Când un conflict pornește de la antagoniști inegali, finalul este previzibil. Arta unui romancier stă în a crea un final surprinzător, care contrazice premiza, ceea ce devine posibil printr-o răsturnare de situație, pregătită subtil de-a lungul întregii povești. Uneori chiar din intrigă. Un război început între forțe inegale e ca o poveste previzibilă, iar elementele care pot răsturna o situație existentă și aflată în plină desfășurare, nu pot veni dintr-o singură direcție. Acestea sunt reguli cunoscute oricărui prozator.

În Zogru, de pildă, conflictul se rezolvă în momentul în care personajul își găsește perechea. Era prizonier, iar printr⁠-⁠un lung șir de întâmplări, se eliberează, găsind ceea ce căutase de⁠-⁠a lungul romanului. Abia după aceea, am adăugat fraza de final. Ar fi putut să lipsească, dat fiind că reia ceea ce tocmai s-a petrecut, dar ea are acel rol de concluzie, deturnând sensul de mai sus. Din simplu căutător al unei perechi personajul devine o metaforă a vieții și a morții:

"Din înaltul cerului ori din înaltul lumii lui, Zogru vedea în urmă un labirint de coridoare albe, care treceau dintr⁠-⁠un sânge într⁠-⁠altul, de la Pampu spre Mânăstirea Snagov, printr⁠-⁠o mie de Ioniță și de Iscru, de⁠-⁠a lungul timpului și împreună cu el. Era legat în continuare de acest drum întortocheat și strălucitor ca un neon aprins și se simțea fericit că îl are, că îl stăpânește și că face parte din ființa lui. Și⁠-⁠atunci s⁠-⁠a luminat până-n adâncul creierului și⁠-⁠a înțeles subit că el este pulsul neștiut al lumii și fiorul morții."

Acest lucru n-ar fi fost posibil doar printr-o frază de final, dacă nu l-aș fi pregătit în fiecare episod al romanului; Zogru aduce schimbarea, uneori euforia în oricare ființă pe care o ia în stăpânire, dar și moartea; el însuși trăiește într-o continuă incertitudine, soarta sa are direcții greu de anticipat. Redefinirea lui în final are rolul de a schimba și sensul episoadelor anterioare.

În viața reală lucrurile nu stau cu mult diferit: când doi adversari inegali se confruntă, știi dinainte care va fi finalul. Totuși, speri ca un miracol să se producă, iar în multe situații chiar există strategi capabil să intervină în părțile importante ale unei povești. Schimbarea se produce însă, doar când intervențiile vin din mai multe părți, deși au creator unic, o concepție unitară.

Într-un război, ca cel la care asistăm în momentul de față, în care există un actant puternic și un pacient slab, finalul e previzibil. Desigur, acest final vine uneori din tensiunea poveștii, din așteptările cititorului. Dar nu este suficient. În plan narativ, acțiunea face povestea.