Văd romanul lui Radu Găvan, Isus din întuneric, ca o manifestare a expresionismului autentic în descendența lui Kafka, Werfel și Strindberg până la Blaga, un roman modernist, alcătuit în spiritul literaturii germane atât prin structură, cât și tematic. Structura simfonică, tema artei și a artistului, inserțiile filosofice de influență nietzscheană, îl apropie de năzuințele marilor maeștri ai secolului XX. Mai ușor de identificat în povestiri, și aici mă refer la Între nisip și apă și Ezria, influența expresionistă este însă una incontestabilă. Pitici, (piticul Cinabru din roman, o versiune a piticului cocoșat care, vă aduceți aminte, era una dintre cauzele acelui pavor nocturnus care îl chinuia pe micul Hanno Buddenbrook din romanul lui Thomas Mann?), imagini grotești, circul, azilul, spitalul și, mai presus de toate, țipătul, căutarea absolutului, spiritualizarea trăirilor, frenezia dionisiacă a sentimentelor, aspirația, tristețea și neliniștea metafizică, catastrofa, destinul implacabil, disperarea, haosul, dezagregarea eului, halucinația, neantul, moartea, oribilul, grotescul sau absurdul sunt indiciile acestui tip de univers romanesc maximalist și concentrat pe intenția de a coagula un anumit crez artistic, de a reconstrui o imagine cât mai autentică despre artă și personajul-artist. Aceleași situații-limită, aceleași hierogamii și cosmogonii simbolice, aceleași sondări în zonele arhetipale ale culturii și ale omenirii sunt imaginate în poveștile personajelor care se reiau într-un ritm alert și baroc, dominate de un anumit tip de orizont metafizic, cum am mai întâlnit numai în scriitura reprezentanților Cercului Literar de la Sibiu, la Balotă, la Stanca, în efuziunile prozastico-lirice ale lui I. Negoițescu.

Portretele de artiști (pictorul din Țările de Jos Cobus Boogaard și pictorul olandez Van Diepten, scriitorul german Ludwig Admistadt și fiul său nelegitim, Amadeo Engelbert, poet și rocker) sunt ilustrate, fiecare, într-o manieră stilistică diferită și specifică timpurilor în care poveștile acestora evoluează, ceea ce întregește impresia că romanul ar fi construit ca un puzzle stilistic, în timp ce firul narativ, firul poveștii, e reluat constant, simfonic, în funcție de câteva laitmotive structurale mitologice preluate în principal, aș zice, din orfism: cosmogonii (sfâșierea unui simbol feminin primordial), sparagmosul, dezmembrarea zeului trac Dionysos Zagreus de către Titani, spargerea oului cosmic și nașterea copilului divin, alternanța între lumina creației și întunericul increatului, oglindită până și în numele personajelor (scriitorul rațional Roland Weis – Alb și clarvăzătorul, intuitivul, Sigmund Schwarz – Negru din scenele descrise în paginile care deschid romanul). Tot cu referință mitologică mi se pare și imaginea recurentă a câinilor care sfâșie, un fel de indicatori tanatici care provin din aceeași materie cu Anubis; trimit la metamorfozele zeiței Hecate, la Cerber, sunt paznici ai infernului și, deopotrivă, ai focului interior. Nu puține sunt și celelalte trimiteri, tematice, la clasici, aș zice, la filosofia estetismului din Portretul lui Dorian Gray, la problematizarea kafkiană a paternității, la filosofia luminii și a privirii care scrutează abisul din lirica blagiană, la obsesia copilului divin din Faust, mai ales în rescrierea lui modernă – micul Echo din romanul Doctor Faustus a lui Thomas Mann, la funcția catalizatoare a unui cvasidiavol, "unul înalt și chel, cu dinții negri", și el tot o figură a sfâșierii, construită ca oglindă a imaginarului din literatura clasică. Toate acestea sunt reunite de prometeismul căutării artistice, și ea coborâtă chiar din patria modernismului și completată de lungi efuziuni filosofice care amintesc de obsesia pentru tematizarea actului creator, pentru construcție și monumentalism din romanele lui Nicolae Breban. Pe de altă parte, intriga polițistă, căutarea scriitorului ucigaș, construită cu tehnicile esteticii expresioniste (fantastică, mitică, grotescă și macabră) pe care o descriam mai devreme, aduce povestea la zi, amintind de romanele despre comisarul Gereon Rath din seria Babylon Berlin ale scriitorului contemporan (tot german!), Wolker Kutscher.

Prin toate acestea, Isus din întuneric caută să fie un roman total, preocupat de nașterea artei și de misiunea pe care trebuie să o îndeplinească artistul de a extrage lumina din întuneric, un roman orfic și expresionist, problematizând estetismul și regenerarea permanentă a universului prin nașteri și renașteri succesive de lumi, adică, folosind cuvintele scriitorului-ucigaș Ludwig Admistadt: "sfâșiere și vindecare, o viață întreagă; ce mai viață, nu doar pentru un artist, ci pentru orice om, oricât de umil și lipsit de talent și imaginație".