri principale de discursuri (2017: în variantă electronică, reeditat 2019: în variantă printată). A publicat poeme și colaje digitale în mai multe reviste internaționale, plus un studiu teoretic: Metaforic și metonimic: o tipologie a poeziei (2011). Interesată de Noul Materialism și de Queer Theory, din 2018 lucrează la proiectul Maia Șerbănescu, pentru a experimenta noi forme de existență materială, sexualități alternative și transformări corporale la imersiunea în mediul digital. Maia Șerbănescu este o xeno-entitate hibridă, cu o fascinație deosebită pentru ero guro nansensu și gurlesque poetry, și autoare a volumului: Fuck off, Mr. Charcot! (2019).

în același număr