Isabela Aivăncesei : Ce anume te-a determinat să te îndrepți spre fotografie și cum ai descoperit pasiunea pentru acest domeniu?

Luciana Gingărașu : Sunt web designer de profesie. Fac fotografie din pasiune. Bunicul meu din partea mamei era pasionat de fotografie, oarecum am crescut cu fotografia. Cochetam cu fotografia, la fel ca oricare dintre noi, dar atât. A ars mocnit ceva, undeva… până în august 2014, când mi-am achiziționat primul DSLR. Atunci am pornit în această aventură!

Cu 12 ani în urmă, când am venit în București, am descoperit un oraș mult mai aglomerat și mai agitat, comparativ cu al meu oraș cu salcâmi, Brăila. Fotografia mi-a permis să ies din zona mea de confort, să privesc cerul mult mai des și să caut o mică sclipire în orice colț gri. Mai mult, am descoperit Bucureștiul boem de altădată. Merg foarte mult pe jos, am non-stop un aparat de fotografiat la mine, mereu e ceva de surprins în fotografie!

I.A. : Ce aspecte surprinde fotografia, dar nu și ochiul liber?

L.G. : Cred că putem vorbi deja de o adevărată poveste. Câți dintre noi au admirat copacul înflorit din spatele blocului sau din colțul străzii? Apusul de seara trecută sau răsăritul minunat din această dimineață? Fotografia dă dependență! Când ajungi să iubești fotografia, primul lucru pe care îl faci dimineața la cafea e să admiri culorile minunate ale răsăritului, perfecțiunea lui. Fotografia înseamnă și autoeducare. Prin fotografie devii propriul tău observator. Prezent, conștient și atent la tot ce se întâmplă atât în jurul tău, cât și în mintea ta.

Fotografia mă ajută zi de zi să privesc viața dintr-o altă perspectivă. Devenim prizonierii unor comportamente și reacții automate. Fotografia reușește să schimbe, să reprogrameze cumva subconștientul în ceea ce privește anumite convingeri.

I.A. : Într-o ședință foto, cât de importantă e relația dintre ceea ce fotografiezi – peisaj sau persoană – și fotograf?

L.G. : Pentru mine, fotografia este o modalitate de a descoperi atât lumea interioară, cât și lumea exterioară, deopotrivă stări, emoții, trăiri, dar și realități.

Nu trebuie să controlezi tehnologia, nu trebuie să stai într-o continuă stare de alertă... Ce fac, cum fac? Ce setări folosesc? Ce zice lumea? Tot ce ține de tehnica de fotografiere se învață la școală, dar educația emoțională, lucrul cu ale tale trăiri nu... Consider că trebuie să te relaxezi și să te lași purtat, să fii prezent. La urma urmei, fotografia este emoție!

Cred că energia ta se imprimă în fotografia realizată. Totul este energie, un schimb continuu de energie.

I.A. : Cum selectezi și decizi asupra unor fotografii că ar fi reușite?

L.G. : Sunt destul de critică cu propria-mi persoană. Am așteptări de la mine. La urma urmei, sunt în competiție cu mine și doar cu mine. Cred că doar așa există evoluție.

Când pornesc prin oraș, de exemplu, surprind diverse situații, stări, se adună destul de multe cadre într-o zi. De obicei aștept să ajung acasă, să se liniștească întreaga furtună de emoții provocată de tot ceea ce am surprins și le analizez pe toate. Selectez cam 2-3 cadre din cele 20-30 realizate.

În procesul de selecție, există bătălia dintre minte și suflet, creier și inimă! De obicei, dau câștig de cauză elementelor emoționale. Pentru asta fac eu fotografie! Să stârnească emoție, să îndemne spre visare și să înceapă un proces de vindecare.

I.A. : În ce stil de fotografie te încadrezi? Cât timp dedici unei fotografii?

L.G. : Cel mai mult mă regăsesc în fotografia de stradă și în cea de peisaj. Îmi place să iau străduțele orașului la picior, să mă conectez cu mediul înconjurător și să surprind în fotografie diverse ipostaze. Fotografia are capacitatea miraculoasă de a înmagazina într-o singură imagine emoția, timpul și spațiul. Pentru totdeauna!

