Ultimul roman tradus al lui Mario Vargas Llosa a fost publicat în 2019 și se numește Vremuri grele. Este o carte excepțională a unui scriitor care nu mai are nevoie de nicio prezentare.

Ca peste tot la Llosa, și aici regăsim calitatea, măsura, limpezimea clasică a scrisului său (cu toate că nu este vorba de un european). Subiectul romanului îl constituie o lovitură de stat din Guatemala anilor '50, scriitorul peruan revenind astfel la una dintre temele lui obsedante: istoria și facerea istoriei, urmărită cu precădere în contextul Americii Latine. Forma cărții se lasă intuită pe parcurs – suntem, de la debut, asaltați de un număr mare de personaje, care vor avea fiecare rolul său în labirintul puterii politice. Planurile se oglindesc, narațiunea este frântă în funcție de personajul pe care îl urmărește. Toate acestea sunt mijlocale structurale de a face simțită dezorientarea, turpitudinile trecerii puterii dintr-o parte în alta, senzația de claustrofobie și paranoia anilor '50 în această parte a lumii. Prima parte a creației lui Llosa stă sub semnul modernismului (care, mai târziu, devine un postmodernism mai ludic și mai relaxat), iar în Vremuri grele scriitorul pare a fi revenit la poetica mai veche și a broda din nou pe canavaua modernismului literar. În orice caz, trebuie spus că, la 85 de ani, Llosa este departe de a fi terminat ori măcar potolit și că scrie excepțional.

În roman Llosa respectă, bineînțeles, datele istoriei mari, însă, în același timp, creează personaje cu o mână de maestru. În 1954, CIA sprijină o lovitură de stat pentru a-l înlătura pe președintele Guatemalei, Arbenz. Arbenz pare a fi personajul pozitiv al întregii istorii, președintele care dorea o reformă agrară care ar fi ridicat numeroase probleme pentru United Fruit (la frutera), compania care exploatează ținuturile Americii Centrale și ale Caraibilor în scopul lucrativului comerț cu banane. Ne putem aduce aminte, aici, că și Garcia Marquez ficționalizează Compania, văzută ca simbol al lăcomiei capitaliste. După Arbenz, la președenție va accede Castillo Armas, care este asasinat în 1957. Sub administrația Eisenhower, americană inventează un așa-zis pericol comunist care să le ofere dreptul moral de a interveni în soarta micii republici.

Un alt personaj important este Marta, iubita lui Armas, care se vede nevoită să fugă din Guatemala. Pasionații de Llosa îl vor reîntâlni pe Johnny Abbes Garcia, șeful serviciului secret al armatei din Republica Dominicană, cunoscut din Sărbătoarea Țapului, roman în care Llosa face anatomia dictaturi lui Rafael Trujillo.

Episodul final este emoționant: naratorul reușește să obțină un interviu cu Marta Borrero, care fusese, pe lângă iubita președintelui asasinat, martor și actant în intreigile epocii.

Llosa privește întreaga desfășurare a evenimentelor din unghiuri diferite, obținând astfel un efect de adâncime, de scufundare în maelstromul istoriei, în furorul unei adevărate tragedii shakespeareiene a puterii.

Este și o carte care poate că clarifică, privită în relație cu autorul ei, câteva dintre poziționările sale de-a lungul timpului: Llosa a fost, în tinerețe, un intelectual de stânga, pentru ca apoi, în timp, să devină un susținător al pieței libere, singura care, crede el, poate aduce prosperitate în această parte a lumii. Însă virajul spre liberalism nu l-a determinat pe scriitor să uite că, totuși, Statele Unite ale Americii au fost cele care nu au permis niciodată instalarea unei democrații veritabile în aceste ținuturi bântuite de atâtea furtuni.