Revistă print și online
și mie îmi plac zilele de iarnă
și serile când sunetul unui capac de bere
scăpat pe o suprafață de marmură
se aude ca un segment sonor fracturat.
mă pot plimba pe străzile murdare
să dau buzna în magazine
care îmi par mereu melancolice și sadice.
și-mi par interesante
tocmai pentru că mă gândesc
că nici alții nu pot dormi ca tine
că vin cu ochii injectați să-și cumpere
un pachet de țigări și calmante de la farmacie
la 3 dimineața.
îi văd cum plătesc cu cardul, că n-au avut timp
să treacă pe la bancomat
pentru că obiceiurile sunt implacabile în inerția lor
pentru că știi că nimic nu are importanță
pentru că și lucrurile relevante
trecând prin istorie
își pierd însemnătatea.
când ești mic mereu te gândești că tu nu o să fii ca părinții tăi
că tu nu o să avortezi niciodată
că nu o să iei o viață pentru o viață
că o să planifici fiecare secundă dintr-un viitor
extraluminat.
până când realizezi
că te enervează sunetul cheii în broască
că nu-ți permiți să cumperi avocado decât la promoție
că n-ai mai fost în străinătate din facultate.
când îți dai seama că metafizica nu ține de cald
și viața pare din ce în ce mai obscură
până când ești înghițit de abisul futurist-apocaliptic
din reclamele de pe posturi străine.
evoluția tehnologică poate fi și o condiție patologică.
m-am născut să scriu și să fiu corporatrist
seara după ce mă rog visez roboți
cu mațe împrăștiate pe podea
uneori mai am impresia că sunt artist.
religia mea fluctuează de la un trend la altul
și tutoriale cum să scapi de burnout, cum să bagi corect ștecherul în priză
cum să țipi pe silent
cum să scapi de depresie:
ctrl alt delete.
mă închid în cameră
mă prăbușesc pe canapea
cu laptopul în brațe
de o vreme nu mai primesc notificări
decât de la instagram
blueterra is following you.
mă face să îmi doresc un spinning invers
încerc sa privesc spre univers
pe acolo
nici planetele nu mai sunt planete
cineva acolo o fi zis
it`s easy
unlike pluto.
când ninge
nu știu de ce
trăiesc mereu o nostalgie
mă refugiez
gândesc
aș vrea să dezlipesc
orice amintire
de pe suprafața
creierului meu
mult prea omenesc
din când în când
îmi pare rău
că mai trăiesc.
lipește-mi pofta de viată înapoi
ctrl c paste.
Studentă la Facultatea de Litere, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Narcisa urmeză programul masteral Studii literare românești și scrie poeme despre tot ceea ce de-a lungul istoriei personale a făcut, măcar pentru un moment, parte din ea.