Legat de timpul pe care îl dedic realizării unei fotografii, nu e un interval anume, nu cronometrez. Atât cât simt, atât cât e nevoie să mă conectez cu subiectul sau cu locul și să scot tot ce e mai bun din acel cadru.

I.A. : Ce proiect îndrăzneț ai pus la cale? Ce planuri de viitor ai pentru fotografiile tale?

L.G. : Un proiect îndrăzneț a fost cel intitulat Întâlniri cu oamenii trenului.

Pentru că circul destul de mult cu trenul, cel puțin până să se ivească pandemia, am considerat că ar fi frumos să cuprind într-un ebook poveștile unor oameni pe care Dumnezeu mi i-a scos în drum pentru câteva ore. Mai ales că am avut ocazia să port și o conversație cu unii dintre ei.

În timpul pandemiei, mai ales în perioada în care a trebuit să stăm închiși în case, am realizat că pentru mine fotografia este o metodă de autovindecare. Chiar folosesc această sintagmă în mediul online: (Auto)vindecarea prin fotografie.

Este o terapie pentru minte și suflet, indiferent dacă faci parte din categoria celor care fac fotografie sau a celor care privesc clipele surprinse prin lentila aparatului de fotografiat.

I.A. : Din observațiile tale, cât contează aparatul foto și cât contează ochiul fotografului?

L.G. : Cel mai bun aparat de fotografiat este cel pe care îl ai în acest moment la tine. Indiferent că vorbim de un DSLR, un compact sau chiar un telefon. Știu că sună ciudat, dar acesta este adevărul. Acel moment, acel cadru memorabil nu stă pe loc, nu așteaptă... Sunt importante setările, modul în care mânuiești dispozitivul în cauză, dar e mult mai importantă emoția transmisă și unicitatea clipei surprinse într-un cadru.

Fotografia ne oferă șansa de a vedea lucruri din jurul nostru pe care ceilalți nu le văd. Nu le vedeam nici eu până în momentul întâlnirii cu fotografia.

I.A. : Ce sfaturi ai da unui începător într-ale fotografiei?

L.G. :

1. Să fie curios

Explorează cât mai multe locuri, cât mai multe zone! Declanșează cât mai mult cu putință! Joacă-te cu lumina, cu unghiurile! Doar prin exercițiu vei reuși să te autodepășești zi de zi!

2. Mergi cât mai mult pe jos!

Pe lângă faptul că e sănătate curată, vei descoperi multe locuri/lucruri noi și interesante!

3. Încearcă să te conectezi cu locurile prin care ajungi!

Fiecare fotografie spune o poveste.

4. Simte-te în largul tău când fotografiezi!

Visează, zâmbește! Evadează din cotidian în realitatea pe care ți-o creezi chiar tu!

5. Ai încredere în tine și în ceea ce simți!

I.A. : Avem Instagram, Facebook. Suntem toți fotografi sau doar unii?

L.G. : Da, răspunsul la această întrebare este cu certitudine da. Fotograf poate fi oricare dintre noi. Diferența se face mai departe: fotograf amator – cel care face fotografie din pasiune – și fotograf profesionist – cel pentru care fotografia este deja meserie.

Eu prefer să folosesc sintagma de colecționar de amintiri sau creator de vise.

În această categorie intră orice persoană care se hrănește spiritual și mental prin intermediul fotografiei. Cel care își reface resursele de energie prin intermediul ei.

I.A. : Care e fotografia cu povestea cea mai interesantă?

L.G. : Aș putea răspunde: cea pe care nu am făcut-o încă, dar nu o să fac asta.

Mereu am zis că dacă în urma postării unei fotografii pe rețelele de socializare mai există măcar un suflet care tresare la vederea ei, un suflet care zâmbește, scopul fotografiei mele este atins.

Mă bucur extrem de mult când primesc mesaje în care prietenii îmi spun că s-au regăsit într-o fotografie sau cadrul "x" i-a determinat să retrăiască un eveniment demult uitat!

Îmi aduc aminte că la un moment dat am fotografiat un Trabant undeva prin București. După ce l-am postat pe Facebook, am primit următorul mesaj: Îți mulțumesc pentru fotografia asta. M-a făcut să retrăiesc momente din copilărie. Ai mei au avut un Trabant identic.