Revistă print și online

Dincolo, dincoace de poezie

Era titlul unui volum publicat în 2010 de Ștefania Mincu, scris după moartea lui Marin Mincu. Cei doi soți și Octavian Soviany au lansat și sprijinit scriitorii "generației 2000", o generație compozită din care cea mai distinctă parte a explorat ceea ce Soviany numea "cvasiliteratură" – amalgamarea poeziei cu proza, cu jurnalul, având limbaj exclusiv colocvial și argotic (uneori până la a atinge "orizontul manelistic al existenței"), o abordare preponderent autobiografică.

Este o formulă care a fost percepută ca "non-literară", pentru că, deși nu lipsesc de la noi precursorii în materie de poezie prozaică/epicizată (Geo Bogza, Geo Dumitrescu, Petre Stoica, poeții bănățeni de limbă germană traduși în antologia "Vânt potrivit până la tare", Romulus Bucur, Mircea Cărtărescu din "nimic"), nu au avut vizibilitatea și influența care să aducă poezia românească mai aproape de modelul celei americane, unde Whitman, beatnicii, confesivul Lowell, Frank O'Hara ș.a.m.d. dețin statut canonic.

În pofida opoziției unora dintre critici și cititori, zona aceasta vernaculară s-a naturalizat, a devenit practică – fie și în variante instinctual "diluate", ușor literaturizate – comună printre tinerii liceeni care trimit texte la LicArt sau la Concursul Național de Poezie "Constantin Virgil Bănescu", printre cei care au publicat pe site-ul Subcapitol ori au mers mai departe și au citit în cercurile literare organizate de douămiiști – un circuit oarecum contracultural, căruia anumite instituții literare nu îi mai acordă atenție.

În aceeași epocă, cercurile de neo-avangardă din țările occidentale, afiliate unui nou academism care se raportează la avangardele istorice ca la o tradiție demnă de a fi dusă mai departe, au produs o poate ultimă mișcare, cea a literaturii conceptuale, cu o sumedenie de antecedente în istoria avangardelor și chiar înainte de acestea ("Le livre" a lui Mallarmé, de exemplu), dar neteoretizată ca atare, adică distinct de arta conceptuală, până în anii 2000.

Mai țineți minte "Moșii (Tablă de materii)", acea enumerare de obiecte și sintagme care încapsulau o lume pentru Caragiale? Literatura conceptuală e bazată pe asemenea procedee, gesturi, procese, constrângeri din care rezultă texte ce au în comun implicațiile teoretice, necesită o priză intelectuală, însă pot șoca diferit, prin simplitate sau complexitate – de la poezia readymade și "scriitura necreativă" pe deplin transparentă (în "Day", Kenneth Goldsmith transcrie un număr din New York Times în format de carte, conținut care poate fi citit ca atare, însă "șpilul" rezultă din lipsa ilustrațiilor și redarea întregului text cu același corp de literă), la cealaltă, trecând prin abordările mai complexe ce se folosesc de programare (poți intra pe Internet din mai multe cafenele și vizita diverse site-uri, iar dacă nu sunt securizate, din informațiile tale pot construi un personaj, să zicem), până la un experiment precum The Xenotext al lui Christian Bök, unde un sonet sub formă de ADN este injectat unei baterii, care îl "citește" și îl poate "rescrie" și conserva pentru mai mult timp decât va supraviețui umanitatea...

Pe scurt, așa cum rezumă Peli Grietzer, literatura conceptuală trăiește în "spațiul negativ al literaturii obișnuite", încadrând uneori conținuturile acesteia din urmă, dar mai frecvent folosindu-se de limbaje din afara beletristicii, de la coduri de calculator până la acte juridico-administrative – de exemplu, ca în "Legea bunurilor de consum" a poetei Ida Börjel (tradusă în antologia Colonia poetică: poezie suedeză contemporană de către Elena Vlădăreanu, influențată pe alocuri de conceptualism începând cu volumul spațiu privat). Așadar, nu atât "cvasiliteratură", mai-puțin-decât-literatură, ci "meta-" sau "transliteratură". Sunt două aventuri distincte, cu siguranță două extreme care reprezintă limitele literaturii contemporane – sau a epocii ce s-ar putea să se fi încheiat.

În momentul în care scriu aceste rânduri, se anunță o criză economică de o asemenea amploare încât devine incert însuși viitorul pieței de carte, cel puțin în România. Poezia ar putea deveni și mai subterană decât în prezent, iar cartea electronică ar putea deveni mai importantă. Deși despre cele două tendințe sus-amintite am vorbit la trecut, practicile lor nu au fost încă epuizate și nici explorarea lor critică nu s-a încheiat, mai rămân lucruri de spus, cel puțin până ce întregul context istoric ar putea deveni defavorabil.

Yigru ZELTIL

A publicat poezie și critică literară în Tomis, Poesis Internațional, Observator cultural, Prăvălia Literară, Cultura ș.a. Printre proiectele sale actuale se numără Institutul /rupere de rând/ și un studiu despre grupurile de poeți din Constanța și Alexandria. Cărți: cacao (2012), A Bibliography of Conceptual Writing (2017), ulei de palmier (2017).

în același număr