Am iubit încă din prima zi acest oraș, ba chiar din clipa în care am coborât, prudent și ezitant, din autobuz pentru a ajunge la mica, dar cocheta locuință din Boxhagener Platz (dotată cu arhaice sobe de cărbune), atunci când bătrâna amabilă m-a îndrumat cu familiare gesturi est-europene spre adresa căutată, adăugând complice: "Friedrichsain... Ja, eine schöne Ecke" ("Friedrichsain... Da, un colțișor frumos"). 

Presupun că declanșatorul subitei stări de empatie era parfumul de tristețe demnă care impregna zidurile înnegrite ale cetății lui Wilhelm al II-lea. De altfel, tocmai acest aer de indicibilă resemnare în fața trecutului o distinge de alte mari capitale europene: Londra se mândrește cu memoria imperiului colonial (reflex pătruns rapid în teoria literaturii, sub titulatura emfatică de post-colonialism), Parisul îi are pe Ludovici și pe Napoleon, Roma crește sub salutul etern al imperatorilor.

Astăzi, spațiile de odinioară sunt, parcă, redimensionate. Orice ghid turistic recomandă pelerinajele canonice la locurile consacrate. Alexanderplatz, luminoasa piață botezată în onoarea țarului Alexandru I (care a vizitat Berlinul în 1805) și iubită peste măsură de Döblin, este plină de copii zgomotoși, care arată cu degetul la tramvaiele galbene, create parcă anume pentru a-i amuza pe ei. Hackescher Markt, în prelungirea celebrei Oranienstrasse, rămâne nobilă și austeră, deși numeroasele "curți" se deschid primitor, pline de buticuri de lux. Savigny Platz, cu zecile de anticariate și de imbiss-uri orientale, salvează onoarea cosmopolitismului, iar Kreuzberg este destinația preferată a studenților, a boemei intelectuale și a artiștilor experimentali. Sectoarele conservatoare rămân Dahlem (zona rezidențială din jurul Universității Libere, presărată cu oaze de verdeață) și, desigur, Charlottenburg și Bellevue, cu atmosferă tipic franțuzească și cu palate baroce. Museumsinsel, Mecca muzeelor germane, se termină cu ispititoarea Lustgarten, grădină a plăcerilor ce îmbie la sărutat, băncile fiind proiectate înadins pentru ca unul dintre parteneri să stea întins și să-și sprijine capul în poala celuilalt. 

Kurfürstendamm, promenada imensă din vest, reprezintă un straniu contrapunct la esticul Unter den Linden, cu teii plantați la distanțe egale și cu băncile plasate în mijlocul bulevardului, între cele două panglici de drum. Dar geometria corespondențelor nu se oprește aici. În partea de apus, Hardenberg Platz (de lângă vechea și uriașa grădină zoologică) și Wittemberg Platz (gazdă a giganticului magazin KaDeWe) sunt ecouri ale celor două piețe din partea de răsărit, Potsdamer Platz (reconstruită după 1989) și Gendarmenmarkt (o adevărată Piazza di Spagna prusacă). Pentru a încheia seria, să mai amintesc aici Domul berlinez (din est), înălțat în stil baroc, cu puternice infuzii arhitecturale din Renașterea italiană, și Biserica Împăratului Wilhelm, numită azi "a Amintirii" (din vest), ridicată în stil neoromantic și parțial distrusă de bombardamentele cumplite din timpul celui de-al doilea război mondial.

Există însă numeroase atracții necanonice, underground, ale citadelei, puțin menționate în îndreptarele de călătorie obișnuite. Pentru că spațiul limitat nu-mi permite un excurs asupra locurilor de perdiție, voi schița, în cele ce urmează, conturul câtorva curiozități de un tip mai puțin obișnuit, pentru că aparțin metamorfozelor istorice. 

Una dintre ele este Treptower Park, unde se găsește Cenotaful Sovietic, memorial sculptural dedicat soldaților ruși căzuți la datorie și proiectat, în maniera inconfundabilă a grandomaniei staliniste, de Iakov Belopolski. Pelerinajul de la Treptower Park este însoțit în mod obligatoriu de o vizită la Universitatea Humboldt, aflată vis-à-vis de Staatsoper (unde aveam să mă delectez cu delicatese mozartiene precum Nunta lui Figaro sau Don Giovanni). Pe peretele imens de la intrare, se găsește încă un citat din Marx, extras din Tezele asupra lui Feuerbach și publicat, inițial, ca apendice la lucrarea lui Engels, Ludwig Feuerbach și sfârșitul filosofiei clasice germane: "Die Philosophen haben die Welt nur verschieden interpretiert; es kommt aber darauf an, sie zu verändern" (Filosofii nu au făcut altceva decât să interpreteze lumea în diferite moduri, însă important este ca ea să fie schimbată). În fine, dacă vi s-a făcut deja foame, încercați să luați cina la unul dintre numeroasele restaurante de pe Karl-Marx-Allee, varianta redegistă a Bulevardului Victoria Socialismului. Numită inițial, după 1945, Stalinallee, strada de aproape doi kilometri a fost construită de arhitecți celebri în epocă și găzduiește astăzi foarte multe clădiri cu opt etaje, în stilul sovietic "clasic", înfrumusețate de inegalabile mozaicuri. Ironia destinului a făcut ca revolta muncitorească din 1953, repede înăbușită de tancurile invadatorilor, să pornească chiar de aici.

Orice itinerar veți alege, nu uitați să zăboviți măcar câteva minute pe malul râului Spree. Apa și eterul, elementele favorite ale lui Bachelard, sunt, în aparență, pretutindeni la fel. Iar reveria, dacă nu este garantată de priveliștile memorabile, este cel puțin stimulată de acestea. Endspiel.