
Prima revistă de creație hibridă, înființată în 24 februarie 2020.
Editată de Asociația Creatorilor de Ficțiune

Premiul Ficțiunea pentru "Creație hibridă - cu valoare de manifest": Pescărușul (Cehov)
Spectacol excepțional, cu mijloace psihanalitice asimilate matur, natural și subtil folosite, Pescărușul de la TNB, în montarea lui Eugen Jebeleanu, a fost evenimentul artistic cel mai însemnat al anului trecut.
Treplev (interpretat de Niko Becker) e aici o proiecție a istoriei pe care o trăim, de megalomanie și disperare, în care ego este zeul suprem. Cehov însuși înzestrează personajul cu dorința acerbă și nesfârșită de a crea ceva nou, de a-l depăși pe scriitorul consacrat, adulat. Însă Jebeleanu adâncește caracterul, aducând la suprafață resorturile acestei dorințe și, mai mult decât atât ,- consecințele asupra celor din jur. Întors pe toate fețele, Treplev nu mai este doar un personaj care vorbește pe scenă, ci fiecare detaliu al personalității sale se transformă în emoție pură, în scene filmate (de Marius Panduru), în ilustrări ale replicilor, jucate pe fundalul scenei, în dedublări ingenios construite - de pildă cochetând narcisist, încercând ispitele, aspirând la încălcarea regulilor. Citește din Cehov (la final), joacă intens toate rolurile pe care ar fi putut să le aibă, devine personajele pe care ar fi vrut să creeze. El este pescărușul, este și ratarea însăși, dar mai ales omul care trăiește total. Este un fel de portret al artistului. Un melange al personajelor celebre. Tocmai de aceea, nu se sinucide pur și simplu, ca în textul lui Cehov, ci este ucis, victimă până la capăt, incapabilă să renunțe la viața lui mediocră.
Cap de listă peste toate schimbările pe care le trăim, Pescărușul vine ca o confirmare a contextului, fiind artă nouă, nu un simplu manifest, ci creație unitară, închegată, fără exagerările și disonanțele avangardei. Este prima creație de care am cunoștință în care accentul nu cade pe schimbările spectaculoase, pe senzațional, nu are ostentația operei de avangardă, cu toate că se află în fruntea avangardei, ca să mă exprim pleonastic. Apoi, nu este doar o operă înnoitoare, ci este alt tip de creație, una care te obligă să înțelegi că am trecut dincolo, în spațiul unei viziuni noi.
Jebeleanu continuă să aprofundeze dramatismul cehovian, pregătind pentru toamnă o nouă montare.

Doina Ruști este prozatoare "de primă mărime a literaturii de azi", după cum o numește Nicolae Breban , "de mare talent și intuiție", în opinia lui Norman Manea , distingându-se printr-un stil puternic și vibrant. Romanele și povestirile ei sunt premiate, traduse în mai multe limbi și studiate în școli. Opera sa se remarcă prin îmbinarea fantasticului și a realismului social dur, romanul său de referință fiind Fantoma din moară (2008), ficțiune puternică despre comunismul românesc, roman inclus în neogoticul postcomunist, atât în Enciclopedia lui J. A. Weinstock, de la Routledge, cât și în Studies in Gothic Fiction, Zittaw Press. Venind tematic în completare, Ferenike, romanul cel mai personal, este o ficțiune politică, autobiografică (Humanitas, 2025). La fel de apreciat și poate cel mai cunoscut roman al său este și Lizoanca la 11 ani )(2009), roman despre prostituția infantilă, ca stil, comparat de critica occidentală cu Ciuma* lui Camus (Il Libero), cuprins în multe programe europene (între care la Școala Doctorală a Universității Barcelona). De largă popularitate se bucură trilogia fanariotă, compusă din romanele Manuscrisul fanariot, Mâța Vinerii (The Book of Perilous Dishes*) și Homeric, romane care explorează imaginarul balcanic, într-o formulă originală, fabulatorie și de actualizare a istoriei. Mircea Muthu i-a dedicat un capitol în cartea sa, Balcanismul literar românesc. Mai multe aici