Analiza minuțios documentată

Romanul  “Iorgu", scris de Adrian Jicu, reușește să îndepărteze vălul de penumbră care a acoperit multă vreme chipul personajului istoric Iorgu Vasiliu, omul real din spatele pseudonimului George Bacovia. Mentalitarul colectiv a reținut în genere doar câteva frânturi de informație devenite clișeu cu privire la eul biografic al poetului băcăuan. Bacovia a rămas în memoria foștilor elevi drept un individ trist, deprimat, sumbru, afectat de spleen și de accese ale bolii sale nervoase. Un alt detaliu arhicunoscut este problema poetului legată de alcoolism. Dincolo de aceste aspecte, omul real Iorgu Vasiliu este în continuare o enigmă pentru publicul nespecializat, dovadă că numele său nu spune prea multe omului de rând.

Adrian Jicu dă viață, grație iscusinței sale scriitoricești, omului real din spatele unei extraordinare opere poetice, conturând, printr-un act de sinteză al unei serii întregi de mărturii și studii, un personaj caracterizat de un remarcabil efect de organicitate a evoluției sale psihologice.  Reușita lui Adrian Jicu nu se limitează însă la nivelul veridicității psihologice, romancierul  atingând acel miez de innui din structura interioară a omului a cărui experiență o redă pe parcursul derulării acțiunii. Demersul adoptat de Adrian Jicu nu se înscrie în direcția preferată de autorii altor biografii romanțate publicate recent, aceea a încadrării parcursului subiectului său sub parabola unei narațiuni care să confirme mitul poetului chinuit, care să mitologizeze, de exemplu, relația dintre talentul artistic extraordinar și predispoziția pentru nebunie, ci prezintă elemente accentuate de realism, chiar naturalism (conceptul de fișă clinică, aplicabil lui Iorgu Vasiliu, intră aici în discuție).

Romanul este, de altfel, extrem de bine scris. Cu fiecare nouă pagină, cititorul parcurge un text articulat impecabil.  Autorul selectează din parcursul biografic al subiectului său o serie de evenimente, de momente cheie care permit închegarea unei acțiuni bine structurate.  De aici reiese și arhitectura echilibrată a cărții. Tensiunea este bine dozată pe măsură ce episoadele separate de elipse ale vieții lui Bacovia se succed. Textul reușește să seducă cititorul, atât prin acțiunea captivantă, cât și prin pura plăcere a parcurgerii prozei bine scrise, caracterizată deopotrivă de un sentiment general al eleganței scriiturii și de existența unor savuroase tușe de culoare/umor. Adrian Jicu scoate la lumina o serie de aspecte aproape uitate cu privire la personajul istoric George Vasiliu: implicarea sa în mișcarea socialistă (ceea ce vădește, iată, dimensiunea concretă a existenței istorice a poetului), problemele legate de carieră și de situația sa socio-economică, relația cu Agatha. Analiza minuțios documentată a evoluției dependenței de alcool a lui Bacovia, înscrisă în cadrul mai larg al deteriorării stării sale de sănătate mintală, până la dezvoltarea unei sumbre patologii, prezintă trăsături naturaliste. Iorgu Vasiliu nu capătă o statură monumentală, ci se prezintă mai debrabă drept un mărunt cetățean provincial care, odată cu reevaluarea literaturii generației sale, s-a dovedit a fi dat o operă de o extraordinară forță. Contrastul dintre condiția de marginal a lui Iorgu Vasiliu și importanța pe care a căpătat-o poetul George Bacovia în canolul literar surprinde cititorul nefamiliarizat cu o sumedenie de cazuri similare din literatura universală.

Adrian Jicu, Iorgu, Humanitas, 2022