1. Ce părere ai despre omagierea unor povestiri în cadrul premiilor Ficțiunea? Cum a fost să afli că povestirea ta se află printre cele mai bune 10 povestiri publicate în revista Ficțiunea, unde apar săptămânal câte 2-3 texte de proză?

Povestirile sunt pe nedrept marginalizate, din punctul meu de vedere, multe edituri ezitând să publice volume de proză scurtă. Totuși, este foarte greu să scrii o nuvelă sau o povestire bună, pentru că este nevoie de o structură foarte clară a textului și de concizie în exprimare, fără să lași impresia unui stil telegrafic. Fiecare frază trebuie atent gândită și exploatată la maximum și nimic nu trebuie să fie în plus. De aceea, m-am bucurat foarte mult când am aflat că Premiile Ficțiunea includ și o categorie destinată povestirilor, pentru că este o bună ocazie de a readuce în atenția cititorilor acest gen de proză și de a-i încuraja pe autori să scrie și așa ceva. Nu mă așteptam ca povestirea mea, "Marin Constantin", să fie considerată una dintre cele mai bune 10 povestiri publicate în revista Ficțiunea în anul 2022. Textul a fost scris într-o primă variantă cu mulți ani în urmă, apoi, anul trecut, am decis să-i dau o nouă formă și l-am editat, înainte de a-l trimite la revistă. Am fost surprinsă să aflu de nominalizare și, desigur, încântată că drama bietului profesor pensionar (inspirată din cazuri reale, apărute în presă) a impresionat cititorii și juriul.

2. Scrii și povestire și roman: există o relație între ele? Ai transformat vreo povestire în capitol de roman?

Există o relație, pentru că ambele tipuri de proză au nevoie de o acțiune clară și de personaje bine conturate. Din acest punct de vedere, este normal ca autorii începători să scrie mai întâi proză scurtă și apoi să încerce trecerea la roman, dar există și multe diferențe importante. Din punctul meu de vedere, romanul îți permite unele "greșeli", adică fragmente mai slabe, poate mai neinspirate, sau așa numitele "burți", în care acțiunea stagnează, pe când la povestire nu ai această libertate. Dacă ai ratat un dialog sau un fragment, l-ai pierdut pe cititor, pentru că nu mai ai suficient spațiu să-l prinzi, să-l readuci în poveste. Nu am transformat niciodată o povestire în capitol de roman, dar cel mai recent roman al meu, "Diavolul din Freisetzburg", a fost gândit inițial ca povestire. Pe măsură ce scriam însă, mi-am dat seama că ideea nu este potrivită pentru un text scurt, nici măcar pentru o nuvelă, ci va fi un roman. Asta e, probabil, cea mai importantă diferență, în opinia mea: unele povești pot fi spuse în doar câteva pagini, altele au nevoie de sute de pagini. Practic, povestea dictează forma pe care o va lua, nu autorul. Cel puțin așa se întâmplă în cazul meu.

3. Care este intriga recentului tău roman?

Intriga romanului "Diavolul din Freisetzburg" mi se pare prea complicată pentru a putea fi rezumată complet în câteva rânduri, așa că îi las pe cititori să o descopere. Pot să spun însă că este o poveste care îmbină ficțiunea istorică, supranaturalul și drama psihologică, construită în jurul eternei lupte dintre bine și rău, care însă, în cartea mea, vine cu o altă interpretare. Romanul spune povestea unei femei din Praga, cu origini românești, care ajunge într-un lagăr de muncă din Germania, sub acuzația de complot împotriva regimului nazist. Aici, întâlnește un misterios medic SS, despre care circulă zvonuri mai de temut ca abuzurile petrecute în lagăr și despre care ea încearcă să afle adevărul. Este vorba și despre slăbiciunile umane, despre aparențele în care credem cu atâta ușurință, despre sacrificiu și alegeri imposibile.

4. Cum scrii? Faci fișe de personajele? Le desenezi?

Nu lucrez niciodată cu fișe de personaj, am încercat la un moment dat și mi-am dat seama că nu mi se potrivește acest stil de lucru. Scriu, pur și simplu, iar pe măsură ce povestea se naște, se dezvoltă și personajele, iar uneori ajung să mă surprindă chiar și pe mine cu evoluția lor. Sigur că am un fir narativ clar și trăsăturile lor de bază sunt stabilite de la bun început, dar unele detalii (care, de altfel, dau savoare cărții) pot să apară pe parcurs. Poate este neobișnuit stilul meu de a scrie, dar de cele mai mult ori nu pornesc construcția de la trecutul personajelor, ci de la acțiunile lor prezente și încerc să înțeleg de ce se comportă așa și nu altfel. Practic, le tratez ca și când ar fi oameni reali, iar eu încerc să-i înțeleg asemeni unui psiholog, să aflu ce dramă ascund în spatele acelui comportament.

5. Cum construiești finalul unei opere?

Finalul este, de multe ori, prima scenă care-mi vine în minte și de la care pleacă povestea. Probabil și asta este mai neobișnuit pentru un scriitor, dar eu nu-mi gândesc poveștile cronologic. De obicei am finalul și începutul (care sunt și scenele cele mai puternice, mai încărcate emoțional) și apoi descopăr ce se întâmplă între aceste două momente. Partea bună e că nu ajung niciodată în situația de a spune că nu știu cum trebuie să se termine povestea mea, partea mai puțin bună e că durează destul de mult până îmi dau seama cum să ajung la finalul dorit.

6. Ce piesă vestimentară se află pe primul loc pt tine?

Vara port de obicei rochițe lejere, iar în restul timpului prefer confortul unei perechi de jeanși.

7. Privind vestimentația, ce personaj de ficțiune dintre cele citite/văzute - e pt tine un model de eleganță?

Îmi plac personajele din filmele sau romanele de epocă, când vestimentația era mult mai importantă ca acum, iar oamenii se îmbrăcau elegant chiar și atunci când nu mergeau la evenimente deosebite.

8. Care ar fi evenimentul scriitoricesc din imaginația ta pe care ti-l dorești cel mai mult?

Mi-ar plăcea foarte mult să apară filme inspirate din poveștile mele. Știu că este puțin probabil să se întâmple asta vreodată, dar textele mele sunt scrise destul de "cinematografic", eu văd în mintea mea fiecare scenă, așa că regizorul n-ar avea prea mult de muncă din acest punct de vedere, cred că ar merge destul de ușor montarea. :))

9. Ce actor ar fi potrivit pentru rolul Diavolului?

Ralph Fiennes sau Joaquin Phoenix (când erau mai tineri, desigur).