***

visez că reiau liceul, 

scriu pe pereți că la vârsta de 27 de ani 

m-am ratat.

la trezire

se descompun ultimele 

amintiri cu mine trăind,

mi-am anulat șansa la suflet,

femei tinere care mor cu speranța neterminată,

în locul lor puteam fi eu, 

nu am nimic pentru care să mă salvez,

vorbesc despre

dumnezeul conservat în 

amintirile mele putrede.

în fața mea două uși: o lume abstractă și moarte.

aleg moartea.

pe moarte te poți întotdeauna baza, 

de moarte poți fi întotdeauna sigur.

 

 

 

există o gaură în fruntea tuturor

 

prin care ajungi în universul

generației în blugi,

dacă nu o vezi, nu ești de-aici.

cei care o văd, să aștepte apocalipsa/

cei care nu o văd, până la marea salvare, strâng pumnii 

și simt teama de-a trăi sub inutilitatea 

unor răsărituri întotdeauna absurde, 

în lumea  ciclopilor orbi.

prin țeasta mea mai trec gloanțe, cu

claritatea amintirii unor versuri din Poe: 

never more.

în clar-obscur, gaura din fruntea mea

devine vendetă.

doar noaptea mamele spală lespezile 

cetății în care 

copiii 

râd, 

halucinează 

și se sinucid.