Poate octombrie nu e cea mai bună lună

Să te naști sau să naști,

când totul se-ntunecă

e nevoie de multă lumină să poți învinge

Întunecatul octombrie,

și de unde, de unde să extragi atâția bulgări de lumină,

cu ce magie să-i prefaci în pulbere fină

cu care s-adormi întunericul

ca pe-un copil mofturos ce-ntârzie la joaca verii

în noapte târziu,

cu care s-adormi întunericul?

cu aceste-degete fragile ce nu pot strânge

decât mâna mamei,

cu-aceste buze ce nu recunosc

decât sfârcul dulce din care țânește viața,

cu-acești ochi ce cu greu se deschid

spre lumină târând-o înapoi în somnul acela dulce

din trupul mamei din care prea iute am-fost smulsă

la sfârșit de octombrie?

Iată patul pregătit cu sfioase dantele

îmbrăcând-mi trupul,

iată-le pe cele trei femei zâmbitoare -

aducându-mi ofrande duioase,

una atingându-mă cu petala melancoliei,

alta mângâindu-mă cu o crenguță îmi oferă frumusețea,

dar cealaltă femeie în umbră, ce-ascunde, ce-ascunde oare,

cu prefăcută grație sub faldurile rochiei întunecate,

ce dar neprețuit ar vrea să-mi ofere, ochii mei nu-l văd

dar aud, aud încet plânsetul mamei

care îl știe dar nu-l poate refuza…