Revistă print și online

prea tânără pentru boli emoționale

I.

M⁠-⁠aș așeza în primul rând.

Cel mai tare⁠-⁠mi place când uit să urmăresc

ce se⁠-⁠ntâmplă.

Eu îmi amintesc doar că textul a fost bun,

aș vrea să fi scris eu

poezia din el.


Viața e ce se⁠-⁠ntâmplă când îți faci alte planuri

dar ce se⁠-⁠ntâmplă dacă nu am niciun plan

și de pe scaunul ăsta cu ghimpi

mi⁠-⁠ar plăcea să tresar.

Mă uit după cine se ridică la final

II.

Nu fac lucruri necuviincioase.

Nu⁠-⁠mi permit, dar

depinde unde se îndreaptă

busola ta morală.


Maxim stau în spate și mă uit,

mă rezem de perete și ascult.

Sunt sigură că n⁠-⁠o să scot un cuvânt.

Poate o să scot doar un surâs și n⁠-⁠o să fie al meu și n⁠-⁠o să fie de bine

dacă nu simți la fel.

Dar o asemănare ca asta e dificilă și nu m⁠-⁠aștept la nimic.

Fac un gest mai mult pentru mine poate,

să uit.

prea tânără pentru boli emoționale


Cu mâinile curate o să pun în plic ce simt dacă ajunge bine dacă nu tot bine.

III.

Eu am în mine o goliciune mare dar sunt pudică

și pentru cineva ca tine n⁠-⁠ar fi de înțeles

am în mine multe abia pot să le număr dar cel mai des

văd corpul tău

cum se mișcă în fața mea independent de ce sunt

și mi⁠-⁠ar plăcea să iau parte

dar nu aici

aici e în mijlocul lumii și te văd bine bine


Am în mine o goliciune mare o dorință și mai mare

Dorian Gray al secolului 21

dar eu vreau realitatea.

Mihaela MUNTEANU

Studiază la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București și a publicat poeme în reviste de profil. A citit la ediția 221 a Institutului Blecher și la prima ediție a Writers Happy Hour.

în același număr