Personajele de ficțiune au evoluat și ele, odată cu literatura, atât în ceea ce privește construcția cât și mizele lor. Distanța de la un personaj clasic la unul postmodern este, de asemenea, considerabilă și din perspectiva relației sale cu narațiunea. Dacă, poate, în literatura tradițională, personajul ducea toată "armătura" ideatică și, uneori, simbolică, a narațiunii, odată cu ceea ce s-a numit postmodernism, structura pesoanjului s-a dizolvat în voci, a intrat în relație cu fragmente narative diferite formal, a căpătat o altă dinamică. Semnificativ mi se pare, în acest sens, și faptul că multe dintre personajele literaturii imediat contemporane nu mai au, precum personajele prozei tradiționale, nume și prenume. Adesea ele au doar prenume, sau doar inițiale (desigur, asta regăsim și în literatura modernă, cu precădere în literatura absurdului, dar acolo cu altă intenționalitate), dar, de multe ori, sunt identificabile doar prin voce sau alt statut: bunica din romanul X, cântărețul din proza Y etc.

Indiferent, însă, de forma textuală care îl pune mișcare, din punctul meu de vedere, biografia personajului este esențială. Chiar, dacă, de multe ori, nu mai vorbim de o biografie clasică, reproductibilă cronologic, apropiată de un registru factual, ci de una fragmentată sau chiar distorsionată. Ființele de hârtie sunt similare ființelor de carne și sânge: au o biografie și ea se cere rezolvată (contestată/ înțeleasă/ acceptată).

Și, pentru că am menționat multiplele modificări formale prin care a trecut literatura în ultimii, să spunem, cincizeci de ani, mă pot opri acum la personajul pe care eu îl consider cel mai elaborat din cărțile mele, identificat doar prin prenume: Ileana din "Gene dominante" – un volum pe care l-am subintitulat povestiri, dar care ar putea fi considerat, cu un termen pe care îl folosește criticul literar Victor Cobuz care cercetează această formă, proză compozită. Este vorba despre o colecție de proze scurte care funcționează și de sine stătător, dar și ca întreg, care sunt ordonate conform unei logici coming of age in reverse, urmărind să descifreze, în aceeași măsură în care o creează, biografia psiho-emoțională a personajului Ileana. Fiecare dintre proze reprezintă o bornă, un reper al acestei biografii, constituită în jurul unuia sau mai multor momente definitorii în formarea/ deformarea personajului. Ileana este un personaj-puzzle, care poate fi construit începând din orice parte, de la oricare două piese care se potrivesc și care este, pe deasupra, gândit să rămână și cu piese lipsă. De aceea cred că nu am o parte preferată a evoluției personajului, ci, mai degrabă, îmi place formula sa.

Îmi plac personajele feminine în genul celor pe care le construiește Siri Hustvedt în "Lumea în flăcări" sau "O vară fără bărbați". Primul roman menționat o aduce în prim plan pe Harry (Harriet) Burden într-o varietate de formule textuale diferite (pagini de jurnal, articole de ziar etc.) refăcând astfel parcursul ei artistic și personal controversat, lupta și strategiile sale pentru afirmare într-o zonă în care bărbații dețin puterea.

Îmi mai plac personajele-măști auctoriale ale lui Philip Roth (Nathan Zuckerman, de exemplu) pentru că sunt nu larger than life, dar as large as life, îndoindu-se de sine, de masculinitatea și statutul lor etnic și cultural, călcând mereu pe o linie foarte subțire între asumare și ratare.

Cred că cel mai adesea urmăresc lupta personajelor cu biografia lor, cu problemele pe care aceasta le ridică și, cu cât sunt mai multe rezolvări posibile, cu atât îmi plac mai mult. Sau cu cât blocajele sunt mai spectaculoase. Cred că relația dintre elementele necunoscute, cunoscute pe jumătate sau nefuncționale sau funcționale pe jumătate din biografia unui personaj și soluțiile de dincolo de semnul "egal" reprezintă ecuația personajului reușit.