nr.crt.

Săptămânal de cultură independent

Poate suferi istoria de relativism...?

Pentru început, este necesar să spunem faptul că istoria reprezintă o preocupare a geniului uman la care științele umaniste nu vor renunța niciodată. Prin urmare, trebuie să înțelegem că istoria și, mai precis, reflecția istorică (reflecție asupra timpului istoric) se construiește pe surse, studii, cronici și documente (pentru epoca medievală), iar, în acest caz, cantitatea și calitatea surselor este atât de mare încât este imposibil ca știința și, implicit, istoricul să reflecte toate aspectele legate de perioadă (timp, spațiu), mentalități, personalități ș.a.

Plecând de la afirmațiile anterioare, putem spune că istoria și, în speță, istoricul, sunt absorbiți de un soi de relativitate, deoarece selecția surselor reprezintă doar o primă parte a procesului de laborator, adică de creare a spațiului istoriografic, pe care se așază reconstituirea pe care istoria și, implicit, istoricul o propune. Astfel, această reconstituire a peisajul istoric poate să fie, în unele cazuri, cuprinsă de o manieră subiectivă, în sensul că plecând de la același material (studiu, document, cronică etc.) putem avea reconstituiri diverse; fiecare istoric și cercetător reconstituind timpul, faptele, mentalitățile și epoca istorică după cunoștințele și interpretările sale, iar obiectivitatea istoricului depinde, în marea majoritate a cazurilor, de buna sa credință. În aceste circumstanțe, anumiți istorici, nume foarte mari pe care nu le vom aminti, înțeleg prin scrierea istoriei și a relatării faptelor istorice adunarea unui soi de compilații a unui număr mare de fișe cu câteva concluzii de reflecție la sfârșit. Istoria este, însă, mai mult de atât; istoria reprezintă o sinteză care reflectă omul și umanitatea, deci ceea contează în crearea istoriei adevărate constă în capacitatea istoricului de a contopi toate sursele într-o sinteză expresivă și semnificativă.

Este adevărat că unii istorici apelează la "serviciile" fabulației, imaginației, fantasticului, uneori din lipsă de surse, dar și pentru un gust mai plăcut al lecturii. Astfel, ceea ce creează acest tip de istorici este, impropriu spus, un fel de ficțiune istorică, unde elementele reale ale timpului istoric creează un melanj cu fabulația istoricului.

O altă perspectivă care arată relativitatea istoriei și, implicit, a istoricului este timpul epocii sale. Istoria fiind atât o lucrare individuală, cât și un teritoriu al dezbaterii și discuției, un spațiu în care ceea ce contează este modul în care sunt receptate, în urma unei sinteze, unui studiu, marile probleme ale trecutului și prezentului, și nu faptul că am putea prelua din trecut o istorie gata făcută. În acest caz, să luăm ca exemplu Evul Mediu. Până la apariția romanticilor (sec. XIX), epoca luminilor și, în speță istoricii epocii, considerau epoca medievală fiind timpul barbariei, al bolilor și molimelor, al mizeriei. Această perspectivă se va schimba începând cu secolul al XIX-lea, după cum am menționat, dar mai cu seamă în secolul XX: cunoștințele pe care le avem astăzi despre Evul Mediu sunt total diferite de cele pe care le aveau romanticii despre el; datorită unor medieviști de origine franceză, March Bloch, Georges Duby, Jacques Le Goff sau Michel Zink, care și-au extins aria de analiză asupra relațiilor sociale și economice, studiul vieții cotidiene, mentalitățile colective, studiul operele literare etc., contribuind astfel la destrămarea anumitor clișee înjositoare care rămăseseră "agățate" de această epocă istorică. Prin urmare, aceste cunoștințe, mult mai bogate și mai mature, se reflectă în producțiile actuale, de la poezie la roman și ajungând la arta cinematografică. Fiecare epocă, plecând de la afirmațiile făcute anterior, își creează imaginea sa despre trecut.

Adrian BADEA

Adrian Badea, absolvent al Facultății de Litere, Universitatea din Craiova, iar în prezent masterand la Studii Medievale, la Universitatea din București. A publicat proză scurtă în Teleormanul cultural și Oeuvre Jeunese Écritures AUF. Colaborează la revista Mozaicul, unde publică cronici și recenzii. Cea mai importantă dintre publicații este micul volum "Lucian Blaga și estetica barocului".

în același număr