OPTm
nr.crt.

Sânziene: Visul

 

Am visat aproape un fel de poveste, era totul foarte detaliat și fără nicio legătură cu realitatea mea mai mult sau mai puțin imediată. Poate de asta am și ținut minte visul, pe cele mai multe le uit, dar de data asta a fost parcă mai mult decât un vis, o poveste, una pe care mi-ar plăcea să o citesc sau chiar s-o văd - a fost o experiență puternic cinematografică. Protagonistul visului era un scriitor român, dar cumva știam că mama lui era italiancă. El publicase recent primul său roman, numai că doar în limba română, așa că își tradusese cartea special să o poată înțelege și mama lui. Până aici nimic special, dar motivul pentru care visul a rămas cu mine toată dimineața după ce m-am trezit a fost felul în care a ales scriitorul să îi dăruiască mamei romanul tradus și anume ducând volumul într-un anticariat de unde a pus-o pe sora lui să-l cumpere, spunându-i că e o versiune nepublicată a unei cărți de Elena Ferrante, un text inedit. Reieșea că Ferrante era scriitoarea preferată a mamei scriitorului nostru și, în fine, sora lui n-ar fi refuzat să-i facă favoarea. Îmi amintesc că am văzut și cum arăta romanul tradus, era legat cu sfoară, avea foile îngălbenite și scrisese de mână, până și scrisul îl știu, cred că l-aș recunoaște dacă l-aș vedea în realitate, ușor înclinat cu litere mai degrabă ascuțite, destul de mărunt, firav. Era singurul exemplar, așa că i-a spus surorii lui să se grăbească să o ia. Ce m-a impresionat foarte mult este că deasupra tuturor acestor detalii - mai numeroase față de cum arată visele mele în general - plana ceva ce pur și simplu știam, n-o spusese nimeni, nu-mi fusese arătat cine știe cum prin imagini sau sugerat explicit: scriitorul avea certitudinea că, citind romanul, mama o să-și dea seama cine l-a scris datorită poveștii și, deși nu știam nimic despre cartea cu pricina, știam că era vorba despre o poveste tristă, poate ceva legat de familia, de trecutul lor, nu știu. În dimineața aia am tot continuat să mă gândesc la visul ăsta, la ce putea fi între coperțile alea legate cu sfoară, mi-am făcut câteva scenarii în minte, ba că era un roman prin care fiul își cere iertare sau poate unul în care arată mamei lui că o iartă, nici nu știu, cert e că incă mă mai bântuie. 

Ce semnificație să aibă oare? Dacă poate alesul, așa cum spune legenda, nu s-o mai cuveni să-l visez :), o fi vorba despre vreo poveste pe care urmează să o scriu cândva, rămâne de văzut dacă am să dezvolt visul sau o să am prin cine știe ce alte viziuni acces chiar la cartea scriitorului. Așadar, pot să spun că a fost un vis semnificativ, dar de îndeplinit rămâne de văzut... Dacă o să mă mai bântuie mult cu siguranță se va îndeplini sub forma unei povestiri sau a unui roman. Între noi fie vorba, în superstiții nu cred, deci meritul va fi al meu, nu al Sânzienelor :).

Emilia TOMA

Prozatoare (n. 1989), sociolog de profesie, este autoarea romanului O numărătoare inversă (2021) și a volumului de nonficțiune Terapie pe salteaua de pilates (2020). A publicat proză scurtă în antologiile colective Dragostea când te doare (2022), În umbra timpului (2021) și Lirica unui miez de toamnă (2021). Contribuie cu texte literare, eseuri, opinii la numeroase publicații.

Copyright © fictiunea.ro