nr.crt.

Săptămânal de cultură independent

Patru cărți de istorie literară & culturală tânără

Anul trecut, Anca Hațiegan, universitar la catedra de Teatru și Film a Universității clujene Babeș-Bolyai, cu antecedente editoriale în comentarea teatralității prozei românești postbelice și a istoriei teatrului sub comunism, a publicat la Polirom o carte care s-ar fi putut intitula, lejer, Apariția actriței în cultura română. Mai artist și mai inspirat, titlul Dimineața actrițelor trimite aparent la Dimineața poeților a lui Eugen Simion sau la Dimineața tinerelor doamne de Marta Petreu, deși adevărata sursă – mărturisită - e Dimineața pierdută a Gabrielei Adameșteanu. Începuturile modernizării autohtone sunt reconstituite, participativ, de pe versantul apariției și autonomizării profesionale a primelor noastre actrițe, către mijlocul secolului 19; iar biografiile și carierele - pline de implicații revelatoare - ale acestor femei talentate și curajoase sunt puse în scenă cu un talent, deopotrivă, regizoral și narativ.

Ion Vartic compara, pe coperta a patra, erudiția în materie a Ancăi Hațiegan cu cea a lui Ioan Masoff, clasicul istoriografiei teatrale românești. Un Masoff feminin și, între noi fie vorba, mult mai atașant; feminismul de substrat al cărții are deplină acoperire documentară, fără forțări ideologice inutile. Istoria pusă în scenă aici este, în fond, istoria unei profesii depreciate, căci actrița a fost, până târziu, privită de elitele autohtone ca un fel de demimondenă dubioasă (imaginea ei de la Eminescu la Camil Petrescu stă mărturie). O apariție de pionierat și o mostră exemplară de istorie culturală. 


 Cercetătoare la Institutul "Sextil Pușcariu" din Cluj, Ligia Tudurachi a debutat acum un deceniu cu o carte pe cât de sofisticată pe atât de supralicitantă (Cuvintele care ucid), vizând recuperarea teoretică la vârf a romanelor lui E. Lovinescu; romane, după cum se știe, unanim depreciate de comentatori în favoarea criticii. Grup Sburător. Trăitul și scrisul împreună în cenaclul lui E. Lovinescu, apărută în 2019, la Editura Universității de Vest din Timișoara, dă însă pe deplin măsura maturității și calităților autoarei. Volumul reconstituie "atmosfera de familie" a celui mai longeviv și mai important cenaclu literar din literatura română, realizând totodată o analiză – pasionantă - a câmpului cultural interbelic. O întreagă lume "care a fost", o întreagă viață literară "modernistă" reînvie în aceste pagini meticulos documentate și scrise cu finețe analitică. 

Urmărind atent relațiile dintre existența și scrisul sburătoriștilor, Ligia Tudurachi face, de fapt, radiografia intimă a unei instituții informale care a "schimbat la față" literatura autohtonă, cu o magnitudine comparabilă doar cu cea a Junimii. Din păcate, puțin comentată, cartea de față nu e doar - cum se spune - una "care va rămâne", o piesă de "bibliografie obligatorie" a domeniului, ci și un demers intelectual deschizător de perspective care pun inteligența critică în mișcare.

După câteva tentative mai curând timide de explorare a "prozei mahalalei" (cea mai recentă aparținîndu-i Georgianei Sîrbu), volumul lui Alexandru Farcaș despre Romanul periferiei bucureștene, apărut la Editura Muzeului Național al Literaturii Române, oferă cititorilor avizați sau, după caz, inocenți o hartă cvasi-completă, expertă, a domeniului. Cercetător la Institutul "G. Călinescu", autorul debutează editorial fără nimic din ezitările debutanților. La origine teză de doctorat (substanțial rescrisă), cartea sa acoperă întreg teritoriul istoric al modernității literare autohtone: de la romanele de mistere ale secolului 19 la, să zicem, Ferentarii douămiistului Adrian Schiop. Alături de "standarde" precum romanele lui G. M. Zamfirescu, I. Peltz, Carol Ardeleanu, Eugen Barbu, Teodor Mazilu sau Radu Aldulescu, sunt recuperate, savuros, numeroase producții uitate sau aproape uitate, alături de elemente secundare ale unor romane cu alte mize. Autorul configurează, astfel, nu doar o istorie literară, ci și o antropologie culturală a periferiei bucureștene. Și o face nu doar cu acribie, ci și cu spirit critic și cu un umor pince sans rire.

 El nu mai deschide o discuție despre domeniul în cauză, ci o închide; viitoarele investigații în materie nu mai pot aduce în plus decât, cel mult, reformulări sau detalii.

La Editura Tracus Art a apărut – până în prezent – cel mai serios examen istoric, teoretic și comparatist al conceptului interbelic de "autenticitate" și al avatarurilor sale românești: Autenticitatea, sensuri și nonsensuri. Teorii românești interbelice în contexte europene de Ștefan Firică, lector la Literele bucureștene și cercetător la institutul "G. Călinescu". 

Volumele de acum 25 de ani ale profesorului Dumitru Micu (În căutarea autenticității I-II) despre generația lui Mircea Eliade, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian, M. Blecher, n-au făcut decât să defrișeze domeniul "de la firul ierbii", într-o zonă pur literară. În schimb, acest debut întârziat, dar de natură să impună un autor, ridică discuția la parametrii unei istorii culturale comparate, în genul celei a lui Steven Tötösi de Zepetnek, la confluență cu istoria ideilor practicată de Roger Griffin - în volumele sale despre modernism și fascism -,  sau cu teoria polisistemelor, a lui Itamar Even Zohar. Eventual și cu "istoria conceptuală" brevetată de germanul Reihardt Koselleck și aclimatizată, la noi, de Victor Neumann.

Cu luciditate critică, fără apologetism recuperator, dar și fără revizionism vindicativ, Ștefan Firică "scanează" cele mai pasionante perspective teoretice și ideologice aplicate de-a lungul timpului, la noi și aiurea, unei generații "tinere" seduse de radicalisme anarhice și ispitite de utopii totalitare. Sursele și modelele externe ale acesteia sunt urmărite până-n pânzele albe, autorul lăsându-se adeseori furat de aceste "divagări utile." 

Volumul cucerește nu doar prin rigoarea sobră a demonstrațiilor, prin infrastructura istorică și teoretică, ci și prin anvergura și "dicțiunea" ideilor puse în joc. O traducere a lui în cel puțin o limbă de circulație s-ar impune.   

Paul CERNAT

Critic și istoric literar, conferențiar la Facultatea de Litere a Universității din București. Cărți: Vase comunicante. (Inter)fețe ale avangardei românești interbelice (2018), Avangarda românească și complexul periferiei (2007), Contimporanul: istoria unei reviste de avangardă (2007), Modernismul retro în romanul interbelic românesc (2009) ș.a.

în același număr