o plajă din Pacific îmi arată încă semnele,

îmi aduce aminte că m-am scufundat. puțin mai pur, puțin mai tânăr.

din loc în loc, balizele împinse de curenți, departe de ceilalți.

aceste gesturi, bunăoară pustii. cu o detentă pe care nu o voi cunoaște.

aceste gesturi

le-am petrecut singur.

pentru că din ea începe să se desprindă noua lume – proaspătă, transparentă.

prin ea se vede – se deosebesc contururile celorlalte lumi. în tranzit, deodată umane.

un pântec în care noua viață stă.

culori calde, clare. ce ar putea fi străin nu intră. cu pulsații tot mai rare, se sting în pace.

lumile noastre nu se suprapun. vei supraviețui de fiecare dată rupturii

pentru oamenii și locurile noi care ne așteaptă.

*

doar cel care va veni va ști să deosebească lumea asta.

în ea va crește ceva limpede, ușor de pronunțat,

clar peste toate cele făcute și nefăcute,

clar în cele din urmă.

nici pierderea, nici clopotele nu vor anunța ultimul drum.

oamenii vor merge tot mai rar, se vor deosebi.

ocolul va fi doar o staționare.

nu trebuie să fii atent; pașii pregătiți pentru despărțire,

ca urmele de acum.

te poți obișnui cu atât de puține lucruri. cactușii înfloresc,

trunchiurile mangrovelor par să absoarbă întreaga lume.